Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Amy Lee de la Evanescence ne cântă de acasă - VIDEO (Together At Home)

Amy Lee de la Evanescence ne invită să ne bucurăm de muzică împreună, de acasă. Artista a susținut un recital online, în cadrul seriei Together At Home. O veți putea asculta interpretând coveruri după Whitney Houston și Ben E King.

Publicat

pe

Amy Lee de la Evanescence - Together At Home
Amy Lee de la Evanescence - Together At Home

Amy Lee și-a încântat fanii cu un recital de acasă, compus din piese proprii și cover-uri. Vocalista Evanescence ne-a încurajat să stăm acasă, pentru a opri răspândirea coronavirusului.

"E important să stați acasă (...) Vom trece peste asta, prin puterea iubirii, a speranței, a umanității și a muzicii"

"Suntem aici pentru a promova distanțarea socială și pentru a găsi modalități prin care să stăm acasă, dar să ne simțim și bine. Suntem împreună, de acasă. Puteți și să donați la adresa www.globalcitizen.org/coronavirus, pentru a-i ajuta pe cei de la această organizație să lupte împotriva răspândirii acestui virus, să obțină mai multe informații despre virus, să-i ajute pe cei infectați și să le ofere îngrijirea medicală de care au nevoie, să ajute personalul medical cu toate echipamentele de care au nevoie, de la măști la sisteme de ventilație.

Așadar, dacă vreți să ajutați în vreun fel, vă rog să o faceți. Dacă aveți posibilitatea, desigur, pentru că e dificil din punct de vedere financiar pentru toată lumea. Suntem forțați să nu muncim, iar asta face ca perioada asta să fie foarte complicată. E o nebunie, ceea ce se întâmplă ne face pe toți să suferim, pentru că suntem în aceeași barcă cu toții, indiferent din ce colț al lumii am fi. Asta mă face să mă simt conectată la toți oamenii de pe glob. Dacă putem, să ne ajutăm unii pe alții prin donații, dacă nu e posibil, e ok. E important să stați acasă. Noi nu am mai ieșit de vreo două săptămâni, cu excepția drumurilor la supermarket, și știu că mulți dintre voi faceți asta. Vă rog să continuați, haideți să ne abținem cu toții și să oprim răspândirea acestui virus. Vom trece peste asta, prin puterea iubirii, a speranței, a umanității și a muzicii!", ne-a transmis Amy Lee.

În cadrul recitalului, o veți putea asculta pe Amy interpretând piese din propriul repertoriu, precum "Good Enough", dar și coveruri inedite după "I Wanna Dance With Somebody" de la Whitney Houston și după "Stand By Me" de la Ben E King. Amy transformă piesa lui Whitney într-o frumoasă baladă la pian, pentru piesa Ben. E King apelând la ukulele.

VIDEO: Amy Lee de la Evanescence - Together At Home

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Albume noi

Evanescence anunţă albumul "Sanctuary" şi lansează primul single, "Who Will You Follow"

Trupa Evanescence deschide oficial un nou capitol discografic și anunță albumul „Sanctuary”, programat pentru lansare pe 5 iunie 2026. Vestea a venit odată cu debutul single-ului „Who Will You Follow”, publicat pe 10 aprilie. Piesa marchează un preview asupra direcției sonore a materialului și vine după o perioadă intensă pentru formație, dominată de colaborări și lansări punctuale în 2025.

Publicat

pe

Videoclip Evanescene - Afterlife
Videoclip Evanescene - Afterlife │ FOTO: captură YouTube

„Who Will You Follow” este rezultatul colaborării cu producătorii Zakk Cervini și Jordan Fish, nume asociate în ultimii ani cu zona modernă a rockului alternativ și metalului. Din punct de vedere sonor, piesa combină sunetul clasic Evanescence — pianul melancolic și vocea expresivă a lui Amy Lee, cu o producție mai agresivă, dominată de riff-uri dense și accente electronice. Track-ul Evanescence evoluează rapid dintr-o introducere minimalistă într-un wall of sound apăsător, sugerând o orientare mai heavy decât în materialele recente ale trupei.

Single-ul anunță albumul „Sanctuary”, un proiect la care s-a lucrat mai bine de trei ani. Pe lângă Cervini și Fish, materialul include contribuții de producție din partea lui Nick Raskulinecz, cunoscut pentru colaborările cu trupe precum Korn, Foo Fighters sau Rush. Albumul va fi disponibil în multiple formate — digital, CD standard și deluxe, box set — iar ediția pe vinil dublu este programată pentru lansare pe 4 septembrie.

Într-un mesaj transmis odată cu anunțul, Amy Lee descrie „Sanctuary” ca pe un proiect profund personal, realizat într-o perioadă marcată de incertitudine și presiune. Artista subliniază că albumul a funcționat ca un mecanism de procesare emoțională și ca o încercare de a transmite speranță prin muzică, menționând că lansarea vine după o implicare intensă și constantă în procesul creativ.

Tracklist-ul confirmat include 12 piese, printre care „Afterlife”, single lansat anterior și integrat ulterior pe album. Acesta a avut un parcurs comercial puternic, ajungând pe primul loc în topurile rock din SUA și Canada. Materialul mai include titluri precum „Rapture”, „Self Destruct” sau piesa care dă numele albumului, „Sanctuary”.

Lansarea va fi urmată de un turneu mondial care începe pe 11 iunie 2026 și traversează America de Nord și Europa. În prima parte a turneului, Evanescence va fi însoțită de Spiritbox și Nova Twins, în timp ce pentru concertele din Europa line-up-ul o include pe Poppy. Pentru show-urile din Marea Britanie este confirmată și artista K.Flay, care a colaborat recent cu trupa.

Citește în continuare

Trending