Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Firma și Gramofone deschid concertul Bon Jovi de la București

Bon Jovi revine pe 21 iulie la București cu un nou show de proporții. În deschiderea concertului vor cânta formațiile românești Firma și Gramofone.

Publicat

pe

Bon Jovi
Bon Jovi │ FOTO: www.facebook.com

Tânăra formație Gramofone a fost una dintre cele 5 selectate să cânte în cadrul showcase-ului inaugural al Romanian Music Export organizat de East European Music Conference. Selecția a aparținut unui juriu international format din oameni-cheie ai unor festivaluri ca Sziget (Ungaria), Madcool (Madrid), Exit (Novi Sad, Serbia) sau Wacken Open Air (Germania), Gramofone fiind aleasă din 30 de trupe propuse de un juriu din România.

Vezi programul concertului Bon Jovi și regulile de acces

Evoluția trupei Gramofone

Pentru Gramofone, totul a început odată cu lansarea albumului “Confessions from the Belly of the Beast”, în 2017. Albumul, împreună cu cele mai recente single-uri (”Mr. Government” și ”Heart & Soul”) ilustrează frământările omului modern și realitățile distopiei în care trăim.

Pentru că toți am simțit măcar o dată teama de a nu ne blaza și ne-am confruntat cu sentimentul că munca pe care o facem în fiecare zi de la 9 la 5 este mecanică și fără vreun scop sau impact. Cu toții resimțim impactul pe care-l au propaganda, mass media sau nepăsarea politicienilor asupra societății noastre și înțelegem încet, încet că nu avem decât parțial control asupra vieților noastre.

”Trebuie să ne facem auziți, să trezim oamenii la realitate, să le oferim genul de muzică de suflet fără să neglijăm esență mesajului care se resimte puternic cu fiecare vers.

Hai să facem muzică de suflet și care să transmită un mesaj cu care rezonăm”, declară trupa.

Gramofone îi are în componență pe Andrei Mardar (voce), Tibi Ionescu (bass), Cristi Nicoară (tobe), Vlad Dumitrescu (chitară) și Paul Drăgușin (clape).

Evoluția trupei FiRMA

FiRMA și-a reconfirmat în toate contextele poziția printre cele mai importante și fascinante trupe de alternative din România, prin acordurile originale, lirica subtilă și printr-o poveste vizuală inovatoare, la baza căreia stă viziunea grafică și regizorală a solistului Daniel "Rocca" Stoicea.

Trupa a îmbinat genuri muzicale precum rock, pop, synth, funk, blues & trip-hop, punând întotdeauna pasiune pentru sunetul de calitate şi compoziţia originală, de la începuturile lor ieşite din tipare din anii 2000, până la fervoarea maturităţii actuale.

FiRMA a fost prima trupă românească nominalizată la o secțiune internațională ("New Sounds of Europe") și invitată la gala MTV European Music Awards în 2007 la München, după ce în 2004 fusese nominalizată la MTV European Music Awards la categoria "Best Romanian Act" și "Best Rock Band" la MTV Romanian Music Awards în 2005.

FiRMA înseamnă Daniel "Rocca" Stoicea (voce, chitară), Sorin Erhan (bass, chitară acustică), Adrian Coman (chitară, chitară solo), Alex Gavril (chitară), "Barbuță" Constantin Bărbășelu (tobe, percuție).

Turneul “This House Is Not For Sale” (un adevărat succes de casă) și-a deschis porțile de pe 31 mai pentru Europa, show-ul din România de pe 21 iulie, din Piata Constituției, fiind cel care închide lista concertelor de pe continentul european.

Bon Jovi sosește la Bucuresti în formula: Jon Bon Jovi - voce, chitară, David Bryan - clape, Tico Torres - baterie, Hugh McDonald - bas, John Shanks - coproducător, Everett Bradley -multi-instrumentist și Phil X - chitară (cel care l-a înlocuit pe Richie Sambora).

Bilete concert Bon Jovi 2019

  • Acces General - 230 lei
  • Golden Circle - 380 lei
  • Diamond Circle - 600 lei
  • Tribuna VIP (2 tribune stânga-dreapta) - 750 lei

Pe lângă cele patru categorii de bilete, se comercializează și următoarele pachete VIP, care includ câte un tichet și avantajele menționate mai jos. Am evidențiat diferențele de la un pachet la altul.

