Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

AC/DC va scoate albumul "POWER UP" pe 13 noiembrie - DETALII LANSARE

AC/DC lansează pe 13 noiembrie 2020 cel de-al 17-lea LP. Primul extras pe single a însoțit o campanie de promovare Dodge și dezvăluie un material puternic în stilul inconfundabil al australienilor.

Publicat

pe

Artwork pentru coperta albumului AC/DC - POWER UP
Artwork pentru coperta albumului AC/DC - POWER UP │ FOTO: Columbia Records / Sony Music

Cel de-al 17-lea LP al trupei AC/DC va fi lansat pe 13 noiembrie 2020 prin Columbia Records. Prefațat de single-ul "Shot In The Dark", albumul marchează revenirea pe piață a formației, care nu mai lansase ceva nou din 2014. Între timp, "POWER UP" poate fi pre-comandat, fanii având de ales între ediția digitală, CD, vinil sau cea de lux.

Noua piesă "Shot In The Dark" i-a adus laolaltă pe Angus Young (chitară principală), Brian Johnson (voce), Cliff Williams (bas), Phil Rudd (tobe) și Stevie Young (chitară ritmică). Cântecul a însoțit un spot de promovare (vezi la final) pentru automobilele Dodge, intitulat "Motto de familie" cu actorul Gary Cole.

Pentru "POWER UP", trupa a colaborat din nou cu producătorul Brendan O'Brien, după experiențele anterioare "Black Ice" (2008) și "Rock Or Bust" (2014). Trupa vine cu 12 piese noi, păstrând sunetul legendar AC/DC.

TRACKLIST "POWER UP":

  1. "Realize"
  2. "Rejection"
  3. "Shot In The Dark"
  4. "Through The Mists Of Time"
  5. "Kick You When You’re Down"
  6. "Witch’s Spell"
  7. "Demon Fire"
  8. "Wild Reputation"
  9. "No Man’s Land"
  10. "Systems Down"
  11. "Money Shot"
  12. "Code Red"

Cutia de lux a albumului AC/DC - POWER UP │ FOTO: Columbia Records / Sony Music

Albumul va fi disponibil pe toate platformele digitale. Fanii primesc noua muzică și alături de un pachet de lux, o cutie specială POWER UP cu emblema AC/DC iluminată intermitent. Pe partea laterală a ambalajului sub formă de difuzor există un buton pentru activarea luminii de tip neon. În interior găsim un CD în soft-pack, o broșură de 20 de pagini cu fotografii exclusive, precum și un cablu USB pentru alimentarea cutiei-difuzor.

Spotul Dodge cu noua piesă AC/DC - "Shot In The Dark"

Ascultă toată melodia AC/DC - "Shot In The Dark"

AC/DC este una dintre cele mai influente trupe rock din istorie, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume și 71,5 milioane de albume vândute în SUA. Celebrul disc "Back in Black", dublu diamantat, este "cel mai bine vândut album al vreunei trupe" și "al treilea album după vânzări pentru un artist", comercializându-se în peste 50 de milioane de exemplare. Trupa a fost inclusă în galeria Rock and Roll Hall of Fame în 2003 și a obținut primul premiu GRAMMY în categoria "Cea mai bună performanță Hard Rock" pentru "War Machine" în 2010.

Concertele AC/DC au continuat să umple stadioane, iar trupa să vândă anual milioane de discuri și în mediul digital să genereze miliarde de difuzări. Formația a concertat în România pe 16 mai 2010. Piața Constituției a fost inundată de aproximativ 60.000 de oameni. În deschidere au cântat atunci Down și Iris.

Comentează

Trending