Urmărește-ne în Social Media

rock

The Mono Jacks: un album nou și un concert deloc "distorsionat"

The Mono Jacks a lansat cel mai recent album în cadrul concertului din Fratelli Studios pe 3 noiembrie 2017. "Ușor distorsionat" este cel de-al doilea disc full-length The Mono Jacks și primul integral în limba română.

Publicat

pe

Concert The Mono Jacks pe 3 noiembrie 2017 în Fratelli │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Deși concertul celor de la The Mono Jacks era nucleul serii de vineri, publicul a fost antrenat să intre în atmosfera interpretărilor live de alte două trupe: DOMINO și Grimus.

Seara nu putea să înceapă mai potrivit decât cu prezența pe scenă a sibienilor de la DOMINO. Un proiect îndrăzneț datorită combinației de instrumente folosite – țambal, chitară bass, trompetă, tobe si synth-uri și a prezenței scenice, băieții ne-au pus sângele în mișcare cu piese precum "Song for Doina", "Vinul Ghiurghiuliu", "Sânzienele", "M-am jurat" sau "Mărăcine". Mixul de rock alternativ și folclor românesc s-a dovedit o carte câștigătoare. A urmat un solo de tobe marca Valentin Oancea care a stârnit și mai mult dorința de a dansa și de a trăi clipe de o voie bună sinceră.

DOMINO nu a uitat să îi menționeze pe cei de la The Mono Jacks și să îi felicite pentru noul material discografic. Nici publicul bucureștean nu a fost trecut cu vederea, membrii trupei mulțumindu-i pentru prezență și căldură.

Trupa Domino în deschiderea concertului The Mono Jacks pe 3 noiembrie 2017 în Fratelli │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

RECOMANDARE: Vezi galeria de poze cu trupa DOMINO

Puțin după ora 23, a urcat pe scenă Grimus. Sala se umpluse serios, dar atmosfera nu s-a simțit sufocantă, ci, din contră, avea un aer intim și era lipsită de acea distanță (care uneori e prezentă) între public și artist.

Trupa a intrat în pâine cu piesa "Nature Falls". După terminarea melodiei, solistul s-a adresat publicului:

"Cineva era tristă și mi-a zis: fă-mă să mă simt bine. Asta vrem să facem în seara asta".

Grimus a continuat cu "Umbre", "In A Glimpse" și "Time To Be Good Friends". La cea din urmă piesă, Bogdan a coborât de pe scenă, a cântat prin public și s-a urcat pe o porțiune a barului. A cântat de acolo împreună cu oamenii care zâmbeau la gestul său și, în același timp, fredonau versurile melodiei. Tot la nivelul interacțiunii cu publicul trebuie menționat și faptul că norocoșii din primele rânduri au primit "free hugs" de la Bogdan.

Concert Grimus pe 3 noiembrie 2017 în Fratelli │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

RECOMANDARE: Vezi galeria de poze cu trupa Grimus

Așa cum DOMINO a făcut o referire la The Mono Jacks, și cei de la Grimus au ținut să îi dedice lui Doru (solistul The Mono Jacks) piesa "Privește-mă". Dacă piesa în sine este foarte emoționantă, momentul interpretării live a fost și mai emoționant deoarece publicul a fost lăsat să cânte. Știute pe dinafară, versurile au atins un nivel superior al emoțiilor, iar acest lucru s-a putut vedea pe chipurile membrilor formației.

A urmat "I Feel So Alive", apoi piesa de final - "Fregate", nu înainte ca Bogdan să spună: "notele astea lungi mă omoară, dar așa îmi pun sufletul în fața voastră".

La ceva minute după miezul nopții, a sosit clipa mult așteptată. În ropote de aplauze, au urcat pe scenă membrii The Mono Jacks. Îmbrăcați în negru, afișând niște zâmbete largi și pregătiți de un moment important din carieră, The Mono Jacks au început cu "Acum începe totul", prima piesă de pe noul album.

