Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

"BRZRKR" - cartea de benzi desenate realizată de Keanu Reeves - primește două ecranizări

"BRZRKR" a fost lansată abia acum trei săptămâni, dar este deja pe cale să devină un real succes. Netflix a comandat o adaptare pentru un lungmetraj, precum și o serie anime, iar Keanu Reeves urmează să joace în ambele. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Trailer BRZRKR
Trailer BRZRKR │ FOTO: captură YouTube / BOOM! Studios

Mai mult, Reeves va și produce proiectele alături de Ross Richie și Stephen Christy de la Boom! Studios (editura cărții de benzi desenate) și Stephen Hamel de la Company Films. Filmul live-action va fi o adaptare reprezentativă a poveștii din "BRZRKR" (destinată să aibă 12 numere), în timp ce anime-ul va aprofunda universul acestor benzi desenate.

Actorul de 56 de ani a creat și a scris benzile desenate alături de scriitorul Matt Kindt (care a scris pentru Marvel și DC) și ilustratorul Ron Garney.

Potrivit Netflix și Boom! Studios, "BRZRKR" este o saga brutală despre luptele unui războinic nemuritor. Personajul, cunoscut doar ca "B", este pe jumătate om și pe jumătate zeu, blestemat și constrâns la violență. Dar, după ce a rătăcit pe pământ secole întregi, B ar putut găsi în sfârșit un refugiu - să lucreze pentru guvernul american și să ducă lupte prea violente și prea periculoase pentru oricine altcineva. În schimb, lui B i se va împlini singura sa dorință - adevărul despre existența lui pătată cu sânge și cum să-i pună capăt.

Momentan, nu se știe ce actori vor juca alături de Reeves, dar, având în vedere că Netflix s-a alăturat proiectelor, este de așteptat ca alte nume mari să fie implicate. Un alt motiv pentru care actori cunoscuți ar putea fi interesați să joace în aceste producții este succesul pe care primul număr "BRZRKR" deja l-a atins. Ediția s-a vândut în peste 615.000 de exemplare de la lansarea din 3 martie, un număr imens pentru o editură independentă.

Comentează

Muzică și film

Ana de Armas face echipă cu John Wick în "Ballerina" - TRAILER

Ana de Armas intră în rolul unui asasin dansator în "Ballerina", un nou film de acțiune ce are loc în universul "John Wick". Pelicula va ajunge în cinematografe pe 6 iunie 2025. Până atunci, te invităm să urmărești primul trailer oficial.

Publicat

pe

Trailer "Ballerina"
Trailer "Ballerina" │ FOTO: captură YouTube / Lionsgate Movies

Ana de Armas o joacă pe Eve Macarro, o balerină care caută să se răzbune pe niște asasini care i-au ucis tatăl. Acțiunea din film are loc între evenimentele din "John Wick: Capitolul 3 - Parabellum" și "John Wick: Capitolul 4", concentrându-se pe povestea lui Macarro, personaj care a avut doar o scurtă apariție în cel de-al treilea film "John Wick" și a fost interpretat inițial de Unity Phelan.

Trailerul arată originile lui Eve Macarro și a setei sale de răzbunare. Protagonista își arată abilitățile de luptătoare și chiar ajunge să-l întâlnească pe John Wick.

Potrivit scenaristului Shay Hatten, Reeves joacă un rol important în film, Wick fiind un personaj propriu-zis și nu doar o apariție de scurtă durată. Alți actori din "John Wick" care fac parte din distribuția "Ballerina" sunt Ian McShane, Anjelica Huston și regretatul Lance Reddick. Acestora li se alătură Gabriel Byrne, Catalina Sandino Moreno și Norman Reedus.

Filmul este regizat de Len Wiseman, pe baza personajelor create de Derek Kolstad. Kaley Smalley Romo este producător executiv, alături de producătorii Basil Iwanyk, Erica Lee și Chad Stahelski, care au lucrat la toate cele patru filme "John Wick".

"Ballerina" vine după cel de-al patrulea capitol "John Wick", care a fost cel mai profitabil fim din serie, cu peste 440 de milioane de dolari la box-office. Povestea s-a mai aventurat în spin-off-uri, cum este "The Continental", cu Mel Gibson în rolul principal.

TRAILER "Ballerina":

Citește în continuare

Trending