Urmărește-ne în Social Media

Serj Tankian - Electric Yerevan

Serj Tankian a lansat pe 19 martie un nou EP, "Elasticity", după o perioadă de câteva luni de teasing. Fostul solist System of a Down a afirmat în repetate rânduri că aceste piese noi fuseseră pregătite pentru un nou album SOAD, dar cum acesta nu s-a concretizat, le-a reciclat pe un EP propriu. Single-ul "Electric Yerevan" a primit şi un videoclip, pe care îl puteţi viziona în articol.

"Electric Yerevan" este o combinaţie de chitară nervoasă cu sample-uri electronice psihedelice şi o voce a lui Serj Tankian care predică despre injustiţiile societăţii moderne. Ca de obicei mesajul politic abundă, cu privire la conflictele ce zguduie Armenia, ţară din care îşi trag obârşia atât Serj, ca şi colegii de la System of a Down. De altfel trupa a scos două single-uri noi în toamna lui 2020, pentru a susţine trupele armene aflate în conflict cu azerii. De această dată Serj a scos o piesă de protest contra brutalităţii poliţiei, care pune pumnul în gura protestatarilor de pe tot globul.

EP-ul "Elasticity" este primul material nou lansat de solist de la "Orca" în 2013. Pe EP se află un total de 5 piese, iar "Electric Yerevan" a fost explicată astfel de artist:

Melodia este inspirată de protestele de succes "Electric Yerevan" din vara lui 2015, în Armenia, atunci când populaţia a protestat contra creşterilor taxelor pe utilităţi. Scrierile mele din acea perioadă sunt integrate cuvânt cu cuvânt în acest single.

Videoclipul regizat de Garin Hovannisian oferă filmări de la televiziunile armene, care au prezentat protestele din 2015, dar şi cele de la "Revoluţia de Catifea" din 2018. Pe acelaşi EP se mai află creaţia cu tentă politică "Your Mom", dar şi un single doldora de pian "How Many Times?". Apare şi "Rumi", compusă despre fiul lui Serj Tankian, care poartă acest nume, dar şi despre un poet cu aceeaşi denumire. Tankian este un artist multilateral dezvoltat, având albume jazz, coloane sonore, albume orchestrale, rock şi cochetând şi cu rap-ul.

Are piese în engleză şi armeană, este un poet de succes, compozitor, artist vizual, producător de film şi activist.

Proiectele din ultimii ani au inclus un cover după Blue Oyster Cult cu piesa "Godzilla", inclusă pe coloana sonoră a filmului "Godzilla: King of the Monsters". Recent Serj a compus şi coloana sonoră a documentarului "I Am Not Alone", regizat de Garin Hovannisian, dar şi coloana fillmului "Truth to Power", care prezintă călătoria lui Tankian în lumea muzicii şi activismului. În CV-ul său se află şi fondarea propriei case de discuri, Serjical Strike Records, care se înfiinţa în 2001. Artişti ca Fair to Midland, Buckethead şi Death by Stereo au lansat piese sub tutela sa.

Comentarii

Muzică nouă

Serj Tankian şi Tom Morello au o piesă nouă, "Adjourn It"

Tom Morello a lansat single-ul „Adjourn It”, o colaborare nouă cu Serj Tankian de la System of a Down și cu fiul său de 15 ani, Roman Morello. Piesa deschide viitorul album solo al chitaristului Rage Against the Machine și merge într-o zonă familiară: protest social, comentariu politic și riff-uri construite pentru scene mari de festival.

Publicat

pe

Videoclip Tom Morello Serj Tankian Adjourn It
Videoclip Tom Morello Serj Tankian Adjourn It │ FOTO: Tom Morello www.youtube.com

„Adjourn It” păstrează ADN-ul clasic Tom Morello, cu riff-uri agresive, groove industrial și intervenții experimentale de chitară, peste care vocea lui Serj Tankian adaugă o energie apropiată de perioada de vârf System of a Down. Noutatea vine însă din implicarea lui Roman Morello, fiul muzicianului, care a contribuit la riff-ul principal al piesei și apare inclusiv în materialele promoționale dedicate lansării.

Tom Morello a explicat că melodia a fost inspirată de raidurile ICE și DHS din Los Angeles și de climatul politic tensionat din Statele Unite. Artistul descrie piesa drept un apel pentru libertate, justiție și solidaritate, continuând direcția activistă care i-a definit cariera încă din perioada Rage Against the Machine.

La rândul său, Serj Tankian a prezentat „Adjourn It” ca pe un protest împotriva separării familiilor de imigranți și a tacticilor agresive folosite de autoritățile americane. Mesajul politic este prezent atât în versuri, cât și în videoclipul oficial, unde sunt inserate secvențe din filmul independent „Salt of the Earth” din 1954.

Filmul respectiv spune povestea unor mineri mexicano-americani care luptă împotriva exploatării și discriminării rasiale și a devenit, în timp, un simbol al rezistenței sociale în cinematografia americană. Morello a ales aceste imagini pentru a crea o paralelă între contextul politic actual și tensiunile sociale prezentate în film.

Din punct de vedere muzical, „Adjourn It” are un tempo apăsat, apropiat de zona alternative metal și protest rock, dar include și influențe moderne de producție datorită lui Zakk Cervini. Acesta e un producător cunoscut pentru colaborările sale cu Bring Me The Horizon, Yungblud sau Aerosmith. Piesa alternează momentele atmosferice cu explozii de energie și riff-uri grele, fără să renunțe la componenta melodică specifică lui Tankian.

Morello urcă în această perioadă pe scenele unor festivaluri majore precum Sweden Rock Festival, Rock Im Park, Rock am Ring, Nova Rock, Download Festival, Hellfest sau Graspop Metal Meeting.

Citește în continuare