Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Duncan Laurence, câștigătorul Eurovision 2019, era hărțuit de colegi în copilărie: "Muzica era un paradis în care mă simțeam în siguranță"

Duncan Laurence este tânărul artist care a dus anul acesta trofeul Eurovision Song Contest în Olanda. Ajuns cunoscut în țara natală grație unui show de talente, Duncan iubește muzica nespus de mult, mărturisind recent că a fost refugiul de care avea nevoie pentru a da uitării o copilărie dificilă.

Publicat

pe

Duncan Laurence în videoclipul ”Arcade”
Duncan Laurence în videoclipul ”Arcade”

Născut în 1994 în Spijkenisse, Duncan Laurence, pe numele real Duncan de Moor, a copilărit în Hellevoetsluis, un orășel micuț din sudul Olandei. Deși muzica nu era unul dintre domeniile populare ale zonei, Duncan și-a urmat instinctul artistic încă de mic.

"Am crescut într-un oraș în care muzica era absentă. Muzica nu era inclusă în programa școlară. Dar asta nu m-a putut opri din a face muzică. Cumva, am fost atras de felurile ei magice care-mi permiteau să mă exprim și să-mi spun propria poveste", detalia Duncan într-un interviu pentru eurovision.tv.

"Cântam la pian în fiecare zi, compuneam piese și poeme"

În orașul natal, Duncan avea un mic teatru și o școală de muzică veche.

"Cântam la pian în fiecare zi, compuneam piese și poeme. Îmi amintesc totul de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Eram convins: urma să devin muzician."

Muzica a fost pentru Duncan și un refugiu, artistul în vârstă acum de 25 de ani mărturisind că nu a avut o copilărie ușoară.

"Copilăria și adolescența mea nu au fost mereu ușoare. Eram des hărțuit de colegi [bullied] și nu puteam să mă apăr. Muzica era un paradis în care mă simțeam în siguranță: un loc în care nu mă mai simțeam nesigur pe mine și unde puteam să-mi exprim liber emoțiile."

La 16 ani, Duncan a câștigat un show de talente care i-a permis înregistrarea primului său demo. Ulterior s-a înscris la The Rock Academy din Tilburg, unde s-a dezvoltat ca artist, compozitor și producător.

În 2014, a participat la un nou concurs de talente, respectiv Vocea Olandei. În cadrul acestui show a reușit să avanseze până în semifinale, popularitatea câștigată în cadrul concursului oferindu-i noi oportunități pe plan muzical.

Piesa "Arcade", ce i-a adus 492 puncte și trofeul Eurovision, este compusă de el împreună cu Joel Sjöö și Wouter Hardy, având ca inspirație un moment apăsător din viața lui Duncan.

""Arcade" este inspirată de povestea unei persoane pe care am iubit-o foarte mult, dar care a murit la o vârstă fragedă. Cuvintele și liniile melodice mi-au venit dintr-odată, de parcă ar fi căzut din cer."

"Nu am îndrăznit niciodată să visez că aș putea câștiga acest trofeu"

Dat drept favorit de către casele de pariuri cu săptămâni bune înainte de marea finală, Duncan nu s-a hazardat în a crede că va câștiga.

"Nu am îndrăznit niciodată să visez că aș putea câștiga acest trofeu. Pentru că vorbim despre Eurovision. Orice se poate întâmpla, și tocmai de asta iubesc acest concurs. Dar în final s-a întâmplat (am câștigat), așa că predicțiile s-au adeverit. Acest trofeu este rezultatul muncii intense pe care am depus-o", a declarat Duncan într-un interviu pentru wiwibloggs.

Melodia "Arcade" a câștigat grație votului publicului, specialiștii plasând-o doar pe locul al treilea. Această piesă a fost și favorită noastră, România acordând Olandei numărul maxim de puncte (12).

Cu "Arcade", Olanda a câștigat Eurovision pentru a cincea oară, ultima oară când trofeul a ajuns în această țară fiind în 1975  (prin Teach-In cu piesa "Ding-a-dong").

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Emisiuni radio-tv

Cine sunt cei mai faimoși câștigători din istoria Eurovision - VIDEO

După 69 de ediții Eurovision, tragem linie și aruncăm o privire asupra celor mai faimoși câștigători. Poate această competiție să fie o rampă de lansare? Pentru unii artiști a fost, chiar dacă procentul este destul de redus, raportat la numărul de ediții.

