Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Cum sună "The Devil in I" de la Slipknot interpretată de copii - VIDEO

Rock-ul are viitor, iar printre viitorii metaliști se numără și un grup de copii din America, fani Slipknot, ce-o au ca vocalistă pe Taylor Jade Campbell, în vârstă de doar 8 ani. Recent, grupul a înregistrat un cover al piesei "The Devil in I", pentru care a filmat și un videoclip.

Publicat

pe

Copii interpretând o piesă Slipknot
Copii interpretând o piesă Slipknot

Pasiunea pentru muzică se cultivă de la vârste fragede, iar The O'Keefe Music Foundation (OMF) se ocupă exact de acest lucru. Organizația susține tinerele talente furnizând copiilor instrumente și producând coveruri și videoclipuri muzicale.

Acesta este și cazul grupului de copii care a realizat de curând un cover al piesei "The Devil in I" de la Slipknot. Fani ai genului heavy metal, tinerii artiști și-au pus amprenta pe single-ul din 2014 al formației.

Deși melodia nu mai sună poate la fel de heavy, vocalista de doar 8 ani a grupului, Taylor Jade Campbell, face față cu brio partiturii dificile a piesei. De remarcat este și faptul că toți cei din grup sunt minori, din componență făcând parte și Nate Tharp (tobe) - 14 ani,  Anna I (pian) - 14 ani, Noah Williams (Bas) - 15 ani, Eli Dykstra (chitară solo) - 17 ani, Aiden Combs (chitară ritmică) - 17 ani. Copiii care susțin partea de backup vocals au vârste cuprinse între 5 și 18 ani.

Coverul beneficiază de un videoclip în stil rock and roll finanțat de OMF și filmat în doar 3 ore. Nu a fost necesar ca fondurile OMF să acopere și stricăciunile din video. Ușa de garaj distrusă în clip era veche de 30 de ani și trebuia oricum înlocuită.

Regia clipului este semnată de Aaron O'Keefe, echipamentul cu care a fost filmat acest video fiind donat de Mr. Lee și Javi Cuadrado, cărora li se mulțumește în descrierea de pe YouTube.

VIDEO: Copii interpretând "The Devil in I" de la Slipknot

Muzică nouă

Slipknot anunţă prima piesă compusă alături de noul toboşar, "Long May You Die"

Atunci când Eloy Casagrande, fostul toboşar Sepultura s-a alăturat celor de la Slipknot la început de an 2024, una dintre "probe" a fost să vină cu idei originale de compoziţie. Din acel "jamming" s-ar fi născut deja o nouă piesă, confirmată de Slipknot.

Publicat

pe

Noua melodie Slipknot înregistrată alături de noul toboşar, Eloy Casagrande se numeşte "Long May You Die". Într-un interviu acordat unei publicaţii din Brazilia, Eloy a făcut aluzie la faptul că el şi colegii săi noi au lucrat deja la material împreună. El consideră că asta a fost parte din "interviul de angajare".

Corey Taylor and co au "aruncat cu idei" spre muzician pentru a vedea la ce nivel de compoziţie se află. De altfel percuţia este o parte vitală din sound-ul trupei Slipknot, care se pregăteşte să aniverseze 25 de ani de la lansarea primului album. Casagrande a clarificat şi că încă învaţă cum funcţionează dinamica din trupă şi că încă nu îi e clar cum merg lucrurile când vine vorba despre înregistrări şi piese noi.

Ce e cert e că Slipknot nu simte presiunea să lanseze material nou. Ultimul LP a fost "The End, So Far", lansat în 2022 şi promovat inclusiv printr-un concert în România, desfăşurat la Romexpo, cu Jinjer în deschidere. Apoi Slipknot a lansat şi un EP surpriză în vara lui 2023, "Adderall", cu 6 piese pe el.

Slipknot a avut până acum 3 concerte cu Eloy, iar în toate s-a întors la costumele portocalii-roşiatice din 1999 şi la primele măşti. Slipknot s-a despărţit de toboşarul Jay Weinberg în noiembrie 2023 şi în ultimele 2 luni a tot dat indicii despre noul toboşar. Motivul despărţirii a fost "diferenţa de direcţie creativă".

Weinberg a fost cooptat între timp de Suicidal Tendencies şi Infectious Grooves.

Eloy Casagrande este un baterist brazilian cunoscut pentru activitatea sa în trupa de heavy metal Sepultura. Născut pe 29 ianuarie 1991, Eloy a devenit remarcat în lumea muzicală la o vârstă fragedă datorită abilităților sale tehnice impresionante și a stilului energic de a cânta la tobe. Înainte de a se alătura Sepultura în 2011, a câștigat notorietate după ce a câștigat concursul Modern Drummer's Undiscovered Drummer Contest la vârsta de 13 ani, în 2004. De asemenea, a colaborat cu diverse alte proiecte și artiști, demonstrând o versatilitate remarcabilă.

Citește în continuare

Trending