  • Silver VIP Experience Package - 777,15 lei - SOLD OUT
    1 bilet în zona Acces General / Intrare în avans prin poarta Bon Jovi VIP / Litografie cu semnatura Jon Bon Jovi / Geanta mica de voiaj Jon Bon Jovi Exclusive / Steag Exclusiv / Set exclusiv de pene pentru chitară / Badge și lanyard comemorativ
  • Diamond VIP Experience Package - 1114,12 lei - SOLD OUT
    1 bilet în zona Diamond Circle
     / Intrare în avans prin poarta Bon Jovi VIP / Litografie cu semnatura Jon Bon Jovi / Geanta mica de voiaj Jon Bon Jovi Exclusive / Steag Exclusiv / Set exclusiv de pene pentru chitară / Badge și lanyard comemorativ
  • Platinum VIP Experience Package - 1929,35 lei - SOLD OUT
    1 bilet în zona îngrădită Bon Jovi VIP / Intrare în avans prin poarta Bon Jovi VIP / Acces la Cortul VIP (bauturi si snack-uri) / Litografie cu semnatura Jon Bon Jovi / Geanta mica de voiaj Jon Bon Jovi Exclusive / Steag Exclusiv / Set exclusiv de pene pentru chitară / Badge și lanyard comemorativ
  • Ultimate VIP Experience Package - 2445,65 lei - SOLD OUT
    1 bilet în zona îngrădită Bon Jovi VIP / Intrare în avans prin poarta Bon Jovi VIP / Behind the Scenes Tour / Acces la Cortul VIP (bauturi si snack-uri) / Litografie cu semnatura Jon Bon Jovi / Geanta mica de voiaj Jon Bon Jovi Exclusive / Steag Exclusiv / Set exclusiv de pene pentru chitară / Badge și lanyard comemorativ

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte duminică, 21 iulie 2019

Bon Jovi

Loc
Piața Constituției

Industria muzicala

Jon Bon Jovi s-a recuperat complet după operația la corzile vocale: "Am avut răbdare, nu mi-am pierdut niciodată încrederea"

Jon Bon Jovi se pregătește să revină în fața publicului odată cu turneul "Forever", marcând astfel finalul unei perioade dificile în care sănătatea i-a pus cariera muzicală sub semnul întrebării.

Publicat

pe

Jon Bon Jovi în interviul pentru People
Jon Bon Jovi în interviul pentru People │ FOTO: captură YouTube

Într-un interviu recent pentru publicația People, Bon Jovi a dezvăluit că, după încheierea turneului din 2022, a fost nevoit să treacă printr-o intervenție de medializare a corzilor vocale, menită să trateze deteriorarea uneia dintre corzi. Artistul a explicat că diagnosticul a fost neașteptat, mai ales pentru că nu considera că și-ar fi suprasolicitat vocea de-a lungul carierei.

"Nu am făcut nimic care să îmi afecteze corzile vocale și nu am avut excese. Sunt un vocalist antrenat și am tratat mereu această meserie cu seriozitate."

El a mărturisit că a fost surprins când medicii i-au explicat că una dintre corzile vocale era în proces de atrofie. Deși intervenția a fost reușită, recuperarea a durat mai mult decât anticipase. Timp de mai mulți ani, artistul a lucrat constant cu specialiști și și-a antrenat vocea pentru a se prezenta așa cum se cuvine pe scenă.

Jon Bon Jovi: "Mi-am revenit complet. Mă simt grozav! Avem deja peste 50 de piese pregătite pentru scenă, gata de concert"

Muzicianul a detaliat procesul anevoios de recuperare:

"Am avut răbdare, nu mi-am pierdut niciodată încrederea și, deși procesul a fost lent, progresul a fost constant. [...] Au trecut patru ani de când am urcat ultima dată pe marile scene, dar mi-am revenit complet. Mă simt grozav! Avem deja peste 50 de piese pregătite pentru scenă, gata de concert. La show-urile mele obișnuiesc să schimb destul de mult structura setlistului și a producției, iar noi am repetat suficient. În momentul de față, nu ne mai rămâne decât să așteptăm să urcăm pe scenă."

Jon Bon Jovi, despre colegii de trupă: "Niciunul dintre ei nu s-a îndoit vreodată"

Bon Jovi a subliniat și sprijinul primit din partea colegilor de trupă, despre care spune că au rămas alături de el în toată perioada de recuperare și nu au luat în calcul retragerea sau alte proiecte.

"[...] Am fost nevoit să trec printr-o nouă transformare profundă, să las în urmă o versiune a mea pentru a deveni un alt om. Și, pe măsură ce traversam această schimbare, mi-am dat seama că cei mai apropiați oameni din viața mea erau cei care se aflau alături de mine pe scenă.

Niciunul dintre ei nu s-a îndoit vreodată. Niciunul nu și-a căutat alt drum, nu s-a gândit să se retragă. Iar sacrificiile pe care fiecare dintre ei le-a făcut pentru a-mi fi alături în această perioadă înseamnă enorm pentru mine."

Turneul "Forever" celebrează albumul cu același nume, lansat de trupa Bon Jovi în vara lui 2024. Va debuta pe 7 iulie, cu o serie de nouă concerte la Madison Square Garden din New York, urmând apoi show-uri în Anglia și Irlanda. Artistul spune că revenirea nu înseamnă căutarea perfecțiunii, ci a unei conexiuni autentice cu publicul.

"Nu este vorba despre perfecțiune. Este vorba despre excelență. Există ceva aproape spiritual în legătura dintre trupă și public, iar asta este ceea ce am încercat să recâștig."

În același interviu, Bon Jovi a vorbit despre rolul de bunic, căsătoria de 37 de ani cu Dorothea și bucuriile simple ale vieții.

