Urmărește-ne în Social Media

Lansări de carte

Lana del Rey va lansa primul volum de poezii atât în format fizic, cât și audiobook

Intitulat "Violet Bent Backwards over the Grass", volumul cuprinde poezii precum "Never to Heaven", "The Land of 1,000 Fires", "Past the Bushes Cypress Thriving", "LA Who Am I to Love You?", "Tessa DiPietro", "Happy", "Paradise is Very Fragile", "Bare Feet on Linoleum", și poezia care dă titlul volumului, "Violet Bent Over The Grass", care a fost primul poem scris de Lana. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Lana Del Rey (artwork Coachella - Woodstock In My Mind)
Lana Del Rey (artwork Coachella - Woodstock In My Mind)

Cartea va cuprinde în total 30 de poezii și va fi publicată la editura Simon & Schuster. Mai mult, ediția cartonată va cuprinde pagini de manuscris bătute la mașină, împreună cu fotografii originale realizate de artistă. Cartea va fi disponibilă începând cu 29 septembrie.

Pe lângă cartea fizică, Lana Del Rey va transpune poeziile sale într-un audiobook. Cântăreața va recita poeziile fiind acompaniată de muzica lui Jack Antonoff, câștigător a patru premii Grammy. Antonoff a lucrat cu artista la albumul de studio al acesteia din 2019, "Norman F–king Rockwell". Albumul de poezii în format audio va putea fi descărcat electronic pe 28 iulie. Edițiile de vinil și CD ale audiobook-ului vor fi disponibile pe 2 octombrie.

"Unele dintre ele au venit în întregime, le-am dictat și apoi le-am scris, iar la altele am muncit laborios la fiecare cuvânt în parte pentru a crea poemul perfect. Sunt eclectice și sincere și nu încearcă să fie altceva decât ceea ce sunt și din acest motiv sunt mândră de ele, mai ales că spiritul în care au fost scrise a fost foarte autentic", a spus Lana despre noile poezii.

Artista a menționat că jumătate din veniturile obținute din vânzarea volumelor de poezii va fi donată proiectului Navajo Water, ce are ca scop aducerea de apa curentă și energie solară pentru 230 de familii din New Mexico, Arizona și Utah.


Recent, Del Rey a anunțat că lucrează la un nou album muzical, "Chemtrails over the Country Club", ce va fi lansat în septembrie, dar și la o a doua carte de poezii, intitulată "Behind the Iron Gates – Insights From an Institution", așteptată pentru lansare în martie 2021.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Lana Del Rey intră în universul James Bond cu piesa "First Light" - AUDIO

Lana Del Rey își surprinde ascultătorii cu "First Light", inclusă pe coloana sonoră a jocului video "007 First Light". Piesa marchează prima contribuție oficială a artistei în universul James Bond.

Publicat

pe

Artwork "First Light"
Artwork "First Light" │ FOTO: captură YouTube

Compusă de Lana alături de compozitorul David Arnold, "First Light" păstrează estetica cinematografică specifică francizei, combinând orchestrații dramatice cu melancolia caracteristică artistei. Lansarea vine în contextul în care jocul, dezvoltat de IO Interactive, spune povestea unui James Bond tânăr, aflat la începutul carierei sale în MI6, și este programat pentru lansare pe 27 mai 2026.

"Muzica James Bond a fost întotdeauna o parte importantă a acestei povești. O piesă titulară trebuie să ne spună ceva despre lumea în care suntem pe cale să intrăm. Trebuie să ne trezească interesul, să ne entuziasmeze și să ne ademenească. Această piesă [First Light] se alătură unei lungi serii de cântece definitorii pentru gen, fiecare creând un reper de stil care se adaugă la magnifica moștenire a <<Cântecului lui Bond>>. De aceea am fost atât de încântat să lucrez cu Lana, o artistă care a adus eleganță, atmosferă și o personalitate cu adevărat unică acestei piese, care sper că va deschide lumea lui Bond unui public complet nou", a transmis David Arnold.