Concert The Mono Jacks pe 3 noiembrie 2017 în Fratelli │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

RECOMANDARE: Vezi galeria de poze de la cântarea The Mono Jacks

Dacă am crezut că trupa va interpreta doar noile melodii, ei bine, ne-am înșelat. The Mono Jacks ne-au surprins și cu piesele mai vechi, piesele care ne-au făcut să-i iubim și să îi ascultăm în continuare. A fost un concert complet, în care trupa a împletit melodii vechi cu melodii de pe "Ușor distorsionat".

Au urmat trei piese pe care fanii le cunosc, ca atare, publicul a fredonat laolaltă cu Doru - "When I Was Gone", "Maria" și "Woman" . După această "plimbare" în trecut, The Mono Jacks ne-a făcut cunoștință cu alte piese de pe nou album, "Imperfect" și "Stai". Reacția publicului la prima audiție a albumului a fost așa cum ne așteptam. În fond, tot ce înseamnă The Mono Jacks a fost la înălțime de-a lungul timpului și erau slabe șanse, ca acum, să eșueze să ne surprindă. Astfel, aplauzele și uralele au fost dovada că "Ușor distorsionat" este pe gustul fanilor.

Concert The Mono Jacks pe 3 noiembrie 2017 în Fratelli │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

A urmat incursiunea în trecut cu piesele "Let It Burn", "Gândurile" și "We're All Getting Older". Doru a ținut să le mulțumească colegilor săi pentru că i-au dat curaj. Nu trebuie să fii specialist să observi că susținerea pe care și-au acordat-o reciproc, dragostea pentru muzică și munca serioasă sunt ingredientele pentru o carieră muzicală de succes.

Un "Infinit" care a durat cât "Un sfert de secundă" și am ajuns la final, un final în aplauze, un final în care Doru a spus: "pentru toți cei care ați fost crescuți cu <<nu>>", un final în care "1000 de DA" ne-a făcut să credem că nu există nici "nu pot" și nici "nu vreau".

Concert The Mono Jacks pe 3 noiembrie 2017 în Fratelli │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Luminaria 2026 are loc între 21 și 23 august la Corbu; Vezi programul complet

Luminaria, festivalul zmeielor și al baloanelor cu aer cald, revine în 2026 la Corbu cu cea de-a doua ediție. Între 21 și 23 august, programul evenimentului va include zmeie uriașe, baloane cu aer cald, show aerian și de lasere și concerte în aer liber. Printre artiștii confirmați se numără și Irina Rimes, care pe 22 august își va sărbători ziua de naștere pe scenă, alături de public.

Publicat

pe

Irina Rimes
Irina Rimes │ FOTO: Captură Facebook Irina Rimes

Timp de 3 zile, între 21 și 23 august, Luminaria 2026 va aduce la Corbu zboruri și demonstrații aeriene, zmeie gigant care colorează cerul, momente de lumină spectaculoase noaptea și concerte live care completează atmosfera. Festivalul păstrează și anul acesta un focus puternic pe familii, incluzând în program ateliere creative, zone de joacă și activități care îi implică pe cei mici în mod autentic.

Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără The Motans, The Mono Jacks, Lupii lui Calancea, David Ciente și, nu în ultimul rând, Irina Rimes. Artista a ales ca anul acesta să-și serbeze ziua de naștere în cadrul Luminaria. Astfel, concertul ei de pe 22 august va fi și o petrecere aniversară, alături de public. Show-ul Irinei va începe de la ora 21:00, biletele individuale pentru ziua de sâmbătă costând 100 lei pentru copii și 200 lei pentru adulți. Găsiți mai multe detalii despre prețurile biletelor la finalul articolului.

Programul festivalului Luminaria 2026 de la Corbu:

Vineri, 21 august: Poveste Luminaria – Ziua Romantică

Pe timpul zilei cerul devine o pânză vie sub spectacolul a 200 de zmeie artistice, gigantice și sportive. Nu lipsesc garden vibe & food court cu zone de relaxare la umbră, mixology bar și delicii culinare.

