Urmărește-ne în Social Media

Jennifer Lopez - Ain't Your Mama

Jennifer Lopez ne surprinde cu un videoclip sexy pentru cel mai recent single ”Ain't Your Mama”, o piesă manifest dedicată femeilor independente. Cântecul a fost compus de Meghan Trainor și poate fi ascultat în articolul de mai jos.

Jennifer Lopez revine cu un nou videoclip pentru cea mai recentă piesă a sa - „Ain't Your Mama”, un imn dedicat femeilor independente care nu își doresc să aibe alături un partener leneș. Cântecul a fost compus de Meghan Trainor, interpreta hitului „All About That Bass”, iar în prezent se bucură de succes la nivel internațional.

Piesa a debutat pe locul 92 în topul Billboard Hot 100, iar în prima săptămâni de la lansare a avut peste 1 milion de ascultători în SUA. Artista a cântat single-ul în premieră în timpul finalei sezonului 15 al emisiunii American Idol.

Cântăreață, actriță, femeie de afaceri și membru al juriului American Idol, Jennifer Lopez a lansat alături de Epic Records 6 albume, în perioada 1999 - 2007.

Comentarii

Muzică și film

Jennifer Lopez se luptă cu inteligența artificială în "Atlas" - TEASER

Jennifer Lopez este protagonista din "Atlas", un film ce va apărea pe Netflix pe 24 mai. Te invităm să afli mai multe detalii și să urmărești teaserul video.

Publicat

pe

Jennifer Lopez în "Atlas"
Jennifer Lopez în "Atlas" │ FOTO: captură YouTube / Netflix

Filmul o are în prim plan pe Atlas Shepherd (Jennifer Lopez), un analist guvernamental cu o profundă neîncredere în inteligența artificială. Este trimisă într-o misiune de a captura un robot renegat cu care împărtășește un trecut misterios. Când planurile dau greșit, ea rămâne blocată în ceea ce pare a fi o lume îndepărtată. Acolo, Altlas învață că singura modalitate de a salva umanitatea de inteligența artificială este să ai încredere în ea.

În teaserul video sunt prezentați roboți care trăiesc alături de oameni, iar unii dintre ei au început să declanșeze violență împotriva umanității. Filmul este regizat de Brad Peyton pe baza unui scenariu scris de Leo Sardarian și Aron Eli Coleite. Distribuția este completată de Simu Liu, Sterling K. Brown, Gregory James Cohan, Abraham Popoola, Lana Parrilla și Mark Strong.

Jennifer Lopez a produs pelicula prin compania sa, Nuyorican Productions. Ea a colaborat în trecut cu Netflix la thrillerul "The Mother", lansat anul trecut, și la documentarul muzical "Halftime" din 2022. Artista a lansat recent "This Is Me… Now", un scurtmetraj lansat în tandem cu albumul muzical cu același nume.

TEASER "Atlas":

Citește în continuare

Muzică și film

Jennifer Lopez își arată vulnerabilitatea în "This Is Me...Now: A Love Story" - TRAILER

Jennifer Lopez a lansat trailerul filmului "This Is Me… Now: A Love Story", care va veni în tandem cu mult așteptatul său album de studio. Pelicula va fi disponibilă pe Amazon Prime Video. Mai multe detalii și video în articol.

Publicat

pe

Trailer "This Is Me...Now: A Love Story"
Trailer "This Is Me...Now: A Love Story" │ FOTO: captură YouTube / Jennifer Lopez

"This Is Me...Now: A Love Story" este un scurtmetraj de 65 de minute, regizat de Dave Meyers, câștigător a două Premii Grammy. Proiectul va fi difuzat pe 16 februarie pe Amazon Prime Video, în aceeași zi cu lansarea albumului muzical "This Is Me...Now".

Scenariul scurtmetrajului a fost scris de Jennifer Lopez, Matt Walton, Dave Meyers și Chris Shafer, prezentând călătoria artistei către găsirea iubirii ideale. "This Is Me...Now: A Love Story" este descris ca fiind o odisee muzicală cinematografică, cufundată în povești și mitologie, umor și vindecare.

Povestea filmului este completată de costume fantastice, coregrafii uluitoare și apariții ale unor vedete una și una. Jennifer Lopez poartă spectatorii într-o călătorie interioară, marcată de numeroase provocări, totul pentru a ajunge la finalul fericit de basm.

Trailerul o prezintă pe artista de 54 de ani deschizându-și sufletul și declarându-se o "romantică incurabilă". Ar face orice pentru dragoste. Nici relațiile eșuate, nici prietenii care sugerează că ar fi dependentă de sex nu o pot împiedica din a-și găsi fericirea.

"De câte ori cineva mă întreba ce vreau să fiu când o să fiu mare, răspunsul a fost mereu <<îndrăgostită>>", spune J. Lo în trailer.

Distribuția scurtmetrajului "This Is Me...Now: A Love Story" este completată de Ben Affleck, Fat Joe, Trevor Noah, Kim Petras, Post Malone, Keke Palmer, Sofia Vergara, Jenifer Lewis, Jay Shetty, Neil deGrasse Tyson, Sadhguru, Tony Bellissimo, Derek Hough, Trevor Jackson, Paul Raci, Bella Gagliano, Brandon Delsid, Ashley Versher, Malcolm Kelner, Alix Angelis, Danielle Larracuente și Matthew Law.

TRAILER "This Is Me...Now: A Love Story"

Citește în continuare