Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Stevie Nicks a colaborat cu Dave Grohl pentru piesa "Show Them The Way" - AUDIO

Stevie Nicks este hotărâtă să nu lase pandemia să-i spulbere avântul creativ. Cu "Show Them The Way", artista propune publicului două versiuni ale aceluiași gând, Dave Grohl stându-i alături la tobe.

Publicat

pe

Stevie Nicks
Stevie Nicks │ FOTO: Kristin Burns

Au trecut 6 ani de la ultimul album lansat de Stevie Nicks, iar momentul revenirii sale s-a suprapus, din nefericire, peste pandemie. Nimic nu poate opri, însă, actul creativ, iar Stevie reușește să surprindă publicul chiar și în cele mai nepotrivnice momente.

Piesa "Show Them The Way" a fost înregistrată în colaborare cu Dave Grohl, produsă de Greg Kurstin și inspirată de un vis pe care artista l-a avut în 2008. În acest vis, Stevie susține un recital la un eveniment caritabil la care participă Dr. Martin Luther King Jr., John Lennon, John Lewis, John F. Kennedy și Bobby Kennedy.

"I was ready for the Kennedys/ I don’t know if it was 1960 or 1963", cântă Stevie în versurile noii sale piese, lansate în două versiuni: cu o linie melodică simplificată, susținută de pian, și o versiune cu o producție modernă, pentru posturile de radio. Stevie recită versurile într-un stil inspirat de stand-up poetry, într-un ușor dezacord cu linia melodică.

AUDIO: Stevie Nicks - "Show Them The Way"

AUDIO: Stevie Nicks - "Show Them The Way" (versiune acustică, la pian)

"Show Them The Way" va beneficia în curând și de un videoclip, în regia lui Cameron Crowe. Noua piesă vine în întâmpinarea noului album live al artistei, un film concert bazat pe turneul de promovare a discului "24 Karat Gold: Songs from the Vault". Acesta se va lansa imprimat pe vinyl și pe CD și va fi proiectat și la cinema, pe 21 și 25 octombrie.

Într-un interviu acordat pentru Associated Press, Stevie Nicks (72 de ani) își mărturisea frustrarea declanșată de pandemie, ce a determinat amorțirea scenei muzicale.

"Nu am la dispoziție 10 ani să stau pe aici și să aștept ca chestia asta să treacă. Am locuri de vizitat, oameni pentru care vreau să cânt, încă un album de înregistrat. Fiecare zi ce trece îmi răpește din acest timp. Ăsta cred că este cel mai dificil lucru pentru mine."

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Foo Fighters a luat pulsul publicului la Tiny Desk; Urmărește show-ul - VIDEO

Foo Fighters a venit la NPR Music pentru a susține un concert restrâns, chiar intim, am putea spune, comparativ cu show-urile din arene, cu care formația este obișnuită. În cadrul Tiny Desk, Dave Grohl s-a simțit în largul său, stilul său jovial și anecdotic de a povesti cucerindu-i pe cei prezenți. Printre piesele incluse în setlist se numără și noul single "Child Actor".

Publicat

pe

Foo Fighters: Tiny Desk Concert
Foo Fighters: Tiny Desk Concert │ FOTO: Captură YouTube

Vocalistul Foo Fighters și-a exprimat bucuria de a fi prezent la Tiny Desk. Umorul l-a însoțit, desigur, pe totul parcursul setului, fiind o trăsătură deja cunoscută de fanii formației.

"Este o onoare să fiu aici. Am urmărit atât de multe concerte Tiny Desk și am câteva favorite. Trebuie să spun, când am văzut Trouble Funk strecurându-se în locul ăsta micuț de aici, mi-am zis: nu-i atât de micuț, dacă au încăput ei aici. Dar e grozav să fiu aici și să fiu acasă. Piesa asta se numește "Learn To Fly", a spus Dave Grohl și a lăsat ca trupa să preia linia melodică.