  • 11:00 – 14:00 | Creative morning – experiențe creative & ateliere interactive;
  • 12:00 – 18:00 | The World of Kites – demonstrații aeriene susținute de piloți internaționali, cu peste 200 de zmeie artistice, gigantice, sportive;
  • 14:00 – 14:30 | The Rolling Strings (Part I) – Rolling Stones n-au putut veni… dar au trimis o trupă de marionete. Un performance vizual inedit de teatru de marionete. Un tribut artistic adus rock-ului clasic, care va smulge zâmbete tuturor generațiilor;
  • 15:00 – 15:30 | Aero Show – show aerian cu moto-parapante. 5 aripi magice vor colora cerul în zboruri sincron spectaculoase;
  • 16:00 – 18:00 | Creative Hub – ateliere și jocuri în zone dedicate;
  • 18:00 – 18:30 | The Rolling Strings (Part II) – marionetele revin pe scenă pentru a completa atmosfera vintage a după-amiezii;
  • 19:00 – 20:00 | Magic Hour – show de magie cu faimosul magician Verdini și un moment plin de energie cu DJ Bumba & Minunații.

Pe timpul serii – concerte live & sky illumination:

  • 20:30 – 21:30 | PRIMA DRAGOSTE – dăm startul muzicii live cu un vibe cald și sensibil, coloana sonoră perfectă pentru un apus autentic de vară;
  • 21:30 – 22:00 | SKY ILLUMINATION SHOW – când întunericul coboară, magia adevărată urcă pe cer: moto-parapante iluminate, zmeie de noapte, lasere și efecte pirotehice într-un mix vizual care îți va tăia respirația;
  • 22:00 – 23:00 | THE MOTANS – finalul serii aparține unei trupe cu greutate. Hituri care au cucerit topurile, cântate sub un cer plin de lumină. O experiență memorabilă care transformă festivalul într-o amintire ce rămâne în inimă mult timp după ce muzica se oprește.

Sâmbătă, 22 august: Pulsul Luminaria – Ziua Intensității

Pe timpul zilei:

  • 11:00 – 14:00 | Creative Zones – ateliere creative și zone de activări interactive;
  • 12:00 – 14:00 | Printre zmeie, apar personaje de poveste: artiști pe picioroange, costume colorate și momente neașteptate care transformă fiecare plimbare prin festival într-o mică aventură pe un tărâm magic;
  • 14:00 – 14:30 | Taraful 10 Sfori (Part I) – o reinterpretare plină de umor și tradiție a teatrului de marionete;
  • 15:00 – 16:00 | The World of Kites – demonstrații aeriene de zbor sincron cu zmeie, pilotate de echipe profesioniste de piloți din Germania, Italia, Noua Zeelandă, Olanda, Danemarca, Polonia, Cehia;
  • 16:00 – 18:00 | Creative Hub – ateliere și jocuri în zone dedicate;
  • 17:00 – 18:00 | Aero Show – show aerian cu moto-parapante. Spectacol aerian de adrenalină și culoare, pregătind atmosfera pentru noapte;
  • 18:00 – 18:30 | Taraful 10 Sfori (Part II) – Repriza a doua de energie și voie bună la scenă.

Pe timpul serii – The Big Celabration:

  • 19:30 – 20:30 | WE SINGING COLORS – indie-pop-ul perfect pentru „golden hour”. O trecere caldă de la lumina zilei la emoția serii;
  • 21:00 – 22:00 | IRINA RIMES – aniversare pe scenă. Este 22 august. Este ziua ei. Irina Rimes a ales să își celebreze aniversarea sub cerul Luminaria. Nu va fi doar un concert, ci o urare rostită de mii de voci sub un cer care prinde viață odată cu muzica. O singură urare, mii de suflete și un cer întreg martor;
  • 22:00 – 22:30 | SKY ILLUMINATION SHOW – un show total e cerul nopții: demonstrație de zbor de noapte cu moto-parapante iluminate, show pirotehnic, show laser și zmeie iluminate;
  • 22:15 – 23:30 | DAVID CIENTE și invitații lui: MARIA CHIVU și GRUPUL JIANCA. O fuziune modernă între ritmuri electronice și rădăcini folclorice. O explozie de energie, completată de un invitat surpriză, care va închide sâmbăta la o intensitate maximă.

