Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Johnny Nash, artistul cunoscut pentru hitul "I Can See Clearly Now", a murit la 80 ani

Artistul și compozitorul american de reggae și pop Johnny Nash s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Cunoscut în special pentru hitul "I Can See Clearly Now", Nash a avut în repertoriu și alte compoziții de succes, precum "Hold Me Tight" și "Tears on My Pillow".

Publicat

pe

Johnny Nash
Johnny Nash │ FOTO: Nashco Music

Johnny Nash a murit pe 6 octombrie, în locuința sa din Houston. Potrivit familiei, muzicianul nu suferea de nicio boală severă, artistul stingându-se din viață din cauze naturale.

Născut în 1940, într-o familie modestă, Johnny Nash s-a apropiat de muzică încă din copilărie, cântând în corul bisericii. La vârsta de 13 ani a ajuns să aibă propriul său show la o televiziune locală din Houston. În următorii ani, s-a menținut în atenția publicului printr-un cover de succes al piesei "A Very Special Love", a lui Doris Day, și o colaborare cu Paul Anka și George Hamilton IV pentru single-ul "The Teen Commandments (of Love)".

La mijlocul anilor '60 a ajuns la conducerea unei case de discuri, ajutându-l pe prietenul său, Bob Marley, să se lanseze pe piața muzicală.

Cariera sa muzicală a atins vârful succesului comercial între anii 1960 și 1970, când au fost lansate hiturile "I Can See Clearly Now", "Hold Me Tight" și "You Got Soul". "Tears on My Pillow" a fost, de asemenea, un succes, urcând în 1975 până pe prima poziție în topul single-urilor din Marea Britanie.

Piesa pentru care a rămas în amintirea publicului este, fără îndoială, "I Can See Clearly Now". Melodia apărută în 1972 s-a vândut în peste un milion de copii, staționând vreme de patru săptămâni pe prima poziție în topul Billboard Hot 100.

"Simt că muzica este universală. Muzica este pentru urechile noastre, nu are legătură cu vârsta"

Într-un interviu acordat pentru Zoo World Magazine în 1973, Nash îi spunea jurnalistului Cameron Crowe că muzica are un impact uriaș asupra tuturor, indiferent dacă realizăm sau nu lucrul acesta.

"Simt că muzica este universală. Muzica este pentru urechile noastre, nu are legătură cu vârsta. Tuturor oamenilor le place muzica...de la 8 ani, până la 80.

Sunt unii oameni care spun că urăsc muzica. M-am întâlnit cu câțiva dintre ei, dar nu sunt sigur că îi cred. Poate că nu au fost niciodată în situația de a fi privați de muzică. Înțelegi ce vreau să spun?", spunea Johnny Nash.

Trending