Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Inna anunță un nou album, ce ar putea include o colaborare cu Antonia - VIDEO

Inna a anunțat în cadrul vlogului Dance Queen's House că va lansa un nou album de studio, și nu un EP, așa cum plănuise inițial. Artista a fost vizitată recent de Antonia, existând indicii că cele două au înregistrat o piesă împreună.

Publicat

pe

Inna și Antonia în Dance Queen's House
Inna și Antonia în Dance Queen's House │ FOTO: Captură YouTube

Inna a amânat lansarea EP-ului Dance Queen's House, ce ar fi trebuit să apară astăzi, dar le-a dat fanilor o veste bună: va fi lansat un nou album. Acesta va fi mixat și masterizat în decursul săptămânii următoare, discul fiind planificat să apară vineri, pe 27 noiembrie. Totodată, artista a fost extrem de entuziasmată să o aibă invitată în Dance Queen's House pe Antonia, spunându-ne că "this is a big thing".

"Hey, it's a new day! Astăzi suntem tot în casă și avem invitați speciali: vine Antonia. This is a big thing. (...). Am pregătit foaaarte multe piese, nici măcar nu știu care e preferata mea. Nu ne-am așteptat niciodată să ne iasă atât de multe piese într-un timp atât de scurt, așa că am două vești pentru voi astăzi: una mai bună și una mai puțin bună.

O să încep cu vestea bună și anume că nu vom lansa un EP, vom lansa un album. Asta înseamnă mai multă muzică. 

Vestea mai puțin bună este că nu va fi gata până pe 20, adică vineri. O să ne mai trebuiască încă o săptămână să lucrăm la toată muzica pe care am făcut-o. Promit că pe 27 tot albumul va fi lansat", ne spune Inna în cel mai recent daily vlog al său.

Vizita Antoniei și un fragment de piesă ce se aude în acest vlog ne face să credem că Inna și Antonia au înregistrat o melodie împreună. Momentan, această informație nu a fost dezvăluită oficial de artistă. Le putem vedea însă pe cele două sărbătorind și ciocnind un pahar, Inna făcându-i și o surpriză culinară Antoniei: gogoși gătite chiar de ea.

"Wow! E prima oară când îmi face Inna ceva, cu mânuțele ei", spune Antonia, mușcând cu poftă dintr-o gogoașă gătită de Inna.

VIDEO: Inna anunță un nou album și îi face gogoși Antoniei (Dance Queen's House #17)

Într-un alt daily vlog, Inna l-a avut invitat pe iubitul ei, Deliric. Acesta i-a gătit artistei nuggets cu cartofi la cuptor, după o rețetă proprie.

Industria muzicala

INNA a cântat la ceremonia de deschidere Grand Prix Formula 1 din Olanda

INNA marchează o nouă premieră importantă în cariera sa: este primul artist român care a cântat în deschiderea Grand Prix Formula 1 în Olanda, alături de Kris Kross Amsterdam, un moment semnificativ care a avut loc în fața a zeci de mii de oameni și milioane de telespectatori.

Publicat

pe

Videoclip Kris Kross Amsterdam x INNA - Queen Of My Castle
Videoclip Kris Kross Amsterdam x INNA - Queen Of My Castle │ FOTO: captură YouTube

INNA a oferit un spectacol incendiar la deschiderea Grand Prix-ului de Formula 1 din Olanda, cucerind publicul cu o reprezentație de neuitat. Artista a fost invitatul surpriză al grupului Kris Kross Amsterdam, alături de care a electrizat scena cu interpretarea piesei "Queen of My Castle".

Colaborarea dintre Kris Kross Amsterdam și INNA pentru "Queen of My Castle" este un real succes. Piesa este pe #5 în Radio Chart-ul din Franța. De asemenea, domină topurile din țări precum Olanda (#6), Lituania, Bulgaria, Cehia, Letonia, Croația, Turcia, Slovacia și Serbia. De asemenea, piesa a fost imnul oficial al festivalului Neversea, clasat pe locul 23 în lume, unde INNA a interpretat-o live alături de Kris Kross Amsterdam.

"Am avut parte de o nouă experiență extraordinară pentru care sunt extrem de recunoscătoare și fericită: am cântat la ceremonia de deschidere a Grand Prix Formula 1 cu Kris Kross Amsterdam. Mi se pare că visez, a fost un moment special care îmi amintește de ce iubesc să fiu artist", a spus INNA.

INNA  a obținut recent discul de platină în Franța pentru colaborarea cu R3HAB și Sash! pentru piesa "Rock My Body", care a înregistrat un record de peste 30 de milioane de stream-uri. Anul 2024 a fost unul spectaculos pentru artistă, fiind prezentă pe scenele celor mai mari festivaluri internaționale, inclusiv Tecate Pa'l Norte și Tecate Emblema din Mexic, alături de artiști de renume precum Imagine Dragons, Thirty Seconds to Mars, Placebo, Anitta, Calvin Harris, și Sam Smith.

A urcat pe scena UNTOLD Dubai și urmează să cânte la Festivalul Lovestream din Bratislava, împărțind scena cu nume mari ca 50 Cent, Rita Ora, și Tiesto. În plus, la începutul anului, INNA a fost în turneu în Statele Unite, susținând concerte în orașe precum Los Angeles, New York și Miami.

De asemenea, INNA a lansat cel de-al patrulea album rezultat în urma Dance Queen’s House - "Everything or Nothing", dar şi "El Pasado", album compus integral în limba spaniolă.

VIDEO: INNA la Grand Prix Formula 1 din Olanda

Citește în continuare

Albume noi

INNA prezintă a doua parte a albumului "Everything or Nothing" - TRACKLIST

INNA prezintă partea a doua a albumului "Everything or Nothing", cinci piese compuse în Dance Queen's House. Te invităm să le asculți în articol.

Publicat

pe

Artwork INNA - "Everything or Nothing", part 2
Artwork INNA - "Everything or Nothing", part 2 │ FOTO: Global Records

Pentru albumul "Everything or Nothing", INNA a lucrat cu Marcel Botezan, Sebastian Barac, Alex Cotoi ca producători, iar compozitori au fost IRAIDA și Minelli, dar și Breyan Isaac, premiat cu Grammy, care a colaborat cu INNA și pentru piesa "VKTM", dar și cu Nicki Minaj, Travis Scott, Charlie Puth, Lil Uzi Vert, Migos, Wiz Khalifa, David Guetta, Flo Rida, Pitbull, Waka Flocka, Kesha, Britney Spears.

Cea de-a doua parte a albumului "Everything or Nothing" include cinci piese, după cum urmează: "Tequila", "Bazooka", "Black Lights", "Desperado" și "Greatest Story Ever Told" și este disponibilă pe canalul de YouTube al INNEI și în magazinele digitale.

Proiectul Dance Queen's House a ajuns la cel de-al patrulea sezon și presupune o sesiune de 16 zile într-o casă în care INNA, împreună cu compozitori și producători, lucrează la muzică nouă, iar procesul de creație este prezentat pe canalul de YouTube al artistei în 8 episoade. După primele trei sezoane din Dance Queen's House, au rezultat albumele "Heartbreaker", "Champagne Problems" și "Just Dance".

În altă ordine de idei, INNA a lansat anul acesta "Queen Of My Castle" cu Kris Kross Amsterdam, o piesă care a cucerit topurile internaționale din Franța, Lituania, Bulgaria, Cehia, Letonia, Croația, Turcia, Slovacia, Serbia.

AUDIO: "Everything or Nothing", part 2

Tequila

Bazooka

Black Lights

Desperado

Greatest Story Ever Told

Citește în continuare

Trending