Publicat

pe

Maneskin
Maneskin │ FOTO: EBU / Andres Putting

Relativ puțini câștigători ai concursului Eurovision au reușit să obțină un succes major în industria muzicală. Cei mai notabili dintre câștigători sunt suedezii de la ABBA. Trupa a fost învingătoarea ediției din 1974 cu piesa "Waterloo".

Desfășurată la Brighton, în Regatul Unit, acea ediție a marcat un punct de cotitură în istoria Eurovision. Apariția flamboaiantă a trupei ABBA, linia melodică captivantă și stilul glam-rock au dus la un alt nivel spectacolul de pe scenă.

"Waterloo" nu doar că a asigurat prima victorie a Suediei la Eurovision, dar a lansat și cariera internațională a trupei, ABBA devenind una dintre cele mai de succes grupuri pop din toate timpurile.

VIDEO: ABBA - "Waterloo" (LIVE) | Suedia | Câștigătorii Eurovision 1974

Un alt nume cu rezonanță internațională care a câștigat Eurovision-ul este Celine Dion. Artista a câștigat concursul pentru Elveția în 1988 cu piesa "Ne partez pas sans moi". Compusă de Nella Martinetti și Atilla Şereftuğ, melodia este o baladă emoționantă despre dragoste și dor. Interpretarea artistei canadiene a ajuns la public, iar cariera sa a urcat ulterior culmi de neatins. Cu peste 200 de milioane de albume vândute, Celine Dion este în prezent artista cu cel mai mare succes din Canada, dar și din întreg spațiul francofon.

VIDEO: Céline Dion - "Ne Partez Pas Sans Moi" (LIVE) | Elveția | Câștigătoarea Eurovision 1988

Apropiindu-ne de edițiile mai recente, un succes notabil, dar moderat comparativ cu Celine Dion și ABBA, l-a avut Duncan Laurence. Acesta a câștigat pentru Olanda în 2019 cu "Arcade" și s-a bucurat de un succes global pe platformele de streaming. Melodia lui a devenit un hit neașteptat în 2020 și 2021, transformându-se în cel mai redat cântec de la Eurovision de pe Spotify.

VIDEO: Duncan Laurence - "Arcade" (LIVE) | Olanda | Câștigătorul Eurovision 2019

Trupa Måneskin, care a câștigat trofeul Eurovision în 2021 cu "Zitti e buoni", este cel mai recent exemplu în lista câștigătorilor ajunși faimoși la nivel internațional. Popularitatea lor a depășit granițele Italiei, formația bucurându-se de expunere la gale precum MTV VMA și apariții în Late Night-ul lui Jimmy Fallon. Deși trupa a luat momentan o pauză, fiecare concentrându-se pe carierele solo (în special vocalistul Damiano), numele Måneskin are în continuare rezonanță.

VIDEO: Måneskin - "Zitti E Buoni" (LIVE) | Italia | Câștigătorii Eurovision 2021

Alți câștigători care au rămas în memoria colectivă ar fi Johnny Logan (a câștigat două ediții), Toto Cutugno, Lordi și Loreen (a câștigat două ediții). Lista tuturor câștigătorilor Eurovision este disponibilă mai jos.

Lista tuturor câștigătorilor Eurovision (1956 - 2025)