VIDEO: Interviu Jon Bon Jovi pentru People

Citește în continuare

Lifestyle

Jon Bon Jovi a fost premiat cu James Beard Impact Award pentru proiectele sale caritabile

Jon Bon Jovi a fost distins cu prestigiosul James Beard Impact Award 2026, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a combate incertitudinea alimentară prin inițiativele JBJ Soul Kitchen și JBJ Soul Foundation. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Concert Bon Jovi pe 21 iulie 2019 în Piața Constituției din București │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Artistul american Jon Bon Jovi își extinde impactul dincolo de muzică, fiind premiat în 2026 cu James Beard Impact Award, o distincție care onorează personalități care aduc schimbări semnificative în comunități prin intermediul alimentației și industriei ospitalității.

Premiul vine ca o recunoaștere a activității desfășurate prin JBJ Soul Kitchen, un concept de restaurant comunitar care funcționează pe principiul "plătește cât poți". În aceste locații, mesele nu au un preț fix, iar cei care nu își permit pot contribui prin voluntariat, creând astfel un spațiu incluziv și solidar.

În paralel, JBJ Soul Foundation susține programe mai ample dedicate combaterii sărăciei și excluziunii sociale, de la acces la hrană până la sprijin pentru locuințe și dezvoltare comunitară.

"Din 2006, Fundația Jon Bon Jovi Soul lucrează pentru a combate cercul vicios al foametei, sărăciei și lipsei de adăpost. Până în prezent, organizația a contribuit la dezvoltarea și susținerea a aproape 1.000 de locuințe, în 12 state, oferind sprijin pentru mii de persoane, inclusiv tineri și veterani.

În 2011, Jon Bon Jovi și soția sa, Dorothea Bongiovi, și-au extins misiunea prin fondarea JBJ Soul Kitchen, un restaurant nonprofit bazat pe principiul <<pay-it-forward>>, care a servit peste 234.000 de mese sănătoase în cele patru locații din New Jersey. JBJ Soul Kitchen oferă mai mult decât o masă - creează conexiuni reale cu oaspeții săi prin programe comunitare, inclusiv formare profesională, sprijin pentru redactarea CV-urilor, asistență în găsirea unui loc de muncă, parteneriate cu furnizori locali de servicii de sănătate mintală și acces la resurse pentru locuințe", au declarat organizatorii Premiilor James Beard într-un comunicat de presă.

Inițiativa lui Jon Bon Jovi a început în 2006, odată cu înființarea JBJ Soul Foundation, ca răspuns la creșterea problemelor legate de sărăcie și lipsa accesului la resurse de bază în comunitățile americane. Ulterior, în 2011, a fost deschis primul restaurant JBJ Soul Kitchen, în statul New Jersey, cu scopul de a oferi mese calde într-un mediu respectabil, fără stigmatizarea asociată ajutorului social.

Conceptul a crescut treptat, devenind un model de bune practici în ceea ce privește solidaritatea comunitară, iar restaurantele au servit de-a lungul timpului sute de mii de mese pentru persoane aflate în nevoie.

Citește în continuare

Muzică și film

Universal Pictures lucrează la un film biografic dedicat trupei Bon Jovi

Jon Bon Jovi, fondatorul și solistul trupei, este implicat în dezvoltarea filmului, ceea ce înseamnă că producția va avea acces la catalogul complet de hituri marca Bon Jovi.

Publicat

pe

Bon Jovi în videoclipul piesei "Livin' On A Prayer"
Bon Jovi în videoclipul piesei "Livin' On A Prayer" │ FOTO: captură YouTube

Studioul Universal Pictures a obținut drepturile de a realiza un lungmetraj inspirat de povestea Bon Jovi, unul dintre cele mai influente grupuri ale rockului american. Proiectul se află în prezent în fază incipientă de dezvoltare, iar scenariul este semnat de Cody Brotter. Producția îi are implicați pe Kevin J. Walsh și Gotham Chopra, acesta din urmă fiind cunoscut și pentru documentarul "Thank You, Goodnight: The Bon Jovi Story".

Filmul ar urma să exploreze începuturile formației din New Jersey și ascensiunea rapidă către statutul de fenomen global. Povestea ar putea include momente esențiale din carieră, precum lansarea albumului "Slippery When Wet", material care a propulsat formația în topurile internaționale și a dat naștere unor hituri precum "Livin' on a Prayer", "You Give Love a Bad Name" sau "Wanted Dead or Alive".

Fondată în 1983, Bon Jovi a devenit una dintre cele mai de succes formații rock din lume, cu peste 130 de milioane de discuri vândute și turnee sold-out pe aproape toate continentele. De-a lungul decadelor, stilul și abordarea muzicală au influențat generații de artiști și a transformat grupul într-un reper al muzicii mainstream.

Cel mai proaspăt album lansat de trupa americană este "Forever" (7 iunie 2024). Materialul este format din 12 piese, înregistrate în șapte săptămâni de Jon Bon Jovi și colegii de trupă: David Bryan (clape), Tico Torres (tobe), Hugh McDonald (bass), Phil X (chitară), Everett Bradley (percuție) și John Shanks (chitară ritmică).

Citește în continuare

Trending