Înainte de piesa "Child Actor", Dave a avut o nouă precizare de făcut. Muzicianul a povestit o întâmplare hazlie dintr-o recentă apariție TV.

"Unul din lucrurile cele mai provocatoare când vine vorba de lansat muzică nouă este că stai multă vreme în studio și sunt luni de înregistrări. Și când vii în fața publicului să le cânți, îți dai seama că nu ai mai fost pe la frizer de luni de zile și devine dificil să vezi griful chitarei, chiar ajungi să inhalezi păr.

Am fost recent la un show TV unde am cântat următoarea piesă pe care o să v-o cântăm aici și pe ultimul refren urlu. Înainte de acea parte inspir adânc și când a trebuit să spun ceva...știți sunetul care se aude când înghiți păr de pisică? Să sperăm că nu se întâmplă din nou."

În setlist au urmat două piese extrem de iubite din repertoriul Foo Fighters: My Hero și Everlong. Întreaga înregistrare este disponibilă mai jos.

Setlist Foo Fighters la Tiny Desk:

  • "Spit Shine"
  • "Learn to Fly"
  • "Child Actor"
  • "My Hero"
  • "Everlong"

VIDEO: Foo Fighters la Tiny Desk (2026)

Noul album Foo Fighters, pe care trupa îl promovează în prezent, se numește "Your Favorite Toy" și a fost lansat în luna aprilie. Materialul marchează prima contribuție oficială a toboșarului Ilan Rubin, care s-a alăturat trupei după plecarea lui Josh Freese. Cei doi au schimbat trupele, Rubin părăsind Nine Inch Nails pentru a veni în Foo Fighters, iar Freese părăsind grupul condus de Dave Grohl și revenind în Nine Inch Nails.

Tracklist "Your Favorite Toy" - Foo Fighters:

  1. Caught in the Echo
  2. Of All People
  3. Window
  4. Your Favorite Toy
  5. If You Only Knew
  6. Spit Shine
  7. Unconditional
  8. Child Actor
  9. Amen, Caveman
  10. Asking for a Friend
Citește în continuare

Industria muzicala

Katy Perry lansează "The One That Got Away" (Director's Cut), cu o narațiune realizată de Stevie Nicks

La mai bine de un deceniu de la lansarea inițială, Katy Perry a dezvăluit versiunea "director's cut" pentru hitul "The One That Got Away", cu un preview narat de legendara Stevie Nicks. Detalii și video în articol.

Publicat

pe

Katy Perry în videoclipul "The One That Got Away" (Director's Cut)
Katy Perry în videoclipul "The One That Got Away" (Director's Cut) │ FOTO: captură YouTube

"The One That Got Away" a revenit recent în atenția publicului grație platformelor de socializare, iar Katy Perry a vrut să marcheze momentul cu ceva special. Înainte de lansarea oficială a variantei "director's cut", artista a publicat un preview, în care fanii au putut asculta un fragment din narațiunea făcută de Stevie Nicks:

"Trecutul e ca un pumn cu praf. Se strecoară printre degete și dispare, puțin câte puțin. Îmi doresc să-l revizitez, măcar pentru o zi. Într-o altă viață aș face lucrurile altfel."

"The One That Got Away" (director's cut) continuă să emoționeze și să exploreze complexitatea poveștilor de dragoste și imporanța celor care nu mai sunt în viețile noastre, dar au rămas în amintiri. Această versiune prezintă o abordare mai profundă în comparație cu videoclipul original și reușește să ilustreze mai precis mesajul piesei. De exemplu, un internaut a observat cum protagoniștii clipului (Katy Perry și Diego Luna) au putut face alte alegeri înainte ca el să plece și în cele din urmă să moară într-un accident de mașină.

"El pare că a vrut ca ea să-l invite să rămână. Ea a avut de ales și a închis ușa. Asta o bântuie și acum. Asta și-ar fi dorit să fi făcut altfel: <<Într-o altă viață, te-aș fi făcut să rămâi>>".

