Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Sezonul doi al serialului "The Witcher" este acum disponibil pe Netflix

17 decembrie 2021 a fost o zi aşteptată cu sufletul la gură de fanii seriei "The Witcher". Fie că e vorba despre cărţile scrise de Andrzej Sapkowski, de jocul care a făcut şi face furori sau noul serial, milioane de oameni din toată lumea aşteptau să îl vadă pe Geralt din nou în acţiune. Ei bine, sezonul doi al serialului "The Witcher" este acum disponibil pe Netflix, inclusiv în România.

Publicat

pe

Teaser The Witcher Sezonul 2
Teaser The Witcher Sezonul 2 │ FOTO: Netflix

Serialul este creat de către Lauren Schmidt Hissrich şi este bazat pe seria de cărţi a lui Sapkoski. Ca şi în primul sezon, producţia include 8 episoade de câte o oră. Pe lângă triunghiul Geralt - Yennefer - Ciri, acum apare în ecuaţie şi mentorul protagonistului Geralt, jucat de Henry Cavill, Vesemir. El este jucat de excelentul Kim Bodnia, care a făcut senzaţie în producţia HBO "Killing Eve".

Vesemir ar urma să apară la cetatea Kaer Morhen, spre care Geralt şi Ciri vor călători pe parcursul noului sezon. Am avut ocazia să aflăm povestea lui Vesemir în filmul de animaţie de lung metraj "The Witcher: Nightmare of the Wolf", apărut de asemenea în 2021 pe Netflix. Pe atunci era un Vesemir tânăr şi nesăbuit, dar acum vedem versiunea mai matură şi înţeleaptă a sa, cu părul alb şi un Witcher respectat între ai lui.

Tot în sezonul 2 "The Witcher", Geralt este convins că Yennefer a murit în bătălia de la Sodden şi îşi concentrează energia pentru a o proteja pe Ciri (prinţesa Cirilla), care îi e ca o fiică. Pe cei doi îi unesc puterile speciale pe care le împart. În acest sezon apare şi actorul Kristofer Hivju în rolul lui Nivellen, care a fost un prieten mai vechi al lui Geralt şi a fost transformat într-o fiară similară cu un mistreţ.

Trailerul ne-a arătat şi multe lupte cu creaturi legendare din joc şi sperăm să revină şi preferatul tuturor, bardul Jaskier, care ar putea genera încă un hit similar cu "Toss a Coin To Your Witcher". Amânat de pandemie, acest nou sezon şi-a început filmările în februarie 2020. Avea să se reia în august 2020, cu un protocol strict pentru siguranţa actorilor şi echipei. Producţia s-a filmat în 158 de zile, în 15 zone din Marea Britanie.

Marea miză a noului sezon este faptul că uriaşă armată din Nilfgaard încă o caută pe Ciri, iar Geralt (Henry Cavill) şi ceilalţi Witcheri sunt singurii care o pot proteja pe prinţesă. Iar Yennefer ar trebui să îşi facă o revenire triumfală, ca dragoste pierdută a lui Geralt.

Comentează

Trending