  • 1956 - Lys Assia - Refrain (Elveția)
  • 1957 - Corry Brokken - Net als toen (Olanda)
  • 1958 - Andre Claveau - Dors mon amour (Franța)
  • 1959 - Teddy Scholten - Een Beetje (Olanda)
  • 1960 - Jacqueline Boyer - Tom Pillibi (Franța)
  • 1961 - Jean-Claude Pascal - Nous les amoureux (Luxemburg)
  • 1962 - Isabelle Aubret - Un premier amour (Franța)
  • 1963 - Grethe and Jorgen Ingmann - Dansevise (Danemarca)
  • 1964 - Gigliola Cinquetti - Non ho l'eta (Italia)
  • 1965 - France Gall - Poupee de cire, poupée de son (Luxemburg)
  • 1966 - Udo Juergens - Merci Cherie (Austria)
  • 1967 - Sandie Shaw - Puppet on a String (UK)
  • 1968 - Massiel - La, la, laa (Spania)
  • 1969 - Egalitate: Salome - Vivo Cantando (Spania), Lulu - Boom-bang-a-bang (UK), Lenny Kuhr - De troubadour (Olanda), Frida Boccara - Un jour, un enfant (Franța)
  • 1970 - Dana - All Kinds of Everything (Irlanda)
  • 1971 - Séverine - Un banc, un arbre, une rue (Monaco)
  • 1972 - Vicky Leandros - Apres toi (Luxemburg)
  • 1973 - Anne-Marie David - Tu te reconnaitras (Luxemburg)
  • 1974 - ABBA - Waterloo (Suedia)
  • 1975 - Teach-In - Ding-a-Dong (Olanda)
  • 1976 - Brotherhood of Man - Save Your Kisses for Me (UK)
  • 1977 - Marie Myriam - L'oiseau et l'enfant (Franța)
  • 1978 - Izhar Cohen and the Alphabeta - A-Ba-Ni-Bi (Israel)
  • 1979 - Milk and Honey - Hallelujah (Israel)
  • 1980 - Johnny Logan - What's Another Year (Irlanda)
  • 1981 - Bucks Fizz - Making Your Mind Up (UK)
  • 1982 - Nicole - Ein bisschen Frieden (Germania)
  • 1983 - Corinne Hermes - Si la vie est cadeau (Luxemburg)
  • 1984 - Herreys - Diggi-Loo Diggi-Ley (Suedia)
  • 1985 - Bobbysocks! - La det swinge (Norvegia)
  • 1986 - Sandra Kim - J'aime la vie (Belgia)
  • 1987 - Johnny Logan - Hold Me Now (Irlanda)
  • 1988 - Celine Dion - Ne partez pas sans moi (Elveția)
  • 1989 - Riva - Rock Me (Yugoslavia)
  • 1990 - Toto Cutugno - Insieme: 1992 (Italia)
  • 1991 - Carola - Fangad av en stormvind (Suedia)
  • 1992 - Linda Martin - Why Me? (Irlanda)
  • 1993 - Niamh Kavanagh - In Your Eyes (Irlanda)
  • 1994 - Paul Harrington and Charlie McGettigan - Rock 'n' Roll Kids (Irlanda)
  • 1995 - Secret Garden - Nocturne (Norvegia)
  • 1996 - Eimear Quinn - The Voice (Ireland)
  • 1997 - Katrina and the Waves - Love Shine a Light (UK)
  • 1998 - Dana International - Diva (Israel)
  • 1999 - Charlotte Nilsson - Take Me To Your Heaven (Suedia)
  • 2000 - Olsen Brothers - Fly on the Love Wings (Danemarca)
  • 2001 - Tanal Padar, Dave Benton and 2XL - Everybody (Estonia)
  • 2002 - Marie N - I Wanna (Letonia)
  • 2003 - Sertab Erener - Everyway That I Can (Turcia)
  • 2004 - Ruslana - Wild Dances (Ucraina)
  • 2005 - Helena Paparizou - My Number One (Grecie)
  • 2006 - Lordi - Hard Rock Hallelujah (Finlanda)
  • 2007 - Marija Serifovic - Molitva (Serbia)
  • 2008 - Dima Bilan - Believe (Rusia)
  • 2009 - Alexander Rybak - Fairytale (Norvegia)
  • 2010 - Lena - Satellite (Germania)
  • 2011 - Ell & Nikki - Running Scared (Azerbaijan)
  • 2012 - Loreen - Euphoria (Suedia)
  • 2013 - Emmelie de Forest - Only Teardrops (Danemarca)
  • 2014 - Conchita Wurst - Rise Like a Phoenix (Austria)
  • 2015 - Mans Zelmerlow - Heroes (Suedia)
  • 2016 - Jamala - 1944 (Ucraina)
  • 2017 - Salvador Sobral - Amar pelos dois (Portugalia)
  • 2018 - Netta - Toy (Israel)
  • 2019 - Duncan Laurence - Arcade (Olanda)
  • 2020 - Ediție anulată din cauza pandemiei de COVID-19
  • 2021 - Måneskin - Zitti e Buoni (Italia)
  • 2022 - Kalush Orchestra - Stefania (Ucraina)
  • 2023 - Loreen - Tattoo (Suedia)
  • 2024 - Nemo - The Code (Elveția)
  • 2025 - JJ - Wasted Love (Austria)
Citește în continuare

Trending