Urmărește-ne în Social Media

pop

Septembriada - Bounty Fair

Poster eveniment Septembriada - Bounty Fair

Cea de-a doua ediție de Septembriadă va avea loc la Casa Universitarilor din București în perioada 19-20 septembrie. La Septembriadă păstrezi cât de mult poți din armonia și creativitatea verii, în timp ce te bucuri de artizanii români care se reinventează la fiecare ediție.

Bilete Septembriada - Bounty Fair

  • Acces General - 10 lei

*gratuit pentru copii

**(20% din suma încasată va merge către o cauză caritabilă, NU include participarea la ateliere)

Activități Septembriada - Bounty Fair:

  • haine de iubit în noul sezon, care propun un design și materiale alternative, croite de la zero, upcycled sau personalizate cu aplicații și picturi;
  • bijuterii și accesorii de autor, care au întotdeauna ceva interesant de spus;
  • produse de îngrijire și bunățăți fără nicio vină în cele mai neașteptate combinații, direct din natură;
  • bucurii pentru cei mici sau pentru copilul din tine, de la hăinuțe la jucării și multe alte născociri de poveste care au luat naștere în ateliere românești;
  • obiecte de design pentru un acasă mai românesc și mai de atmosferă;
  • concert Ana Coman.

Ana a început să cânte în cadrul rubricii radio, "Ana are cântec", de la Radio Guerrilla, care a prins notorietate de-a lungul timpului. La început au fost cover-uri, dar ușor-ușor s-a ambiționat și a început să-și compună propriile piese. După prima piesă lansată oficial, "Real Life", produsă de Alexei Țurcan (Travka) au urmat câteva concerte în Expirat, participări la Sofar Iași & București, și o ascensiune destul de mare.

Din momentul lansării celui de-al doilea single, "The Hunt", i-a cooptat pe Dan Minel Stoica (Jurjak / NoruNegru / Tourette Roulette) și Daniel Olteanu (Jurjak), închegând un proiect serios. În luna mai a lansat al treilea single, "Run", produs de Daniel Olteanu, colegul de trupă. Au urmat concerte la Expirat, Control și la festivalurile Femei pe Mătăsari, Rocanotherworld, Electric Castle și Focus în The Park.

RECOMANDARE: Ana Coman: "Cred că momentul în care am început să compun a fost același în care am început să simt totul mai intens"

În martie 2020, Ana a lansat albumul de debut, "9 Missed Calls". Materialul este o împletire melodramatică a nouă momente distincte, aduse laolaltă de numitorul lor comun: căutarea fericirii. Dorințe, nevoi, regrete, acceptare, sexualitate și iubire, toate se regăsesc în cele nouă piese care alcătuiesc albumul de debut semnat Ana Coman. Materialul pune vulnerabilitățile pe masă, fără nicio frică. Ridică în slăvi nopțile albe, dă cu rațiunea de pământ și recunoaște că, uneori, poate fi prea mult.

Eveniment adaugat de . Ultima actualizare: 17 septembrie 2020. Ref #135447

Raportează o problemă legată de eveniment

InfoMusic NU este organizatorul evenimentului și NU comercializează bilete, doar informează, indică linkuri de achiziție sau atunci când este menționat, integrează formulare externe de comandă. Chiar dacă depunem eforturi pentru a vă informa exact cu privire la eveniment, anumite informații pot suferi modificări care nu țin de noi, ci de organizator, platforma de bilete sau de eficiența comunicării publice a acestora. Informațiile tipărite de organizatori pe bilete primează în fața unor informări de presă mai vechi. Feedback-ul transmis mai jos este anonim și ne ajută să actualizăm articolul publicat. Pentru alte scopuri, vezi pagina de contact.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.