"Hive Mind" pare a avea o pasiune pentru cranii şi disecţia lor, acest fiind laimotivul videoclipului. Au fost alese figuri feminine inocente, călugăriţe şi puştoaice pentru a consuma conţinutul acelor capete victimizate. Cumva în ciuda temei gory, "organele" au lăsate în mod deliberat false, fabricate din jeleu, pentru a ţine totul SFW şi fără avertizare 18+ la început de clip.
Ca de fiecare dată, acest videoclip a fost regizat de către percuţionistul şi membrul fondator al formaţiei Slipknot, M. Shawn "Clown" Crahan.
"The End, So Far" a debutat în septembrie 2022 prin Roadrunner Records, fiind succesorul lui "We Are Not Your Kind", lansat în 2019. Avem de-a face cu un final de drum, deoarece LP-ul din 2022 e ultimul alături de casa de discuri cu care Corey and co colaborează din 1998.
La început de vară Slipknot ne-a oferit şi un EP surpriză, "Adderall", cu 6 piese. Imediat după ce lansase un clip misterios, "Death March".
Corey e foarte ocupat în ultima vreme cu turneul de promovare a celui de-al doilea album solo al său, "CMF2". Acest album a debutat pe 15 septembrie 2023,
În iunie 2023 Slipknot a anunţat cooptarea unui nou clăpar, după ce plecase Craig Jones. Slipknot avusese deja primul concert cu membrul misterios pe 7 iunie la festivalul Nova Rock din Austria.
Prin 2019 a fost dat afară din trupă Chris Fehn, percuţionist şi component al grupului de la debut, din 1998. El dăduse în judecată grupul, afirmând că nu fusese compensat în mod corect pentru contribuţia sa.
Albume noi
Slipknot anunţă data de lansare a albumului pierdut de 20 de ani
Slipknot a confirmat lansarea completă în format fizic pentru misteriosul și experimentalul proiect „Look Outside Your Window”, un album despre care s-a vorbit ani la rând, dar care a rămas blocat ca zvonuri, amânări și promisiuni încă din 2019. Materialul a ajuns inițial într-un tiraj extrem de limitat de Record Store Day în aprilie 2026, iar acum va primi o distribuție mai largă începând cu 12 iunie.

Albumul va fi disponibil în mai multe variante de vinil colecționabil, inclusiv ediții blue transparent leaf-filled limitate la 250 de copii, clear purple limitate la 500 și bubblegum LP limitate la 1000 de exemplare. Vor exista și ediții silver nugget, golden pearl, un eco black standard, plus o variantă CD digipak. În total, doar 2.300 de copii vor exista pentru anumite ediții speciale, ceea ce transformă proiectul într-un obiect de colecție pentru fanii trupei.
„Look Outside Your Window” are o istorie aparte în catalogul Slipknot. Muzica a fost compusă și înregistrată în 2008, în paralel cu sesiunile pentru albumul „All Hope Is Gone”, însă membrii implicați – Corey Taylor, Shawn Crahan, Sid Wilson și Jim Root – au decis că materialul nu seamănă deloc cu ceea ce reprezenta Slipknot în acel moment. În locul agresivității clasice, proiectul merge într-o direcție atmosferică și experimentală, cu influențe pe care fanii le-au comparat deja cu Radiohead sau Pink Floyd.
Trupa a explicat că piesele au fost create „fără reguli”, într-o casă izolată de la fermă, noaptea târziu, folosind inclusiv sunete abstracte, loop-uri de tobe, orgă, zgomote ambientale și chiar mostre cu broaște sau greieri. Atmosfera necunoscutului a devenit practic conceptul central al albumului.
În 2024, Clown declara că este fericit că proiectul vede în sfârșit lumina zilei și că nu este „o chestie de hype”, ci o colecție sinceră de experimente muzicale realizate în afara limitelor Slipknot. La începutul lui 2026, acesta avertiza deja fanii că albumul „nu seamănă deloc cu Slipknot”.
Materialul vine într-o perioadă în care trupa pare din nou activă creativ. Toboșarul Eloy Casagrande confirma anul trecut că membrii lucrează deja la muzică nouă și schimbă constant idei și riff-uri în studio.
Slipknot rămâne una dintre cele mai iubite trupe metal din România, mai ales după concertul de la Romexpo din 2022, primul show local al formației, dar și după apariția lui Corey Taylor la festivalul Arenele Romane din 2024, unde artistul a cântat solo într-un set care a combinat piese Slipknot, Stone Sour și cover-uri surpriză. Tocmai de aceea, „Look Outside Your Window” ar putea deveni rapid una dintre cele mai discutate lansări alternative din universul Slipknot.
Albume noi
Slipknot lanseaza albumul pierdut din 2008, "Look Outside Your Window"
Unul dintre cele mai enigmatice proiecte din istoria Slipknot prinde în sfârșit contur. Materialul „Look Outside Your Window”, înregistrat în 2008 de patru membri ai trupei în timpul sesiunilor pentru All Hope Is Gone, va fi lansat oficial în această primăvară, sub forma unei ediții pe vinil. E programată pentru Record Store Day pe 18 aprilie.

Proiectul i-a reunit pe Shawn "Clown" Crahan, Corey Taylor, Jim Root și Sid Wilson, care au lucrat separat de restul formației, într-un moment tensionat al înregistrărilor. Cei patru au explorat atunci un teritoriu sonor complet diferit, mult mai experimental și orientat spre sunet atmosferic, cu influențe care merg până la RADIOHEAD, după cum a descris Corey Taylor într-un interviu anterior.
Într-o declarație oficială, Slipknot explică originea albumului ca pe o evadare creativă: compoziții născute târziu în noapte, într-o casă izolată, unde fiecare sunet – de la bucle de tobe și orgă, la zgomote abstracte de chitară și chiar mostre din natură – era folosit instinctiv, fără presiunea de a suna ca Slipknot. De-a lungul anilor, existența proiectului a fost subiect în publicații precum Vice, Revolver, NME sau Kerrang!, iar cererea fanilor pentru aceste piese a continuat să crească.
„Look Outside Your Window” va sosi într-o ediție premium pe vinil splatter, cu jacket decupat, detalii în folie purple și text embossat. Tracklistul include zece piese: „11th March”, „Moth”, „Dirge”, „Christina”, „Is Real”, „Away”, „In Reverse”, „Toad”, „Juliette” și „U Can’t Stop This”. Singura melodie cunoscută până acum din acele sesiuni, „’Til We Die”, a apărut pe digipak-ul lui „All Hope Is Gone”, restul materialului rămânând nedifuzat timp de peste 15 ani.
Shawn Crahan a insistat mereu că acest proiect trebuie lansat doar când i se poate acorda atenția cuvenită, fără confuzii și fără a fi perceput ca un „album Slipknot”. „E unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut vreodată”, a spus Clown, subliniind că nu va permite ca materialul să fie afectat de așteptări greșite sau de comparații inutile.
Acum, momentul a sosit. Fanii vor putea, în sfârșit, să asculte acest „copil pierdut” al erei All Hope Is Gone, un proiect născut din instabilitate, instinct și dorința de explorare pură, fără bariere de gen muzical.






















