Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Britney Spears și controlul exercitat de tatăl artistei asupra vieții sale au devenit subiectul unui documentar - TRAILER

Viața lui Britney Spears s-a schimbat enorm începând cu 2008, când tatăl său i-a devenit tutore legal. Lipsa de libertate a artistei a ridicat foarte multe semne de întrebare, în documentarul "Framing Britney Spears", realizat de The New York Times, fiind puse la îndoială eficiența și necesitatea unui control atât de strict al vieții lui Britney.

Publicat

pe

Britney Spears în trailer-ul noului documentar realizat de The New York Times
Britney Spears în trailer-ul noului documentar realizat de The New York Times │ FOTO: Captură YouTube

De mai bine de un deceniu, Britney este foarte atent ținută sub control de către Jamie Spears, acest subiect fiind dezbătut în media periodic, ori de câte ori artista amintea acest subiect, în mod direct, sau mai voalat, prin mesaje "codate" pe Instagram. Britney și-a exprimat de mai multe ori dorința de a fi scoasă de sub tutela tatălui ei, însă nu a reușit să câștige în instanță, nemulțumirea sa manifestându-se uneori vizbil în activitatea ei de pe rețelele de socializare. Mișcarea #freeBritney, ce a căpătat amploare în ultimele luni, vine în sprijinul artistei, fanii exprimându-și astfel dorința de a o vedea realmente fericită.

Toți acești ani de conservatorism și luptă cu autoritatea figurii paternale sunt puși sub lupă de publicația The New York Times într-un nou documentar, intitulat "Framing Britney Spears". Realizat de Left/Right Productions, acesta va fi lansat pe 5 februarie pe canalul FX și FX On Hulu.

Documentarul va include interviuri cu persoane din cercul apropiat al lui Britney și cu avocați implicați în stabilirea formei de control sub care se află artista. Va fi explorată evoluția carierei sale, anii de luptă în justiție, dar și mișcarea #freeBritney. Producătorii executivi sunt jurnaliști cu reputație de la New York Times, respectiv Jason Stallman, Sam Dolnick și Stephanie Priess.

În trailerul proaspăt lansat o vedem pe Britney în momentele de vârf ale carierei sale, după care este prezentat felul dezgustător în care a fost tratată, accentuându-se faptul că ea "a acceptat să fie ținută sub control, dar că nu și-a dorit ca tatăl ei să-i fie tutore legal".

TRAILER: "Framing Britney Spears"

În ultimii 12 ani, Britney Spears a fost foarte atent controlată de tatăl ei, Jamie Spears, care i-a devenit tutore legal în 2008, după mai multe episoade de cădere nervoasă. Starea mintală fragilă a artistei a condus la încheierea unui acord în instanță prin care s-a stabilit că tatăl și avocatul ei vor administra bunurile și viața ei personală. Britney nu a mai putut lua de atunci decizii privind cariera și averea sa, fiindu-i controlat inclusiv anturajul. Artista are dreptul de a se întâlni doar cu persoanele aprobate în prealabil de tatăl ei.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Industria muzicala

Britney Spears și-a vândut drepturile asupra catalogului muzical

Britney Spears se alătură unor nume celebre care au ales să-și vândă drepturile asupra catalogului muzical, inclusiv drepturi de autor și drepturi asupra încasărilor viitoare din redeverențele ei de artist.

Publicat

pe

Britney Spears în videoclipul "Slumber Party"
Britney Spears în videoclipul "Slumber Party" │ FOTO: captură YouTube

Britney Spears a vândut drepturile asupra catalogului său muzical către compania de publishing Primary Wave. Deși valoarea exactă a tranzacției nu a fost confirmată oficial, surse din industrie spun că ar fi vorba de o sumă cu nouă cifre. Vânzarea catalogului vine într-un moment în care tot mai mulți artiști aleg să își securizeze financiar viitorul prin astfel de tranzacții, într-un context dominat de streaming și de reevaluarea constantă a drepturilor de autor.

Trebuie menționat faptul că Sony Music deține drepturile asupra înregistrările originale ale pieselor lui Britney Spears, controlând exploatarea acestora, încasând veniturile generate de aceste înregistrări și plătind artistului un procent contractual (royalty).

Parteneriatul cu Primary Wave nu înseamnă automat că Sony pierde controlul asupra înregistrărilor originale sau că Britney nu mai are nicio legătură cu muzica ei. În cazul noului contract, artista cel mai probabil a vândut drepturile de publishing (drepturile de autor/compoziție) și/sau drepturile asupra încasărilor viitoare din redevențele ei de artist (artist royalties). Mai pe scurt, a cedat unei companii dreptul de a încasa în locul ei acele venituri viitoare, primind în schimb o sumă mare garantată acum.

Considerată una dintre cele mai influente artiste pop ale anilor 2000, Britney Spears și-a început cariera internațională în 1998, odată cu lansarea single-ului "…Baby One More Time", care a devenit rapid un fenomen global. Albumul de debut, lansat în 1999, a transformat-o într-un simbol al culturii pop și într-un reper al generației sale.

Au urmat succese precum "Oops!… I Did It Again", "Toxic", "Stronger", "Everytime", "Gimme More", "Womanizer" sau "Circus", piese care au dominat topurile internaționale și au consolidat imaginea ei de superstar global. De-a lungul carierei, Spears a lansat nouă albume de studio și a vândut peste 100 de milioane de discuri la nivel mondial, fiind recunoscută pentru impactul său asupra industriei pop, atât muzical, cât și vizual.

Pe lângă succesul comercial, artista a traversat perioade intens mediatizate din viața personală, inclusiv tutela legală (conservatorship) încheiată în 2021, un episod care a generat o amplă mișcare de susținere publică. În 2022 și 2023, Britney Spears a fost implicată în două colaborări muzicale, cu Elton John pentru "Hold Me Closer" și cu will.i.am pentru "Mind Your Business". De asemenea, ea a lansat cartea "The Woman in Me", care detaliază experiențele din copilărie, cariera, relațiile și perioada de 13 ani în care s-a aflat sub tutela tatălui său. Autografia s-a vândut în peste un milion de copii în prima săptămână de la lansare în SUA.

Citește în continuare

Trending