Organizare
În 2021 festivalul Summer Well s-a întins pe 4 zile, de pe 12 până pe 15 august, adică de joi până duminică inclusiv. Transportul a fost gratuit de data asta, asigurat cu autobuze STB Mercedes ce plecau de la Metrou 1 Mai se întorceau în acelaşi loc la final de show, drumul durând 30 de minute până la Domeniul Știrbey. La intrare se făcea trierea celor vaccinaţi şi a celor nevaccinaţi, care erau testaţi pe loc (35 lei testul) sau prezentau adeverinţa aferentă unui test de 24 sau 72 de ore. Totul se mişca rapid şi se făceau şi teste de temperatură.
Odată intrat totuşi încetinea puţin treaba, fiind câteva filtre pe bază de garduri metalice. Prezentai rucsacul, brăţara şi era totul OK dupa vreo 3 filtre. Am găsit Domeniul Știrbey la fel cum îl ştiam de la ediţiile trecute, doar că porţiunea aceea întunecată şi dubioasă de plimbare în jurul lacului era blocată. Aveai în schimb un nou pod plutitor pe lac pentru a facilita accesul mai rapid spre scenă Red Bull.
Se crea deseori coada la podul principal, pe care parcă l-am găsit oleacă mai şubrezit decât îl ţineam eu minte.
Mâncare, băutură, distracţie
Mâncarea şi băutura se plăteau cu brăţara pe care o primeai la intrare, de la Banca Transilvania. Era un mic card la încheietura pe care îl alimentai la căsuţele de top up sau online chiar. Varietatea culinară era la ea acasă, dar pe un palier un pic mai restrâns decât alte dăţi la Summer Well. Nu mai văzut mâncare coreeană şi indiană, van-uri cu pizza erau 1 sau 2 şi ca de obicei burgerii făcea legea. Cine dorea să mănânce sănătos avea Fru Fru cu salată de paste la 14 lei sau burrito vegan la 20 de lei.
La Summer Well Limited Edition găseaţi şi limonadă, Red Bull şi cocktailuri pe bază de Red Bull, bere Beck's sau Corona iar apa şi sucurile erau servite în sticle de 0.5 litri cărora li se luau capacele. Asta nu am înteles-o, trebuie să recunosc. Ce mi-a plăcut mult e că nu am văzut cozi nicăieri, la băutură şi mâncare, totul mergea rapid. Şi nu au fost situaţii de "stoc epuizat" sau cel puţin nu am remarcat eu.
Ca distracţie nu era mare lucru de făcut, poate nişte jocuri pe console cu FIFA și Mortal Kombat la cortul Orange, cabine de selfie, un pedalat la standul Glovo pentru mâncare gratuită sau dat pe role pe ringul de dans Glo. Puteai şi să vezi filme la o zonă Orange şi să vezi persoane de la mare printr-un feed live pe un ecran generos lângă cortul Orange.
Erau lângă FruFru şi nişte activităţi de echilibru, un fel de snowboarding pe o placă pe uscat. A dispărut tiroliana şi zona dedicată de gaming din alţi ani.
Muzica
Din motive de lipsă de timp am prins doar zilele de sâmbătă şi duminică ale festivalului, ratând lansarea de album Golan de joi şi show-ul făcut de Bruja şi Balthazar vineri. Sâmbătă i-am prins pe Kryptonite Sparks, cu mult zvâc, solo-uri de chitară neaşteptate şi atitudine. Solistul a coborât în public spre final pentru un moment de exuberanţă artistică. Cred că au strâns cel mai mult public dintre trupele româneşti de la main stage în weekend.
Cu Fatoumata Diawara nu eram familiarizat, dar pe scurt o pot descrie ca: Red Hot Chili Peppers dacă lua naştere în Africa. Cântă o muzică ritmată, plină de armonii de chitară, cu o voce de feel good şi care răsună puternic peste public.
Moonlight Breakfast au fost diafani, au fost cred singurii care au întârziat şi au adus visare pe bază de sintetizator. Parcă nu s-au conectat cu publicul aşa cum ar fi dorit.
Continuă să sune foarte vestic şi chillout.
L-am prins puţin şi pe IAN la scena WIIINGS, dovedind că trap-ul generează noile rockstar-uri. Gurile rele spun că artistul a fost scos pe braţe de la show. A strâns o sumedenie de public tânăr şi adolescent, care îi ştia piesele ca o mantră, o biblie, un crez. Show-ul a fost ca o transă colectivă, plin de energie, dar a fost mai degrabă o experienţă de feeling decât una muzicală în adevăratul sens al cuvântului.
Neanunţat de nimic şi deloc prezent în lista oficială, l-am găsit pe Jurjak într-o poieniţă imediat după IAN, cântând un moody blues, muzica de True Blood aş zice. Un set acoustic neaşteptat, de prispă şi whisky la final de zi. A început să strângă ceva lume în ciuda spaţiului limitat pe care se desfășura.
Artistul serii şi poate headlinerul principal al festivalului a fost Woodkid. A început plin de energie, cu un bas care a făcut să vibreze conştiinţa interioară a tuturor şi un spectacol vizual cum Summer Well nu a mai cunoscut. Psihedelic, te transpunea în alt univers și îl deschidea pe cel interior. De altfel artistul îşi trage seva din aceste show-uri vizuale, având colaborări cu artişti de marcă până să îşi înceapă propria carieră de muzician. Prima jumătate a reprezentaţiei a ţinut publicul în priză, dar a doua a alunecat spre melancolie şi nici măcar animaţiile de pe ecran nu au împiedicat publicul să stea pe telefon şi să vorbească. Prea multă introspecţie si cuminţenie în piese parcă.
