Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Corturi și rulote la cheie în campingul B’Estfest 2012

Dacă nu ai cort şi vrei totuşi să trăieşti pe deplin experienţa de festival din campingul B'Estfest, organizatorii îţi pun la dispoziţie corturi la "cheie".

Publicat

pe

Dacă nu ai cort şi vrei totuşi să trăieşti pe deplin experienţa de festival din campingul B'Estfest, organizatorii îţi pun la dispoziţie corturi la "cheie".

Detalii despre programul complet B'Estfest 2012

Corturi şi rulote la B'Estfest 2012

În zona de festival muzica se va auzi fără întrerupere până la 6 dimineaţa, aşa că pentru cei care vor decide să nu plece din B’Estfest Park în zorii zilei, există posibilitatea închirierii unor corturi gata montate, precum şi achiziţionarea de echipamente de camping, chiar în spaţiul festivalului; acestea vor fi de două persoane şi vor costa 50 de lei (pentru toate cele 3 zile de festival). Echipa Military Trend, principalul furnizor de echipamente pentru camping, va fi disponibilă pe toată durata festivalului inclusiv pentru intervenţii tehnice în amenajarea corturilor. Mai mult decât atât în zona de camping va exista o băcănie pentru aprovizionare şi un număr limitat de vestiare unde pot fi depozitate sub cheie, obiectele de valoare.

Pentru cei ce nu sunt obișnuiți să doarmă în cort, există posibilitatea închirierii unei rulote ce costă 70 euro/zi (rulotele au aer condiţionat, toalete ecologice şi dus cu apă caldă). Pentru mai multe informaţii, precum şi poze cu rulotele disponibile, se poate accesa site-ul, www.cineserv.ro.

schita B'ESTFEST Park 2012

Transportul la B'Estfest 2012

- RATB - Linia de transport va funcţiona tur şi retur, de la Piaţa Charles de Gaulle (staţia de metrou Aviatorilor), cu oprire şi în Piaţa Presei Libere, până la intrarea în B’Estfest Park. Autobuzele vor avea inscripţionate textul Linie specială B’Estfest şi vor circula cu o frecvenţă de 15 minute, începând cu ora 16:00 în dată de 6 iulie şi respectiv ora 12:00 în zilele de 7 şi 8 iulie, până la ora 22:00. Se va circula în direcţia B’Estfest Park inclusiv după ora 22:00, însă la interval de 60 de minute, până la ora 2 dimineaţa. La întoarcere, autobuzele vor pleca de la B’Estfest Park spre Bucureşti, în funcţie de fluxul de spectatori, la interval de 15 sau 30 de minute, până la ora 4:00 dimineaţa. Plata călătoriei este de 1,5 lei.

- Microbuz - Linia de maxi-taxi 445, cu staţie la refugiul de tramvai al liniilor 16 şi 36 (din staţia de metrou Pipera) sau de la Staţia Băneasa S.A. Acesta va circula la interval de 15 – 20 de minute iar capătul de linie se va afla în imediata apropiere festivalului, microbuzul fiind disponibil şi pe timp de noapte.

- Maşina personală - Parcare gratuită în cadrul B’Estfest Park, pentru cel mai bun traseu putând consulta harta de mai jos.

- Bicicleta - La intrarea în spaţiul de festival vor exista şi suporturi speciale pentru biciclete disponibile pentru fanii stilul “pe două roţi”.

Biletele şi abonamentele la B'Estfest 2012

Biletele și abonamentele la festival sunt disponibile pe www.myticket.ro şi în reţeaua magazinelor Diverta, Muzică, librăria Mihai Eminescu şi reţelele afiliate MyTicket.

Abonamentele la B'Estfest 2012

  • 1 februarie – 30 martie – „early bird” – 215 lei (+ 10 lei voucher pentru camping)
  • 31 martie – 5 iulie – 265 lei (+ 15 lei voucher pentru camping)
  • La intrare – 285 lei

Biletele B'Estfest 2012

  • 1 februarie – 15 martie – „early bird” – 95 lei
  • În avans – 125 lei
  • La intrare 150 lei

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festival Bestfest 2012
Festivaluri vineri, 6 iulie 2012

B'ESTFEST 2012

Loc
BESTFEST Park
Comentează

Trending