Pentru Lana Del Rey, lansarea are și o încărcătură simbolică: artista încercase anterior să intre în universul Bond, propunând piesa "24" pentru filmul "Spectre" (2015), însă fără succes la acel moment. "First Light" marchează astfel momentul în care artista își pune amprenta asupra uneia dintre cele mai cunoscute francize din cultura pop.

Admiratorii fideli ai artistei au fost cei mai încântați de vestea că idolul lor muzical și-a văzut în sfârșit visul îndeplinit:

  • "Am așteptat această zi de atât de mult timp"
  • "OKAYYYY, Lana are în sfârșit un cântec pentru 007"
  • "Să ținem un moment de reculegere pentru <<24>> care nu a ajuns pe coloana sonoră. Încă te iubim"
  • "Lana a spus acum mult timp că visul ei este să compună un soundtrack pentru un proiect 007"
  • "Îmi amintesc când a spus că a scris cântecul <<24>> pentru un titlu 007, dar că nu l-au acceptat. Și că va continua să încerce. Și acum, iată-ne aici, mă bucur atât de mult, este potrivită pentru asta"
  • "Ce idee tare de a începe o carieră de succes cu o melodie numită <<Video Games>> la a crea o melodie pentru un joc video despre una dintre cele mai emblematice francize"

AUDIO: Lana Del Rey - First Light

În urmă cu câteva săptămâni, Lana Del Rey a revenit în prim-plan cu piesa "White Feather Hawk Tail Deer Hunter", extrasă de pe albumul "Stove" despre care artista a spus că va apărea "în curând", mai exact peste câteva luni cât durează producția vinilurilor.

Noul material s-a intitulat inițial "Lasso" și programat pentru septembrie 2024. Ulterior, Del Rey a schimbat titlul în "The Right Person Will Stay" și a stabilit o nouă dată de lansare - 21 mai 2025. În august 2025, a amânat din nou lansarea și l-a denumit "Stove".

Citește în continuare

Muzică nouă

Lana Del Rey a lansat piesa "White Feather Hawk Tail Deer Hunter", scrisă împreună cu soțul ei

Lana Del Rey prezintă "White Feather Hawk Tail Deer Hunter", cel mai nou extras muzical de pe viitorul său album de studio. Îl poți asculta în articol. 

Publicat

pe

Lana Del Rey - Bluebird
Lana Del Rey - Bluebird │ FOTO: captură YouTube

"White Feather Hawk Tail Deer Hunter" este o piesă de dragoste ce documentează relația artistei cu Jeremy Dufrene. Vocea delicată a Lanei este îmbrățișată de o suită de instrumente muzicale, în timp ce versurile fac referire la începuturile idilei, la pasiunea lui pentru vânătoare și, în cele din urmă, la căsătoria mult visată.

Melodia te prinde instant în mreje, exact ca o vrajă puternică, și te poartă într-un basm amoros. Deși aranjamentul muzical este ușor atipic, "White Feather Hawk Tail Deer Hunter" se dorește a fi una dintre piesele centrale ale viitorului album de studio, "Stove". Piesa a fost compusă de Lana Del Rey alături de Jeremy Dufrene, sora ei, Caroline "Chuck" Grant și cumnatul ei, Jason Pickens, și produsă de Jack Antonoff.

Del Rey a deschis subiectul "White Feather Hawk Tail Deer Hunter" pe 7 februarie prin intermediul Instagram Stories. A caracterizat-o drept piesa ei preferată de pe albumul "Stove". Despre acest album, artista a spus că va apărea "în curând", mai exact peste câteva luni cât durează producția vinilurilor.

Noul material s-a intitulat inițial "Lasso" și era programat pentru septembrie 2024. Ulterior, Del Rey a schimbat titlul în "The Right Person Will Stay" și a stabilit o nouă dată de lansare - 21 mai 2025. În august 2025, a amânat din nou lansarea și l-a denumit "Stove".

AUDIO: Lana Del Rey - White Feather Hawk Tail Deer Hunter

Citește în continuare

Trending