Gaşca s-a spart rapid după şi să zicem 150-200 de persoane au rămas la scena din spate pentru un set Modeselektor. A fost o experienţă cam minimalistă, nici rave, nici techno, nici dubstep, nici DNB. Un house simplu, de rețetă care nu poate da greș la puriști, cu un track fundamental de multe minute bune, piperat din când în când cu un sample nou.
Lumea s-a conectat bine de tot aici, dar nu am putut sta mai mult de 5 piese. Cei 2 DJ erau totuşi pe vibe, se tot mişcau pe scenă.
Duminica a fost ziua de relaxare, cu mai puţin public şi cu picnic nocturn. Orchestra Simfonică Bucureşti a fost cap de afiş, interpretând coveruri după piese ale artiştilor prezenţi la Summer Well în acest an şi alţi ani. Ca amator de coveruri la vioară, contrabas şi orchestral după piese rock am apreciat intenţia şi momentul de pace oferit. Publicul s-a pus pe jos, ca la un concert de la Sala Palatului, dar au fost şi mulţi care au strâmbat din nas ca li s-a tăiat plimbarea printre oameni prin mulţimea care stătea pe iarbă.
Înainte de orchestră am ascultat-o pe Princess Nokia, ba chiar am văzut un flux de oameni la intrarea festivalului care veniseră special pentru artista rap. E un fel de Nicki Minaj mai relaxată, mai puţin îndârjită. Instrumentalul a făcut toată lumea să sară, să ţopăie, să dea din cap şi fund şi am văzut şi mulţi care ştiau versurile unor piese că "Tomboy". Încă nu pot crede că Princess Nokia a îndrăznit să dea un diss pentru Missy Elliott.
Are şi mesaj puternic de împuternicire a femeii.
La scena Red Bull Valeria Stoica a strâns ceva lume, probabil cu un boost după apariţia la podcastul lui Micutzu de la început de an. Valeria vine din Republica Moldova şi pare o combinaţie de Billie Eilish cu Katie Melua şi Birdy. Afirmația e curajoasă, dar tânăra e definită de o voce şi o prezenţă blajină, sfioasă, mieroasă. E ASMR întrupat. A cântat piese ca "Poate" şi "Gravity", dar şi "Empty Air", vorbind des cu publicul şi povestind câte o anecdotă la fiecare track.
După concert a coborât lângă scenă, a făcut poze şi a discutat cu fanii. Din păcate mi s-a părut că vocea ei nu era dată destul de tare şi a fost acoperită de instrumente. O voce excelentă de altfel, care ar trebui să ajungă la mai multă lume. Inclusiv Delia Matache a fost la concert şi a făcut un story despre Valeria, părând a aprecia ce aude.
Cei de la Zimbru au urmat pe aceeaşi scenă, cu un mesaj anti capitalism, deşi erau chiar pe scenă Red Bull şi înconjuraţi de branduri de băuturi cu zahăr. Aşa cum am spus şi la ultimul Summer Well la care au fost aceşti artişti, ei sună foarte occidental, reprezintă un produs excelent pentru export, îi auziţi pe Radio Guerrilla şi sintetizatorul lor psihedelic face şi desface sound-ul. Iar voci ca a solistei nu prea mai găseşti pe plan local. Are un je m'en fiche-ism şi o afectare simultană interesantă.
Concluzii
Pentru mine Summer Well 2021 a fost un festival al schimbului de generaţii. Nu am mai văzut aşa mulţi părinţi cu copiii, am văzut în schimb foarte mulţi adolescenţi şi persoane între 20 şi 30 de ani (pozându-se cu Silviu Faiar). A fost un festival cu şi despre tineri, care vânau parcă mai mult ca orice nostalgia. E de ajuns să te uiţi la petrecerea cu dans pe role şi să auzi câte formaţii cu sintetizatoare au fost şi vei înţelege. Se trage de la obsesia pentru anii '80 care le-a (ne-a) fost injectată de "Stranger Things", The Weeknd şi alte produse artistice care se duc acolo constant.
A fost o nostalgie dublu faţetată: una după o perioadă pe care tinerii nu au prins-o, dar evident cu tentă vestică (nu anii ‘80 de la noi) şi una după concertele pre-pandemie de acum câţiva ani. Summer Well şi-a păstrat spiritul şi atmosfera, a plusat parcă la artwork şi standuri arătoase (proiecţii noi, standul TikTok ca un StarGate, feţele psihedelice de la intrare, braţul robotic de la Orange), parcă mai multe decât în ediţiile "Full" şi a stat excelent la organizare. Lineup-ul a fost mult mai modest, dar faptul că am avut 2-3 hidden gems a meritat preţul biletului.
Şi aşa cum am spus şi în alţi ani, Summer Well nu e musai festival de muzică, e o ieşire în pădure cu apropiaţii, pentru un burger, aer curat şi câteva activităţi distractive. Muzica curge pe fundal pentru a completa experienţa. Clar pleci de acolo mai zen decât ai venit.
