Urmărește-ne în Social Media

ALE - Răul care-mi face bine

ALE lansează "Răul care-mi face bine", o piesă ce descrie în versuri stările apăsătoare ce apar atunci când un cuplu este blocat într-o relație toxică.

Dacă până acum ALE și-a obișnuit publicul cu piese pline de optimism, de această dată artista alege să surprindă cu o poveste inspirată din viața ei și speră că va ajunge la cât mai multe inimi.

"Această piesă, "Răul care-mi face bine", descrie perfect starea relațiilor toxice. Stări prin care mulți dintre noi am trecut măcar o dată, iubire - război, dragoste și ură, iertare - răzbunare. Se întâmplă să ne complacem în relații de orice natură - între iubiți, între colegi, poate chiar în familie - situații care nu duc de cele mai multe ori la un final fericit.

Let it be... timpul le rezolvă pe toate. Am trăit o asemenea poveste și pot spune că cea mai bună decizie pe care aș fi putut să o iau a fost să plec, chiar dacă a durut și am suferit. Am iubit până la capăt și am pus punct unei relații care scotea din mine ce era mai rău și m-am speriat. Viața merge înainte și cred cu tărie că dacă nu te îndepărtezi de ceea ce ești tu în esență, vei găsi persoana potrivită. Cum mi s-a întâmplat și mie. Am învățat să spun NU. Am învățat să mă las iubită și respectată", povestește ALE.

Semifinalistă la Vocea României din ediția anului 2015, ALE a făcut primii pași spre o carieră muzicală când avea 16 ani. De-a lungul timpului a lansat piese precum "Kiss Me" (feat. Geo da Silva, DJ Gabro și Mr Sax), "Uită" , "Inside Story" (alături de Sean Norvis) și "Spune tu", un single despre dragoste și libertate. Artista scrie și compune și are propriul band, alături de care cântă.

Comentarii