Urmărește-ne în Social Media

rock

Noel Gallagher's High Flying Birds - Dead In The Water (Live la RTE 2FM Studios, Dublin)

În ziua lansarării albumului ”Who Built the Moon?”, Noel Gallagher devine sentimental, lansând o baladă melancolică, intitulată ”Dead In The Water”. Melodia este prezentată publicului în versiune live, acustică.

Publicat

pe

Cu ”Dead In The Water”, Noel Gallagher intră pe un teritoriu foarte puțin explorat, cel puțin pe noul său album. Fostul membru Oasis renunță la aroganța de star rock'n'roll și tânjește după o fostă iubită ca un adolescent îndrăgostit. Sound-ul melancolic îl prinde foarte bine, mulți dintre fani apreciind că aceasta este cea mai bună piesă de pe discul ”Who Built the Moon?”, deși este inclusă doar pe ediția deluxe.

Gallagher a lucrat la partea de producție cu David Holmes, acesta ținând să anunțe fanii că noul album ”Who Built the Moon?” este ”distractiv”.

"Oamenii vor fi surprinși. Cred că oamenii îl iubesc pe Noel și își doresc de la el un al album cu adevărat mare, îndrăzneț, un monstru de disc up-tempo - o mare parte din muzica lui Noel e mid-tempo. Albumul nou este distractiv."

Cel de-al 3-lea album solo al fostului membru Oasis a fost înregistrat în perioada octombrie 2015 – iunie 2017, trecând printr-un amplu proces de șlefuire, prelungit până pe ultima sută de metri.

“Nu știu dacă voi mai face un alt album altfel decât l-am făcut pe acesta, pentru că e palpitant așa, să văd cum, de exemplu, vinerea trecută, la masterizare, discul încă se schimba. Mă uitam și...chestii care nu credeam că o să ajungă pe album sunt acum pe album. Și exact în ultima zi de mixaj mă gândeam: <<Ce naiba a devenit piesa asta?>>, înțelegi ce vreau să spun? Și discul e cu atât mai bun, tocmai de asta”, detalia Noel.

”Who Built the Moon?” este lansat astăzi, pe 24 noiembrie, prin intermediul Sour Mash Records.

Comentează

Albume noi

Oasis lansează o ediție aniversară a albumului "Definitely Maybe"

Fanii Oasis au motive de bucurie. Trupa a anunțat o ediție specială "Definitely Maybe", ce marchează aniversarea a 30 de ani a albumului. Ce conține în plus, dar și când se lansează, găsești în articol.

Publicat

pe

Oasis în videoclipul piesei "Supersonic"
Oasis în videoclipul piesei "Supersonic" │ FOTO: captură YouTube / Oasis

Împlinirea a 30 de ani de la debutul albumului "Definitely Maybe" i-a făcut pe frații Gallagher să îngroape securea războiului și să anunțe lansarea unei ediții deluxe. Reeditarea va cuprinde piese și înregistrări nemaiauzite până acum, și urmează să fie lansată pe 30 august prin Big Brother Recordings.

Va fi disponibilă ca o ediție limitată 4LP, un 2CD deluxe, casetă și vinil colorat. Edițiile exclusive de vinil colorat sunt de două feluri: bleu - inspirat de versurile piesei "Up In The Sky" și roz - având ca sursă de inspirație "Digsy’s Dinner".

"Definitely Maybe (30th Anniversary Deluxe Edition)" conține piese din sesiunea de înregistrare originală de la Monnow Valley Studios, împreună cu piese înregistrate la Sawmills Studios din Cornwall - mixate pentru prima dată de Noel Gallagher și Callum Marinho. Albumul include și o versiune demo nelansată a "Sad Song". Lansată inițial ca o piesă bonus, această "nouă" variantă prezintă vocea lui Liam Gallagher.

În plus, reeditarea se mândrește cu lucrări de artă nou-nouțe realizate de designerul Brian Cannon și de fotograful Michael Spencer Jones, care au colaborat cu Oasis pentru originalul "Definitely Maybe".

Definitely Maybe" a ajuns pe primul loc în Marea Britanie și a devenit albumul de debut cu cele mai rapide vânzări la acea vreme. A fost certificat de opt ori cu platină în Marea Britanie și s-a vândut în peste 6,1 milioane de exemplare la nivel global.

Tracklist "Definitely Maybe (30th Anniversary Deluxe Edition)"

Volume 1

  1. Rock ‘n’ Roll Star (Remastered)
  2. Shakermaker (Remastered)
  3. Live Forever (Remastered)
  4. Up In The Sky (Remastered)
  5. Columbia (Remastered)
  6. Supersonic (Remastered)
  7. Bring It On Down (Remastered)
  8. Cigarettes & Alcohol (Remastered)
  9. Digsy’s Dinner (Remastered)
  10. Slide Away (Remastered)
  11. Married With Children (Remastered)

Volume 2

  1. Rock ‘n’ Roll Star (Monnow Valley Version)
  2. Shakermaker (Monnow Valley Version)
  3. Live Forever (Monnow Valley Version)
  4. Up In The Sky (Monnow Valley Version)
  5. Columbia (Monnow Valley Version)
  6. Bring It On Down (Monnow Valley Version)
  7. Cigarettes & Alcohol (Monnow Valley Version)
  8. Digsy’s Dinner (Monnow Valley Version)
  9. Rock ‘n’ Roll Star (Sawmills Outtake)
  10. Up In The Sky (Sawmills Outtake)
  11. Columbia (Sawmills Outtake)
  12. Bring It On Down (Sawmills Outtake)
  13. Cigarettes & Alcohol (Sawmills Outtake)
  14. Digsy’s Dinner (Sawmills Outtake)
  15. Slide Away (Sawmills Outtake)
  16. Sad Song (Mauldeth Road West Demo, Nov’ 92)
Citește în continuare

Trending