Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Korn a lansat piesa muşcătoare "Lost In the Grandeur" - AUDIO

Korn a fost subiect de ştiri în ultimele zile, anunţând că organizează pe 4 februarie un soi de slujbă de comemorare a celor care şi-au pierdut viaţa în anii pandemiei. Odată cu această ceremonie a sosit şi un nou single al formaţiei, "Lost In the Grandeur".

Publicat

pe

Coperta Album Korn Requiem
Coperta Album Korn Requiem │ FOTO: Korn

Grupul american va lansa albumul "Requiem" pe 4 februarie şi îl prefaţează în noaptea dintre 3 şi 4 februarie cu un "Requiem Mass", o slujbă de comemorare care are loc la Biserica Metodistă Hollywood United. Ceremonia se va difuza pe canalul YouTube al trupei Korn şi va include şi un concert un pic mai acustic decât de obicei, ţinut în faţa a 300 de fani. Cat despre piesa "Lost In the Grandeur", ea este mult mai agresivă şi sacadată, dar şi muşcătoare în comparaţie cu primul single de pe album, "Start the Healing", din 2021.

La început de an 2022 am putut asculta şi track-ul "Forgotten". Reperul din nu-metal ajunge la 14 albume de studio odată cu "Requiem" şi se joacă cu efectele chitarelor electrice într-un mod foarte satisfăcător pentru urechile fanilor. Solistul Jonathan Davis alternează între agresivitate şi blândeţe, prima servită spre final de piesă şi a doua pe refren şi la începutul single-ului.

Despre "Requiem" chitaristul James "Munky" Shaffer a spus următoarele într-un interviu cu Loudwire:

Mai ţineţi minte albumul "Untouchables"? Are un vibe de început de ani 2000 pentru mine. Nu ştiu de ce, poate pentru că am muncit mai mult la părţile de chitară. Cred că va fi nevoie de ceva timp pentru a fi digerat de fani. De asemenea trebuie să luaţi în calcul şi starea mentală în care ne aflam, în mijlocul pandemiei, cu lumea blocată şi Los Angeles-ul cu incendii mari, cu cerul portocaliu. Totul părea distopic.

Chitaristul a dezvăluit că s-a îmbolnăvit pentru a doua oară de Covid-19 chiar la început de an. Korn se află în această perioadă în turneu alături de trupele Chevelle şi Code Orange, cu opriri numai în SUA. Viitorul LP are 9 piese şi vine după albumul "The Nothing" din 2019, care a primit numai note de 8, 9 şi 10 de la criticii muzicali.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Muzică nouă

Korn lansează pe neașteptate „Reward The Scars”, piesă pentru Diablo IV: Lord Of Hatred

Korn a lansat surpriză piesa „Reward The Scars”, inclusă pe coloana sonoră a expansion-ului Diablo IV: Lord Of Hatred, programat pentru 28 aprilie pe PC și console. Melodia are 3 minute și 35 de secunde și marchează prima lansare nouă a trupei după albumul Requiem din 2022.

Publicat

pe

Coperta single Korn Reward the Scars
Coperta single Korn Reward the Scars │ FOTO: Blizzard

Diablo IV rămâne una dintre cele mai întunecate francize moderne din zona action-RPG, iar Korn are un ADN sonor construit exact pe tensiune, disconfort și greutate emoțională. „Reward The Scars” vine astfel ca o asociere naturală între universul Blizzard și una dintre trupele care au definit nu metal-ul anilor ’90. Nu de alta dar Korn a mai cochetat cu Blizzard, având concerte în World of Warcraft acum mulţi ani.

Piesa "Reward the Scars" este legată direct de Lord Of Hatred, următorul expansion Diablo IV, care continuă direcția demonică a jocului și îl readuce în prim-plan pe Mephisto. Lansarea completă este așteptată pe 28 aprilie, pe PlayStation, Xbox și Windows.

Pentru Korn, melodia închide o pauză discografică de peste patru ani. Cel mai recent album, Requiem, a apărut în februarie 2022 și a intrat pe primul loc în topul Billboard Hard Rock Albums, cu 23.000 de unități echivalente vândute în prima săptămână de monitorizare. Albumul a ajuns și pe locul 14 în Billboard 200.

Lansarea vine și într-un moment de tranziție pentru trupă. Basistul Reginald „Fieldy” Arvizu nu mai cântă live cu Korn din 2021, iar locul său pe scenă a fost preluat de Roberto „Ra” Díaz, cunoscut din Suicidal Tendencies. Fieldy a cântat totuși pe Requiem, înainte ca distanța dintre el și trupă să devină mai clară.

Nu există, deocamdată, un album Korn anunțat oficial. Chitaristul Brian „Head” Welch spunea recent că formația nu se grăbește să publice un nou material, după ani în care albumele au venit la intervale relativ scurte. „Reward The Scars” funcționează, în acest context, ca o piesă de sine stătătoare, dar și ca un semn că trupa nu a ieșit din zona de creație.

Citește în continuare

Trending