Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Rammstein anunţă un nou album; Iată detalii de la omul de la clape, Flake

Rammstein este una dintre trupele cu cele mai mari pauze între albume, iar între ultimele 2 a trecut chiar un deceniu. Se pare că acum distanta s-a micşorat considerabil, iar pandemia e de vină. Clăparul trupei, Flake a acordat un interviu recent, în care a confirmat că un nou album Rammstein a fost înregistrat.

Publicat

pe

Rammstein fotografie grup
Rammstein fotografie grup │ FOTO: Bryan Adams www.facebook.com

În loc ca Rammstein să plece în turneu în 2020 pentru a promova noul album "Rammstein" din 2019, trupa a fost consemnată în Germania. Artiştii au profitat de izolare pentru a intra în studio şi a finaliza piese noi. Au beneficiat şi de Till Lindemann full time, după că acesta şi-a dizolvat trupa care îi poartă numele, Lindemann. Solistul a trecut prin momente grele, după ce a ajuns în martie 2020 la terapie intensivă, cu zvonuri că ar fi infectat cu Coronavirus. De fapt era o pneumonie.

Rammstein avea programat în 2020 un turneu pe marile stadioane din Europa şi America de Nord şi speram chiar să îi vedem şi în România. Zeci de apariţii ale trupei au fost anulate sau amânate din cauza pandemiei. Începând din toamna lui 2020 cei 6 muzicieni s-au reunit în studio şi au înregistrat albumul cu numărul 8 în discografia legendei germane. Clăparul Flake a acordat un interviu publicaţiei oficiale a casei de discuri Motor, în care spune următoarele:

Faptul că nu am putut să cântăm live ne-a crescut creativitatea. Am avut mai mult timp să ne gândim la lucruri şi mai puţine lucruri de care să fim distraşi. În acest moment am înregistrat un disc pe care nu îl plănuisem. Am avut extra muze şi mai mult timp să ascultăm noi release-uri muzicale şi compori vechi. Subiectele noastre sunt general extrase din experienţele noastre de zi cu zi şi evenimentele globale şi ceva se întâmplă mereu aici.

Subiectul nostru este practic nebunia oamenilor şi ea nu e foarte diferită în vreme de Corona. Donald Trump a fost foarte prezent în ultimul an şi am văzut toate trăsăturile oamenilor din lockdown.

Rammstein a înregistrat într-un studio numit La Fabrique în septembrie, clădirea legendara aflându-se în Saint-Remy-de-Provence, Franţa şi fiind locul unde au fost înregistrate multe LP-uri faimoase. Locul este la bază o fermă de la începutul secolului 19, la doar o oră distanţă de şofat de Mediterana. Teoretic, trupa ar trebui să îşi reia turneele şi concertele amânate în luna mai a lui 2021. Noul album nu are încă o dată de lansare.

"Rammstein" este ultimul album lansat de trupă, în 2019, la 10 ani după precedentul LP, "Liebe Ist Fur Alle Da". Ultimele concerte în România ale formaţiei germane au fost în 2013 la Romexpo şi în 2010 la Sonisphere Festival.

Comentează

Trending