Raluka se lasă purtată de "valul iubirii" vara aceasta și își invită ascultătorii să îi urmeze sfatul. "Ia-mi soarele din umbră" este o piesă fresh, cu un vibe fierbinte de vară, iar clipul în care Raluka apare la malul mării, completează perfect imaginea unei veri de poveste.
Piesa este o producție marca HaHaHa Production, muzica este creată de Miruna Iova, Vlad Flueraru, Vlad Ciresan, Serban Cazan, textul scris de Miruna Iova, Vlad Flueraru, Vlad Ciresan, iar de producție s-a ocupat Șerban Cazan.
"Vara este despre nebunie, despre soare și iubire, despre acele momente speciale trăite la malul mării. <<Ia-mi soarele din umbră>> este o piesă care îmi place foarte mult, care îmi dă un o stare energică și care mă îndeamnă să-mi trăiesc vara în cel mai frumos mod posibil. Asta vă doresc și vouă, ascultătorilor mei: să aveți o vară superbă, să ascultați noua piesă și cel mai important, să vă distrați și să iubiți la maxim!", a declarat Raluka.
Raluka activează pe scena muzicală din 2008, abordând genuri ca dance, house şi pop. Provine din Deva şi a atras atenţia presei în primăvara anului 2008, atunci când a câştigat Marele Trofeu al Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară "George Grigoriu". A obţinut şi locul secund la Festivalul Mamaia 2008, secţiunea Interpretare. Tânăra de 30 de ani s-a înscris tot în 2008 la preselecţiile emisiunii "Megastar", urmând să facă parte din formaţia Pepper Girls, alături de care a participat la acel show şi a terminat pe locul 2.
De-a lungul timpului, Raluka a devenit una dintre cele mai apreciate artiste din România, având numeroase piese care s-au regăsit în topuri săptămâni la rând. Colaborările cu Dj Sava - "Aroma", "Aer", "Love You", "I Like That Trumpet" au devenit hituri, având succes și la nivel internațional. Alte piese ca "Ieri erai", "Dulce otravă", "Dragoste n-am", "Doi străini", "Îndrăgostiți Neuniform" sau "Două inimi" s-au bucurat la rândul lor de succes.