Urmărește-ne în Social Media

Oigăn + Ana Ularu - Meteorologie

O colaborare inedită în muzica românească, Oigăn și Ana Ularu au lansat "Meteorologie". Piesa beneficiază de un videoclip regizat de Alex Gâlmeanu, în care o putem vedea pe actriță mișcându-se în ritmurile unui dans contemporan.

Albumul "Antimaterie" este prima colaborare muzicală (oficială) cu Dáne Dávid, fiul lui Oigăn (beat-uri, sintetizatoare, bas), și a nenumărata cu vechiul colaborator Dan Georgescu (sintetizatoare, peisaje sonore, mix, master). Fiecare piesă de pe album reprezintă o invitație de a participa la ora materiei care îi poarta numele, cu vocalistul în rol de profesor și călăuză.

De data aceasta, Oigăn o are invitată pe Ana Ularu, iar piesa "Meteorologie" este acompaniată de un clip semnat de artistul vizual și fotograful de Alex Gâlmeanu. Direcția artistică îi aparține Ioanei Șișea, iar coregrafia Andreei Novac.

Ador aerul intim, secret, al piesei. E ceva magic atât de simplu spus, o stare de insomnie fericită și de fugă din lume, de complicitate și complot.
Piesa în sine m-a atras, mai departe de aprecierea-mi eternă pentru Oigăn ca muzician și ca reprezentat al tribului uman. A trecut foarte mult timp de când Oigăn mi-a propus colaborarea până la înfăptuirea actului muzical - viață, lucru, călătorii, s-au interpus până când s-au aliniat energiile și ne-am găsit în studio încercând tot felul de variante. Iertăciune și reverențe, Oigăn, dar iată că am izbândit. Și mulțumiri", a declarat Ana Ularu despre noul single.

Până în momentul de față, publicul a fost invitat să participe la orele de: "Filozofie" alături de George Gâdei (Travka), "Matematică" alături de Adrian Despot, "Limba și Literatura Română" (feat. Lucia), "Limba Engleză" cu Ami Crișan și "Ora de muzică" (feat. Corul TURURURU). Materialul "Antimaterie" va fi lansat în primăvara lui 2021, prin casa de discuri Underdog Records.

Oigăn este un veteran al scenei indie din România. Membru fondator al trupelor Talitha Qumi și Kumm, Oigăn, pe numele din bulet Eugen Nuțescu, a colindat Europa cu cele două formații. A urmat o carieră solo care a condus la lansarea albumului "Sex with Onions" (2009). În 2013, muzicianul a pus bazele unui nou proiect muzical, Moon Museum, apoi s-a alăturat trupei Robin and the Backstabbers.

A omagiat muzica timpurie a lui Bob Dylan cu o chitară și un loop-station în cadrul unui proiect live numit "Oigăn plays Dylan", apoi "Oigăn plays Dylan again" (alături de Ami Crișan, vocea feminină din Moon Musem). În timpul izolării pe care a petrecut-o la Brașov, Oigăn a înregistrat 16 episoade din "Quarantunes", colaborări virtuale cu prieteni muzicieni din țară, dar și din afară.

Comentarii