Urmărește-ne în Social Media

The Chemical Brothers - The Darkness That You Fear

The Chemical Brothers a revenit cu single-ul "The Darkness That You Fear", după ce, în 2019 a lansat "No Geography", un proiect pe care cei doi artiști îl văd ca fiind "cea mai bună opera a lor", dar și "un proiect plin de inventivitate".

Construit după două sample-uri vocale, "The Darkness That You Fear" este echivalentul luminiței de la sfârșitul tunelului, o piesă ce dă speranța unui viitor mult mai luminat și sigur.

Tom Rowlands, unul dintre membrii duo-ului, reia ideea că piesa este o melodie ce îndeamnă la speranță. Combinarea celor două voci duce la optimism, iar The Chemical Brothers a dorit să împărtășeasă acest sentiment cu lumea întreagă.

"The Darkness That You Fear" este prima piesă lansată de la "Eve of Destruction", de pe albumul "No Geography", lansare ce a coincis cu începutul turneului din toamna anului 2019, care a culminat cu un spectacol sold-ul la Arena O2 din Londra. The Chemical Brothers, împreună cu alți doi colaboratori, Smith și Lyall, au susținut un spectacol la "Electronic - From Kraftwerk to The Chemical Brothers", cel mai popular eveniment susținut de Muzeul de Design din Londra.

Duo-ul The Chemical Brothers și-a început activitatea în 1991, fiind promotori ai stilului big beat. Îmbinând muzica dance cu rock-ul și rap-ul, grupul și-a crescut baza de fani de la un an la altul. De-a lungul celor peste 25 de ani de carieră au avut 6 albume poziționate în fruntea topurilor britanice, având în palmares și un premiu Grammy pentru "Best Rock Instrumental Performance". Trupa a primit, de asemenea, oferte de a mixa pentru Oasis, The Stone Roses, Fat Boy Slim și Kylie Minogue.

The Chemical Brothers a concertat la București în 2016 . Duo-ul a fost unul dintre headlinerii festivalului Summer Well.

Comentarii

Industria muzicala

Powerplay de mai: The Chemical Brothers și "Go", soundtrack-ul ideal pentru o partidă de vânătoare

Folosită în una dintre cele mai tensionate și comentate scene din thrillerul "Apex" de pe Netflix, piesa "Go", lansată de The Chemical Brothers în urmă cu mai bine de un deceniu, a explodat pe platformele de streaming și pe TikTok, transformându-se într-un fenomen viral pentru o nouă generație de ascultători. Acest succes îi asigură un loc binemeritat în arhiva noastră de melodii Powerplay(s).

Publicat

pe

The Chemical Brothers live
The Chemical Brothers live │ FOTO: captură YouTube

Muzica are darul de a transcende timpul și spațiul, iar uneori, o simplă coloană sonoră dintr-un film sau un trend viral pe TikTok poate readuce în prim-plan un artist sau o piesă uitată, oferindu-le o nouă viață. În cadrul rubricii Powerplay, explorăm artiștii și melodiile care au captat atenția publicului, fie că este vorba de un hit legendar redescoperit sau de o voce debutantă care a cucerit internetul. În fiecare lună, analizăm fenomenul și povestea din spatele succesului, evidențiind impactul pe care noile generații îl au asupra muzicii de ieri și de azi.

Spoiler alert!

"Apex" este regizat de islandezul Baltasar Kormákur și o are în centru pe Sasha, interpretată de Charlize Theron. Este pasionată de sporturi extreme și însetată de adrenalină, dar, în același timp, se luptă cu pierderea partenerului ei, Tommy (Eric Bana), cauzată de un accident fatal de alpinism. Încercând să își găsească pacea și vindecarea, Sasha pornește într-o aventură solo într-un parc național din Australia. Excursia ei este întreruptă de Ben, jucat de Taron Egerton, un vânător care inițial pare de treabă. Însă se dovedește rapid a fi un criminal sadic, care decide să o vâneze pentru propriul divertisment macabru. Folosindu-și abilitățile dezvoltate în atâția ani de sporturi în aer liber, Sasha trebuie să scape cu viață atât din mâinile lui Ben, cât și din calea obstacolele nemiloase ale naturii.

