Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Rob Halford, solistul Judas Priest dezvăluie că a avut cancer în 2020

Ultimul an, cel de pandemie a fost dificil pentru majoritatea artiştilor, dar pe lângă lupta cu singurătatea şi lipsa de concerte, unii muzicieni au avut şi bătălii personale. Rob Halford, solistul Judas Priest a dezvăluit în cadrul unui interviu cu o publicaţie că a descoperit că are cancer în 2020. Cum se simte artistul aflaţi în articol.

Publicat

pe

Concert Judas Priest la Romexpo din Bucuresti pe 1 iulie 2015 │ FOTO: Alex Chelba / InfoMusic.ro

În vârstă de 70 de ani, unul dintre cei mai reputaţi solişti din lume, Rob Halford a descoperit că suferă de cancer la prostată în primăvara lui 2020. Tot atunci a început tratamentul, iar acum se află în remisie. Iată un citat al artistului, în discuţia cu publicaţia Heavy Consequence:

Am avut mica mea bătălie cu cancerul cu un an în urmă, peste care am trecut şi sunt în remisie acum, mulţumesc lui Dumnezeu. Asta s-a întâmplat în vreme ce eram în lockdown, aşa că lucrurile se întâmplă cu un motiv că înlănţuire de evenimente. Nu am nimic decât recunoştinţă în acest moment al vieţii mele cu privire la faptul că fac ceea ce iubesc cel mai mult.

Halford a dorit să împărtăşească acest fapt publicului înainte să apară ediţia actualizată a cărţii sale de memorii "Confess". Primele simptome apăreau în 2017, iar artistul a trecut prin câţiva ani de teste şi analize. Solistul Judas Priest s-a gândit mult la efemeritatea vieţii, a fost îngrozit, speriat, dar şi uşurat la aflarea diagnosticului, scăpând de incertitudine.

În iulie 2020 Rob Halford a suferit o intervenţie chirurgicală importantă pentru a trata boala. Din păcate după operaţie au mai fost descoperite ţesuturi afectate în 2021, iar muzicianul a făcut radioterapie în aprilie şi mai 2021. În iunie a primit vestea că este complet vindecat. A fost o luptă continuă pentru Rob, care în ultimul an a suferit şi o operaţie de înlăturare a apendicelui, după ce s-a găsit o tumoare pe el.

Un moment de revelaţie pentru rockerul septagenar a fost cel când a văzut o reclamă la Phoenix Children's Hospital, iar în acea reclamă a văzut copii care se luptau cu cancerul şi a început să se considere egoist şi ruşinat de teama şi groaza sa. Halford nu a spus multora despre problemele sale, iar colegii de trupă au aflat de la manager. Acum la recomandă tuturor fanilor de sex masculin să îşi facă controlul de prostată pentru a preveni cancerul.

Comentează

Trending