Spike a dus sampling-ul la rang de artă, fie că a preluat părţi din melodii populare, iar pe "Lume" foloseşte un cor de copii pentru a da gravitate piesei. Noul single este plin de substrat şi versurile vorbesc despre "lumea" ca personaj colectiv, masa de oameni indecisă şi conflictuală. Videoclipul este regizat de către Andra Marta şi Chris Poszet de la NGM Creative, prezentându-l pe Spike ca protagonist înconjurat de copii, care par gata să îi decidă soarta.
Pe fundal un sintetizator subtil accentuează silabele lui Spike, pe numele său real Paul. Versurile sunt subtile şi deschise la interpretare, mai ales la partea cu "Dacă înţelegi o să te treacă fiorii/ Că ce avem noi nu vezi la nimeni pe Story". Poate fi vorba despre generaţia viitoare drept una cu potenţial uriaş constructiv... sau distructiv. Sau potenţial irosit prin modul în care adulţii au risipit darurile şi planeta pusă la dispoziţie.
Anul 2022 a fost anul lui Spike, care a câştigat battle-ul cu Irina Rimes la Red Bull SoundClash 2022. Muzicianul a mai lansat şi piesa "Naufragiat", a adus la SAGA Festival 2022 hitul "Manele, Manele" alături de un cântăreţ de manele şi ne-a mai oferit track-uri demne de trending precum "Muguri" sau "Zeu". Pe final de an 2021 a vorbit foarte onest despre industria muzicală de la noi în cadrul podcastului lui Micutzu.
Pe numele său real Paul Mărăcine, Spike este un rapper activ de 20 de ani în industrie, asociat cu casele discuri Roton, 20 CM Records, Okapi şi Cat Music pe parcursul carierei sale. Acum se ocupă de producţii prin casa de discuri Atom, dar şi de regie video prin studioul The Evil Twin. Artistul a regizat numeroase videclipuri pentru colegii săi de la Okapi Sound, dar şi pentru nume mari din muzica de la noi: Horia Brenciu, Voltaj, Delia, Pavel Stratan, Raluka, Hi-Q, Connect-R şi mulţi alţii.
Concerte & turnee
Smiley, Carla's Dreams, Spike cântă la Grill Fest, o experiență de barbecue și muzică
Plaja Reyna din Constanța va găzdui Grill Fest, un eveniment care va reuni cei mai cunoscuți chefi, cele mai relevante branduri din industria cărnii și artiști de top din industria muzicală. Găsești mai multe detalii în articol.

Între 29 aprilie și 1 mai, Plaja Reyna va întâmpina zeci de mii de iubitori de barbecue, dar și de muzică, pentru că cei mai mari artiști români vor urca pe scena evenimentului și vor crea o atmosferă de neuitat.
Vor fi peste 20 de chefi barbecue care vor bucura publicul Grill Fest cu performance-uri speciale și acțiuni inedite, printre aceștia: Orlando Zaharia, Iulian Olaru, Chef Manole, Alin Barabancea, Goran Milosevici, Mao, dar și Smokereală, D’ale Porcului și Frăția Ceaunelor.
"Am participat la evenimente similare Grill Fest în ultimii ani în Brazilia, experiențe apreciate de un public numeros și mi-am dorit să aduc în România un astfel de concept care integrează barbecue, muzică, cei mai relevanți artiști, cei mai cunoscuți chefi într-un festival. Mă bucur că prima ediție va avea loc la Constanța și așteptăm publicul care va fi la mare să vină să descopere experiența complexă propusă de Grill Fest", a declarat Eugen Capra, inițiator Grlll Fest și CEO Carnexpo.
Participanții la Grill Fest vor putea beneficia de activități sportive susținute de antrenori, sfaturi de nutriție de la specialiști în domeniu, concursuri pentru copii într-o zonă specială dedicată lor (kids area cu dulciuri, locuri de joacă și face make-up), dar și o zonă cu accesorii pentru grătar și produse specializate, standuri cu specialități barbecue din peste 50 de țări și peste 70 de tone de carne și zonă de lounge.