Spoiler over

Una dintre cele mai șocante secvențe din "Apex" este reprezentată de un joc bolnav pus la cale de Ben. Acesta îi oferă Sashei un avans înainte de a începe să o vâneze prin sălbăticia australiană. Cronometrul acestui joc psihologic este chiar "Go", melodia care răsună dintr-un difuzor în timp ce antagonistul dansează într-un fel tulburător și aproape hipnotic. Scena a devenit rapid virală pe rețelele sociale, fiind recreată și transformată în meme-uri de mii de utilizatori.

Dansul lui Ben și privirea lui smintită, atent executate de Egerton, au fost apreciate de telespectatori. Feedback-ul celor de acasă cel mai probabil l-a bucurat și pe actor, mai ales că el a fost cel care a venit cu ideea de a folosi această piesă. Taron Egerton a dezvăluit că este un fan înrăit The Chemical Brothers și a ținut neapărat ca "Go" să fie inclusă în film. Chiar a luat legătura cu duo-ul britanic pentru a obține aprobarea necesară.

După lansarea filmului pe Netflix, "Go" a înregistrat o creștere de aproximativ 429% a streamurilor în SUA. Potrivit datelor citate de Billboard, piesa a sărit de la aproximativ 92.000 de ascultări într-o săptămână la aproape 487.000 imediat după apariția filmului.

Succesul nu s-a limitat la streaming. Melodia a devenit virală pe TikTok și Instagram, a reintrat în topurile britanice și a ajuns în fruntea căutărilor pe Shazam, demonstrând încă o dată cât de puternic poate fi impactul unei scene memorabile asupra unei piese lansate cu ani în urmă.

Istoria piesei "Go"

"Go" a fost lansată pe 4 mai 2015 și a reprezentat cel de-al doilea single extras de pe albumul "Born in the Echoes". Melodia îi are în centru pe membrii The Chemical Brothers, Tom Rowlands și Ed Simons, alături de rapperul Q-Tip, a cărui voce contribuie decisiv la identitatea piesei.

La momentul lansării, "Go" a fost considerată una dintre cele mai accesibile și catchy creații ale duo-ului din acea perioadă, contribuind la readucerea formației în atenția mainstream-ului. Piesa a primit inclusiv o nominalizare la Premiile Grammy, la categoria Best Dance Recording.

Lansat în iulie 2015, "Born in the Echoes" a marcat revenirea discografică a grupului după cinci ani de pauză. Albumul a debutat pe primul loc în clasamentele britanice și a consolidat The Chemical Brothers drept unul dintre cele mai influente proiecte electronice din lume. Materialul include colaborări cu artiști precum Q-Tip, St. Vincent, Beck și Cate Le Bon.

Mai multe despre The Chemical Brothers

The Chemical Brothers este unul dintre cele mai importante nume din istoria muzicii electronice. Artiștii din spatele proiectului, Tom Rowlands și Ed Simons, au contribuit decisiv la popularizarea genului big beat și la apropierea muzicii electronice de publicul mainstream. Albume precum "Dig Your Own Hole", "Surrender", "Come with Us" sau "No Geography" au transformat duo-ul într-un reper al culturii electronice moderne.

De-a lungul carierei, Tom Rowlands și Ed Simons au câștigat multiple premii Grammy și au influențat generații întregi de producători, DJ și artiști din zona electronică și alternativă. Concertele lor sunt considerate unele dintre cele mai spectaculoase experiențe audio-vizuale din industrie, combinând muzica, luminile și proiecțiile într-un show aproape cinematografic.

Citește în continuare