"Deziubește-mă" marchează o premieră din punct de vedere muzical, fiind primul single din România lansat în format Dolby Atmos pentru ca publicul să aibă parte de o experiență binaurală completă, bazată pe claritate și sound multidimensional.
Piesa dezvăluie o poveste sensibilă despre inimi frânte captive în propriile sentimente și amintiri. Single-ul este însoțit de un videoclip cu un final neașteptat și pasional. Într-un film al unei iubiri ce cândva însemna totul, protagoniștii clipului sunt MIRA și Mario Fresh care joacă rolul cuplului ce caută iubirea chiar și atunci când cel mai mic dram de încredere dispare.
"<<Deziubește-mă>> este prima piesă ce se va regăsi pe cel de-al doilea album al meu, material ce va fi format doar din colaborări. Am emoții uriașe, sincer să vă spun, pentru că am ocazia să colaborez cu artiști pe care îi admir și totodată nu mai am răbdare până când lansez fiecare single în parte. <<Deziubeste-mă>> este o piesă foarte dragă mie. Simt că rezonez cu ea foarte puternic, iar vocea lui Mario nu face decât să transforme piesa într-una și mai specială. La filmări ne-am comportat ca niște actori adevărați așa că ne-am luat rolul în serios. Am avut multe emoții când am filmat, dar într-un final am făcut totul de dragul artei, ca să spunem așa", a declarat MIRA.
MIRA este una dintre cele mai iubite voci feminine ale momentului. Compune, cântă la chitară și pian, iar recent a lansat primul său album din carieră. Printre cele mai de succes piese ale artistei se numără "Cum de te lasă", "Ce-o fi, o fi" (alături de Vescan), "Fete din Balcani" (alături de Corina și Skizzo Skillz), "Vina", „Uit de tine", "Inimă nebună", "Maracas" (alături de Lino), dar și "Străzile din București" (împreună cu Florian Rus). De-a lungul timpului, single-urile lansate de MIRA au cucerit topurile muzicale și inimile fanilor și au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.
Mario Fresh este artistul care a cucerit publicul cu numeroase hituri precum "Brațe străine" (alături de Andra), "Săracă inima mea", "Dacă pleci", "Ne mințim", "Solo" și "Chitara mea", o reinterpretare a single-ului "Să cântăm, chitara mea". A urmat "Adu-mi soarele", o piesă pentru toți cei care se simt pierduți atunci când persoana pe care o iubesc pleacă și "Bine de tot", un proiect plin de culoare și energie.
Lifestyle
Ce costume de Halloween au purtat vedetele - FOTO
Celebritățile iubesc Halloween-ul, iar acest lucru se vede mai ales prin costumele pe care aleg să le poarte. De la omagiile aduse filmelor clasice și momentelor de referință din cultura pop la personaje din desene animate, vedetele au profitat la maximum de sărbătoarea de Halloween de anul acesta.

Ieri, 31 octombrie, a avut loc sărbătoarea de Halloween. Însă, iubitorii acestei tradiții au dat startul petrecerii încă din weekend. Decoruri înfricoșătoare, dovleci sculptați, dulciuri cu aromă de toamnă și costume memorabile au fost doar câteva dintre elementele ce au invadat internetul.
Vedetele nu s-au lăsat mai prejos. Muzicieni, actori și celebrități din showbiz s-au îmbrăcat în personaje care mai de care mai interesante. Au realizat ședințe foto și și-au delectat fanii cu cele mai inedite ipostaze.
Costumele de Halloween ale vedetelor din România:
Loredana - Vampir
MIRA - Corpse Bride
Nicole Cherry - Wonder Woman
https://www.instagram.com/p/Cy-u7OlI1QuDorian Popa - Thing din Familia Addams
Andreea Bănică - Călugăriță
Mario Fresh și Alexia Eram - Super Mario și Prințesa Peach
Costumele de Halloween ale vedetelor din străinătate:
Christina Aguilera - Cher
Adele - Morticia Addams
Ed Sheeran - Chucky
Demi Lovato - Albă ca Zăpada
Foo Fighter - personajele din Vrăjitorul din Oz
Ozzy și Sharon Osbourne - Kanye West și Bianca Censori
Mariah Carey - Jessica Rabbit
Machine Gun Kelly - The Bride din "Kill Bill"
Justin și Hailey Bieber - Bamm Bamm Rubble și Pebbles Flintstone
Zayn - Voldemort
Paris Hilton - Britney Spears
Lizzo - Tina Turner
Halsey - Sirenă