Duminică, 23 august: Tradiția Luminaria – Ziua Nostalgiei

Pe timpul zilei:

  • 11:00 – 14:00 | Creative & Family Hub – ultimele sesiuni de ateliere și jocuri creative;
  • 12:00 – 14:00 | The Magic Parade – artiștii pe picioroange și personajele de poveste revin într-un performance surpriză, o paradă a culorilor și bucuriei;
  • 14:00 – 14:30 | The Rolling Strings – Rock Edition: marionetele urcă pe scenă pentru un show cu atitudine. Nu e doar teatru, e un tribut vizual adus muzicii bune;
  • 15:00 – 19:00 | The World of Kites – piloții internaționali execută ultimele zboruri sincron, un ultim „dans” al zmeielor înainte de apus;
  • 16:00 – 18:00 | Creative Hub – ultimele ateliere și jocuri în zone dedicate;
  • 17:00 – 18:00 | Aero Show – show aerian cu moto-parapante. Cele 5 aripi magice vor colora din nou cerul într-un show deosebit;
  • 18:00 – 18:30 | Taraful 10 Sfori – show-ul de final al marionetelor buclucașe – un amestec savuros de folclor și umor.

Pe timpul serii – The Grand Finale:

  • 19:30 – 20:30 | THE MONO JACKS – indie-rock de stare, perfect pentru a aduna toată nostalgia weekendului. O trupă care se aude în suflet și un sound care pregătește terenul pentru explozia de final;
  • 20:30 – 21:00 | Sky Illumination Final Show – cerul nopții devine din nou scenă: moto-parapantele iluminate, lasere și zmeie neon, toate într-un spectacol unic de rămas-bun;
  • 21:00 – 22:45 | LUPII LUI CALANCEA & LĂUTARII LUI BOTGROS – premieră absolută la Constanța.

Prețurile biletelor pentru Luminaria 2026:

  • Bilete individuale copii:
    • Vineri, 21 august - 80 lei
    • Sâmbătă, 22 august - 100 lei
    • Duminică, 23 august - 85 lei
  • Bilete individuale adulți:
    • Vineri, 21 august - 160 lei
    • Sâmbătă, 22 august - 200 lei
    • Duminică, 23 august - 170 lei
  • Abonament 3 zile adulți - 499,99 lei
  • Pachete Family (pentru doi adulți și doi copii cu vârsta între 5 și 14 ani)
    • Vineri, 21 august - 400 lei
    • Sâmbătă, 22 august - 500 lei
    • Duminică, 23 august - 425 lei
    • Abonament 3 zile - 1200 lei
Citește în continuare

Concerte & turnee

Festivalul VINO revine în iulie 2026, cu byron și The Mono Jacks în lineup; Afla detalii

VINO, festivalul cu intrare liberă de la Sibiu, revine în 2026. Cea de-a șasea ediție va avea loc în perioada 2 - 5 iulie, într-o nouă locație, în Parcul Sub Arini, din zona Stadionului Municipal. The Mono Jacks și byron sunt în lineup, alături de alți artiști din zona alternative.

Publicat

pe

Concert byron la Sala Radio pe 9 noiembrie 2024 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

"Nu facem teasing. Doar începem cu ce contează!", spun organizatorii festivalului VINO, odată cu dezvăluirea primilor artiști din lineup-ul ediției din 2026. Primul val de confirmări include nume precum Grimus, Nidal, byron și The Mono Jacks, mulți alți artiști urmând a fi anunțați. Anul acesta, festivalul se mută din primăvară în plină vară, VINO 2026 urmând să aibă loc în perioada 2 - 5 iulie.

