Urmărește-ne în Social Media

Lansări de carte

Cariera lui Elvis Presley va fi prezentată într-un roman grafic - FOTO

Intitulat "Elvis: The Graphic Novel", romanul va fi lansat anul acesta prin compania Z2 Comics. Proiectul va prezenta prin imagini și pasaje scrise cariera unuia dintre cei mai mari muzicieni din istorie. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Elvis Presley
Elvis Presley │ FOTO: hqwallbase.com

Scris de Chris Miskiewicz și ilustrat de Michael Shelfer, "Elvis: The Graphic Novel" va acoperi cariera lui Presley, de la începuturile sale din Memphis și până la succesele, dar și necazurile care au marcat cariera Regelui Rock 'n' Roll-ului.

Recent, Z2 Comics a prezentat un fragment din viitorul roman, ce prezintă adolescența lui Presley și începe cu o scenă dintr-un magazin de discuri în care el și un prieten ascultă "Rocket 88" (Jackie Brenston and His Delta Cats) - o piesă scrisă de Ike Turner și considerată ca fiind prima melodie rock & roll înregistrată vreodată.

Apoi, povestea continuă cu primul concert al lui Elvis, susținut la liceu, în cadrul unui show de talente. Fragmentul făcut public îl prezintă și pe Sam Phillips, fondatorul casei de discuri Sun Records, cel care i-a oferit lui Presley o oportunitate muzicală în 1954.

"Elvis: The Graphic Novel" va fi lansat în august și va fi disponibil atât în ediție cartonată, cât și în ediție broșată. De asemenea, va fi lansată o ediție limitată deluxe, ce va fi livrată cu o husă specială, trei tipărituri de înaltă calitate și un disc în ediție limitată cu albumul de debut al lui Presley. În plus, fiecare copie va fi semnată de echipa de creație a cărții.

Comentează

Concerte & turnee

Holograma lui Elvis Presley va susține un show în premieră la Londra

Regele rock'n'roll-ului va ajunge din nou în fața publicului cu ajutorul inteligenței artificiale. O hologramă a lui Elvis Presley urmează să susțină spectacolul "Elvis Evolution" în Londra. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Elvis Presley în videoclipul piesei "If I Can Dream"
Elvis Presley în videoclipul piesei "If I Can Dream" │ FOTO: captură YouTube

Show-ul va fi realizat de Layered Reality, o companie din Marea Britanie specializată în experiențe imersive, ale cărei credite includ "Jeff Wayne’s The War of The Worlds: The Immersive Experience" și "The Gunpowder Plot".

"Elvis Evolution" promite să fie un spectacol impresionant care va celebra unul dintre cele mai mari staruri din istorie. Estompând granițele dintre realitate și fantezie, show-ul le va oferi fanilor experiența live a unui concert rock'n'roll. Un Elvis digital, în mărime naturală, va împărtăși cu publicul cele mai emblematice melodii și mișcări ale sale. Prin inteligența artificială și tehnologia revoluționară, participanții vor putea fi martorii unei premiere, dar și ai unor etape marcante din viața și cariera artistului.

Spectacolul va avea loc în luna noiembrie a acestui an, în centrul Londrei, într-un spațiu încă nedezvăluit. Va fi completat de un after-party la un bar tematic Elvis Presley, cu DJ-i, muzică și momente live.

Spectacolele marca Layered Reality combină tehnologia, realitatea augmentată, teatrul și efectele multi-senzoriale. Show-ul "Elvis Evolution" intenționează să ajungă și în alte orașe din lume precum Las Vegas, Berlin sau Tokyo.

Cu aproximativ 500 de milioane de discuri vândute în întreaga lume, Elvis Presley este unul dintre cei mai vânduți artiști muzicali din toate timpurile. A murit în 1977, la vârsta de 42 de ani. Show-ul virtual vine într-un moment în care interesul pentru Presley este la cote maxime, după lansarea din 2022 a filmului "Elvis" (Baz Luhrmann), dar și a peliculei "Priscilla", regizată de Sofia Coppola.

Citește în continuare

Trending