Program artistic Grill Fest 2023:
Sâmbătă, 29 aprilie
- Spike
- DJ Project
Duminică, 30 aprilie
- Carla's Dreams
- Manuel Riva
- Partydul Kiss FM
Luni, 1 mai
- Smiley
- AlbWho
Concerte & turnee
SAGA Festival 2023 anunță programul pe zile; Robin Schulz, Elley Duhe și Vintage Culture se alătură lineup-ului
SAGA Festival se apropie cu pași repezi de cea de-a treia ediție, care va avea loc la Romaero între 23-25 iunie. Sunt așteptați peste 150.000 de festivalieri care se vor bucura de muzica a peste 100 de artiști, producția grandioasă, experiențele imersive și scenele spectaculoase. Te invităm să afli programul pe zile și muzicienii care au fost adăugați în lineup.

SAGA Festival anunță programul pentru cele 3 zile și prezintă artiștii care s-au alăturat lineup-ului pe lângă cei deja anunțați. Pentru prima dată în România, Elley Duhé vine să bucure publicul cu hit-urile care au propulsat-o în topurile radio și TV mondiale, dar și pe magazinele digitale unde are peste 1.9 miliarde de streamuri: "Middle of the Night", "Happy Now" cu ZEDD sau "Bad Memories" cu Meduza, James Carter și Fast Boy.
Robin Schulz, DJ-ul câștigător a peste 450 de premii gold, platinum și diamond, cu peste 20 de milioane de discuri vândute și peste 10 miliarde de streamuri, revine la Romaero cu un show special din care nu vor lipsi piese ca "Sugar", "Waves" și "Sun Goes Down".
DJ-ul numărul 11 în lume și DJ-ul House numărul 1, conform Top 100 DJ Mag, Vintage Culture, vine din Brazilia pentru prima dată la București, iar fanii SAGA vor avea parte de un set spectaculos, creat special pentru fanii din România. DJ-ul și producătorul a colaborat cu artiști precum Maxi Jazz, Rufus Du Sol, John Summit, Meduza, The Martinez Brothers & Louie Vega, Diplo, Roland Clark, Aurora, Solardo, Claptone, James Hype și alții.
Tot din Brazilia, direct la SAGA Festival, în premieră în România, Mochakk va urca pe scena Spark pentru o seară memorabilă alături de fanii care și-au dorit să îl vadă.
Program SAGA Festival 2023:
Programul celor 3 zile de festival pentru scenele Source, Heat, Spark, Switch și Drift este împărțit după cum urmează:
Vineri, 23 iunie
- Lil Nas X, Skrillex, Adriatique, Nina Kraviz, Richie Hawtin, Melanie C, Delia, Franky Wah, 999999999, Gordo, Hector Oaks, Hitty, Paula Temple
Sâmbătă, 24 iunie
- Elley Duhé, Fisher, Robin Schulz, Gabry Ponte, Hot Since 82, Ida Engberg, Joel Corry, Justus, Paco Osuna, Subcarpați
Duminică, 25 iunie
- Wiz Khalifa, Alan Walker, Tale of Us, Adam Beyer, B.U.G. Mafia, I Hate Models, Kevin De Vries, Mochakk, Sickick, Spike, Vintage Culture.
Artiștilor deja menționați li se alătură DJi din scena locală de EDM, tehno și house, dar și artiști de hip-hop și trap, care vor asalta Switch stage hijacked by Hustle, precum IAN, Deliric, Killa Fonic, Nane, Puya, Azteca, Gheboasă și alții.
Bilete SAGA Festival 2023:
- Biletele sunt disponibile online și pot fi cumpărate la prețuri speciale: prețul unui bilet de o zi pornește de la 40 de euro, iar abonamentele de 3 zile mai pot fi achiziționate în rate, cu payment plan de 25 de euro depozit doar în luna aprilie. În plus, există și categoria de Under 21 la prețul de 55 de euro pentru festivalierii cu vârsta sub 21 de ani, dar și categoria de bilete VIP.
Concerte & turnee
Don Diablo, Salvatore Ganacci, Timmy Trumpet vin la Neversea 2023
Organizatorii Neversea au anunțat primii artiști care vin la a cincea ediție a unuia dintre cele mai mari festivaluri de pe o plajă din Europa. Evenimentul are loc în perioada 6-9 iulie 2023. Mai multe detalii în articol.

Peste 5 luni, pe scena principală a Neversea, fanii se vor bucura de cea mai tare combinație: Timmy Trumpet și cea mai puternică trompetă din mainstage-ul unui festival. Primul val de artiști este completat și de Alok, Don Diablo, Morten, SOFI TUKKER, Grasu XXL Live, Nicole Cherry, Rareș x Adi Istrate x Erika Isac, Spike Live și Ștefania.
Salvatore Ganacci revine la Neversea
Unul dintre cei mai excentrici DJ-i din lineup-ul de festivaluri, Salvatore Ganacci, se întoarce pe scena principală a festivalului Neversea. În 2019, artistul și-a făcut puternic simțită prezența prin show-ul său original și promite că în 2023 îi va purta pe fanii festivalului într-un carusel de emoții și adrenalină.
Dacă spui doar excentric nu e de ajuns, pentru că e aproape imposibil să-i descrii aparițiile live. Salvatore Ganacci este acel DJ care iese din ceea ce înseamnă convențional. A lansat piese la care a lucrat cu Sanjin și Jillionaire de la Major Lazer. A urmat colaborarea cu Tujamo pentru "Jook It", iar în 2019 a lansat cu label-ul Owsla, deținut de Skrillex, single-ul ,"Horse". Ganacci reușește să atragă publicul într-un mod aparte, aparițiile live ale suedezului au devenit virale pe platformele de social media.
Alok, pentru prima dată pe mainstage-ul Neversea
Pentru prima dată pe scena principală a festivalului Neversea va urca Alok, DJ-ul numărul 4 în lume. Este unul dintre artiștii care a reușit să-și construiască o carieră impresionantă, ocupă locul 4 în clasamentul realizat anual de publicația DJ Mag și are o comunitate uriașă de fani în întreaga lume, cu peste 50 de milioane de urmăritori pe rețelele sociale.
Este filantrop și e implicat în problemele legate de schimbările climatice, de protejare a mediului și a comunităților indigene și este unul dintre cei mai iubiți DJ-i în Brazilia, iar acest lucru a fost demonstrat încă o dată în cadrul petrecerii de final de an, care a avut loc în Fortaleza, Brazilia. 1,2 milioane de oameni au celebrat intrarea în noul an alături de Alok și invitații săi.
Brazilianul își continuă călătoria în 2023 prin lumea muzicii dance cu lansarea unei noi producții intitulate "Work With My Love", la care a colaborat cu britanicul James Arthur. Piesele lansate de Alok au peste 3 miliarde de stream-uri pe platforma Spotify, iar în această vară se vor auzi și la Neversea.
Ce alți artiști vor urca pe scena Neversea 2023?
MORTEN este considerat unul dintre cei mai bine cotați producători/DJ-i din noul val, este de origine daneză și în luna iulie ajunge pe mainstage-ul festivalului Neversea.
A cunoscut o ascensiune extraordinară datorită colaborării cu David Guetta în cadrul proiectului Future Rave, o marcă de sunet în zona de cultură dance. 2019 a fost anul în care muzica electronică s-a reinventat odată cu apariția acestui proiect. În 2021, Morten a marcat cea mai puternică nouă intrare în Top 100 DJ Mag, direct pe locul 39.