Line-up oficial la VINO 2026:

  • Byron
  • The Mono Jacks
  • Nuanțe
  • Grimus
  • Snails
  • Helda
  • Nidal
  • Bob Ramanka
  • + MORE TBA

"Mai avem artiști și DJ de anunțat. Mai avem surprize. Iar vara acesta ne vedem într-un loc nou:  Parcul Sub Arini – zona Stadion", au anunțat organizatorii.

Despre festivalul VINO Music & Street Food Festival

VINO – Music & Street Food Festival este un eveniment organizat de Asociația Grey Projects și Asociația Sibiul de Odinioară și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală. Festivalul nu înseamnă doar muzică live, ci și o experiență culinară completă, la edițiile anterioare participând zeci de food truck-uri.

Gândit pentru întreaga familie, copiii au parte și ei de un mini-festival. Astfel, pentru cei mici, organizatorii pregătesc o zonă specială, unde distracția este garantată. Copiii au parte de ateliere de creație, tobogane gonflabile și jocuri interactive.

La ediția de anul trecut a festivalului au urcat pe scenă COJO, Cabron, Bitză, Eva Timush, K-Lu, Brugner și Enășescu. Evenimentul avea loc atunci în luna mai, în Parcul Tineretului din Sibiu, intrarea fiind liberă.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Grimus și Bob Ramanka sunt invitații speciali ai concertului om la lună de la Arenele Romane

Show-ul om la lună de la Arenele Romane din vara acestui an se conturează frumos, cu Grimus și Bob Ramanka confirmați ca invitați pe scenă. Mai multe detalii și informații despre bilete găsești în articol.

Publicat

pe

Grimus / Bob Ramanka
Grimus / Bob Ramanka │ FOTO: capturi YouTube

La aproape șapte ani distanță de la primul concert full band, pe 3 iulie 2026, la Arenele Romane din București, om la lună promite să pună în scenă un show complet, cel mai mare și mai important din existența sa de până acum, intitulat "NOI, VOI, NOI TOȚI - NOI SUNTEM OM LA LUNĂ".

om la lună este una dintre cele mai importante prezențe ale scenei rock autohtone, extrem de iubită pentru mesajul autentic și încărcat de vulnerabilitate, dar și pentru sinceritatea fiecărei apariții. om la lună se bucură la momentul actual de o comunitate de fani devotați care îi urmează peste tot, transformând fiecare apariție într-o experiență memorabilă.

Doru Pușcașu, solist om la lună: "Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre"

om la lună a gândit un eveniment care să celebreze dragostea pentru muzică și bucuria de a fi alături de ascultătorii săi:

"Am învățat că nu trebuie să așteptăm momente <<speciale>> pentru a celebra ceea ce iubim. Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre. Ne dorim un spațiu în care să încapă toate cântecele și toți oamenii care ne-au fost alături. Singura rațiune a acestui eveniment este bucuria pură de a fi împreună: noi, voi, noi toți."

Grimus și Bob Ramanka completează experiența muzicală de la Arenele Romane

Cu o carieră impresionantă de peste 20 de ani, clujenii de la Grimus sunt o emblemă a rock-ului alternativ românesc. Cu șase albume la activ și un palmares care include deschiderea concertelor pentru legende precum Queen, Red Hot Chili Peppers sau Placebo, Grimus aduc la Arene un sound rafinat și energia debordantă a unei trupe cu rezonanță internațională.

Cu fiecare concert, Grimus reușește să captiveze publicul printr-o prestație sinceră, elegantă și vibrantă, reflectând energia și diversitatea compozițiilor lor, care variază de la momente antrenante și dinamice la piese profunde și pline de semnificație.

Bob Ramanka, alter ego-ul muzical al lui Bogdan Cotîrță Gruicin (Melting Dice, Muzicon), propune o fuziune fascinantă de electronică, trip-hop și spoken word. În așteptarea noului album "Imperfect" (ce urmează a fi lansat în 2026), proiectul său oferă o incursiune cinematică și minimalistă, unde sunetul și versul se contopesc organic.

Prețuri bilete concert om la lună la Arenele Romane

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 135 lei (presale) și 69 lei (reducere pentru elevi și studenți). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending