Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Un videoclip Whitney Houston a depășit pragul de un miliard de vizualizări pe YouTube

Whitney Houston a rămas un simbol al muzicii pop, noi generații descoperindu-i în continuare talentul. Popularitatea sa este vizibilă și pe YouTube, un videoclip al artistei, lansat în anii '90, depășind de curând pragul de un miliard de vizualizări.

Publicat

pe

Whitney Houston în videoclipul ”I Will Always Love You”
Whitney Houston în videoclipul ”I Will Always Love You” │ FOTO: Captură YouTube

"I Will Always Love You", piesa pentru care Whitney Houston a câștigat două premii Grammy în 1994, continuă să scrie istorie, la mai bine de două decenii de la lansare. Videoclipul acestei melodii a depășit recent pragul de un miliard de vizualizări pe YouTube, Whitney intrând astfel pe poziția a 4-a într-un clasament al clipurilor din anii '90 care continuă să aibă impact și în zilele noastre. În afară de Whitney, doar alte trei alte formații au reușit să depășească pragul de un miliard de vizionări, cea mai bine plasată fiind Guns N’ Roses. Din acest club al clipurilor cu un miliard de vizionări va face parte în curând și 4 Non Blondes, videoclipul piesei "What’s Up" fiind urmărit, până la ora actuală, de 925 de milioane de ori.

Videoclipuri din anii '90 cu record de vizualizări pe YouTube

  1. Guns N’ Roses – November Rain: 1.45 miliarde de vizionări
  2. Nirvana – Smells Like Teen Spirit: 1.14 miliarde de vizionări
  3. The Cranberries – Zombie: 1.05 miliarde de vizionări
  4. Whitney Houston – I Will Always Love You: un miliard de vizionări
  5. 4 Non Blondes – What’s Up: 925 de milioane de vizionări

Piesa "I Will Always Love You" a fost original compusă și înregistrată de Dolly Parton în 1974. Versiunea lui Whitney Houston a atins, însă, un succes incomparabil cu orice altă interpretare. A devenit cel mai bine vândut single (în exemplare fizice) al unei interprete din întreaga istorie a industriei muzicale, staționând 14 săptămâni pe prima poziție în topul Billboard Hot 100.

Popularitatea versiunii lui Whitney a fost susținută și de succesul filmului "The Bodyguard", în care artista și Kevin Costner au fost protagoniști. "I Will Always Love You" a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului, ce a atins de asemenea recorduri de vânzări. Albumul "The Bodyguard: Original Soundtrack" este încă cel mai bine vândut LP cu muzică de film al tuturor timpurilor, câștigând la momentul lansării și premiul Grammy pentru Albumul Anului.

VIDEO: Whitney Houston - "I Will Always Love You"

Whitney Houston s-a stins din viață în februarie 2012, la vârsta de 48 de ani. Un film biografic despre viața sa va fi lansat în 2022.

Comentează

Trending