Olandezul Don Diablo este unul dintre artiștii care nu cunoaște cuvântul "limită", este artistul despre care se spune că trăiește în viitor. A reușit să vândă primul concert NFT din lume, "Destination Hexagonia" cu o sumă uriașă - 1,2 milioane de dolari, a urmat proiectul "HΞXHIBIT III" - o colecție digitală care are corespondență în lumea reală. Opera lui Don Diablo a fost achiziționată cu suma de 1.2 milioane dolari, fiind pentru prima dată în istorie când o operă de artă în format fizic este atașată unui NFT. În 2022, a avut o expoziție specială, "Endless Voyage by Don Diablo", deschisă la Jasky Gallery în Amsterdam.
Olandezul a fost invitat să deschidă Bienala Internațională de Artă din Veneția, alături de DRIFT în primul eveniment indoor realizat cu ajutorul dronelor. Pe Spotify, Don Diablo are peste 6,67 milioane de accesări pe lună. În această vară, artistul revine pe scena principală a festivalului Neversea.
Duo-ul de origine americană SOFI TUKKER ajunge pentru prima oară pe scena principală a festivalului Neversea. Sophie Hawley-Weld și Tucker Halpern sunt cunoscuți în toată lumea pentru producțiile care au ca temă unitatea, empatia și libertatea, teme care se regăsesc și succesele de chart ale celor doi artiști: "Drinkee", "Best Friend" sau "Purple Hat". Pentru single-ul "Drinkee" au fost nominalizați la premiile Grammy, iar albumul "Treehouse” a avut o nominalizare la categoria Best Dance/Electronic Album.
În luna aprilie a anului, trecut duo-ul și-a lansat cel de-al doilea album de studio intitulat "Wet Tennis". Titlul acestui material e un acronim: When Everyone Tries to Evolve, Nothing Negative Is Safe și are la bază sentimente și trăiri pozitive, energie frumoasă, toate acestea se regăsesc și în aparițiile live ale celor doi membri SOFI TUKKER.
Timmy Trumpet înseamnă nebunie pe mainstage și în această vară revine la Neversea. Este singurul DJ din lume care, în 2019, a scris istorie: a pus muzică pentru 22 de secunde în stare de imponderabilitate, gravitație zero - a plutit la propriu, în cadrul unui program derulat cu Agenția Spațială Europeană și germanii de la BigCityBeats.
Trumpet, australian la origini, este frumosul nebun al sound-ului big-room, care generează delir la mainstage cu o combinație de progressive house dinamic și instrumentul pe care-l adoră, trompeta, la care cântă de la vârsta de 4 ani. A colaborat cu toată lumea, a lansat piese cu Armin van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell, NERVO, KSHMR, Steve Aoki.
Artiști români pe mainstage-ul Neversea 2023:
Mainstage-ul festivalului Neversea va oferi fanilor concerte live cu nume mari din muzica românească: Grasu XXL, Nicole Cherry, Rareș x Adi Istrate x Erika Isac, Spike Live și Ștefania.
Cântăreți trap pe scena ARK
Scena ARK prezintă în 2023 cele mai cunoscute nume din trap, hip-hop, trip-hop și dubstep: Amuly, Azteca, Berechet, Dub FX & Woodnote, Gheboasa, Ian, IDK, Killa Fonic, Macanache, Marko Glass Ft. BVCOVIA, M.G.L., Nane, OG Eastbull, Oscar, Paraziții, Petre Ștefan, Phunk B, Puya, Rava, Șatra B.E.N.Z., Specii și Yny Sebi. Alți artiști vor fi anunțati în perioada următoare.
Abonamente Neversea 2023
Fanii festivalului pot achiziționa acum abonamente pentru cea de-a cincea ediție a festivalului Neversea începând de la 99 de euro plus taxe pentru General Acces și 209 euro plus taxe pentru VIP. Din 11 februarie, prețul unui abonament General Acces va fi de 109 euro plus taxe, iar cel de VIP de 209 euro plus taxe.