"The One That Got Away" a fost lansată inițial în 2011, ca parte a albumului "Teenage Dream", și a fost produsă de Max Martin și Dr. Luke. Piesa a devenit una dintre cele mai apreciate din repertoriul artistei, tocmai datorită sincerității și melancoliei sale. Videoclipul oficial are la momentul redactării acestui articol peste 1 miliard de vizualizări.

Katy Perry s-a impus ca una dintre cele mai mari staruri pop ale anilor 2010, cunoscută pentru hituri catchy, estetică vibrantă și o abilitate rară de a combina umorul cu emoția. Albumul "Teenage Dream" a fost un fenomen global, egalând un record istoric prin cele cinci single-uri ajunse pe locul 1 în Billboard Hot 100. Cel mai nou disc lansat de artistă este "143" (2024), care, din păcate, s-a confruntat cu recenzii și vânzări slabe în comparație cu proiectele sale anterioare.

Katy Perry - The One That Got Away (Director's Cut)

Katy Perry - The One That Got Away (Official Music Video)

Citește în continuare

Muzică și film

Urmărește-l pe Ed Sheeran cântând live "Drive" alături de John Mayer și Dave Grohl - VIDEO

Ed Sheeran apasă tare pedala rock și ne prezintă versiunea live a piesei "Drive", de pe soundtrack-ul "F1: The Movie". Artistul britanic se află într-o companie excelentă. John Mayer, Dave Grohl, Blake Slatkin, Rami Jaffee și Pino Palladino sunt alături de Ed pe scenă, fiind răsplătiți cu aplauze de spectatorii lui Jimmy Kimmel.

Publicat

pe

Ed Sheeran cântând ”Drive” cu Dave Grohl, Blake Slatkin, Rami Jaffee, Pino Palladino & John Mayer
Ed Sheeran cântând ”Drive” cu Dave Grohl, Blake Slatkin, Rami Jaffee, Pino Palladino & John Mayer │ FOTO: Captură YouTube

"Drive" este o piesă compusă de Ed Sheeran împreună cu John Mayer și producătorul Blake Slatkin (Justin Bieber, Sam Smith). Potrivit declarațiilor lui Ed, "melodia a fost scrisă instantaneu", după ce au văzut câteva secvențe din "F1: The Movie".

"Am fost rugat să fac o piesă pentru filmul "F1: The Movie". Am știut că vreau să fac o piesă rock, o melodie de ascultat atunci când conduci, ceva ce vrei să asculți cu volumul dat la maxim în timp ce ești la volan. Am scris melodia în studio cu Blake Slatkin și John Mayer, apoi Pino Palladinno și Dave Grohl au completat acest puzzle. A fost echipa de vis pentru o piesă rock și credem că ceea ce am creat se potrivește foarte bine în scena din film în care va fi inclusă. 

Iubesc să fac muzică pentru film, încă de când am scris " I See Fire" pentru "The Hobbit". Îmi permite mie, ca fan al filmului, să creez din spatele cortinei o piesă care să se integreze perfect într-o anume scenă. Filmele și arta sunt singurele hobby-uri pe care le am în afară de muzică și îmi place la nebunie să merg la Formula 1 să cânt acolo, ori de câte ori am ocazia. Totul s-a potrivit perfect. Mă simt atât de onorat că am putut lucra cu muzicieni așa de talentați pentru aceasta piesă și sper să vă placă rezultatul", a spus Ed Sheeran.

VIDEO Live: Ed Sheeran - "Drive" (cu Dave Grohl, Blake Slatkin, Rami Jaffee, Pino Palladino & John Mayer)

"F1: The Movie" este un film de acțiune regizat de Joseph Kosinski, care spune povestea unui pilot de Formula 1 cu experiență, ajuns mentorul unei echipe tinere și promițătoare. Filmul îi are în distribuție pe Brad Pitt, Damson Idris, Kerry Condon, Tobias Menzies, Kim Bodnia și Javier Bardem. Pelicula a avut premiera în cinematografe pe 25 iunie.

Citește în continuare

Trending