Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Vocea României 2022: Încep LIVE-urile, iar publicul își poate vota favoriții

Vineri, pe 9 decembrie, încep LIVE-urile la Vocea României și suntem cu un pas mai aproape să aflăm cine este marele câștigător al celui de-al 10-lea sezon.

Publicat

pe

Iulia Pârlea și Pavel Bartoș
Iulia Pârlea și Pavel Bartoș │ FOTO: PRO TV

Cei 12 concurenți care au ajuns până aici au muncit, au pus pasiune și au pregătit momentele cu care vor să treacă mai departe. Din acest moment, decizia este doar în mâna publicului! Anul acesta, pe durata LIVE-urilor de la Vocea României, Iulia Pârlea, prezentatoarea meteo de la PRO TV, va fi alături de concurenți.

"În live-uri, vom avea parte de multă tensiune și foarte multă emoție. Este o etapă așteptată, mai ales de concurenții care-și doresc cu ardoare să fie Vocea României. I-am văzut la repetiții, au pregătit momente fabuloase, iar antrenorii sunt alături de ei la fiecare pas. Este foarte greu să-ți dai seama cine ar putea merge mai departe, toți sunt foarte buni și determinați să surprindă. Va depinde foarte mult de prestația fiecăruia în momentul live-ului, iar publicul își va alege favoriții! Așadar, să fie VOCE!", a spus Pavel Bartoș.

Iulia se va afla în camera "CEC-in" și va oferi mai multe detalii despre desfășurarea ediției:

"Cred că live-urile sunt cele mai așteptate, emoțiile sunt mult mai intense și concurenții mai aproape de a afla cine va fi Vocea României. Sunt tare fericită să fac parte din echipă și să pot fi alături de acești oameni minunați care dau totul pe scenă. O să vă țin la curent cu tot ce se întâmplă în camera <<CEC-in>> și... nu uitați să votați!"

Mai mult, RUXI, una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut din România, va fi Vocea din online și va face conținut dedicat comunităților din social media. Oamenii pot vedea, prin ochii ei, ce se întâmplă în backstage-ul Vocea României, dar și cele mai amuzante video-uri de pe platoul de filmare cu antrenorii, concurenții și Pavel Bartoș.

În această seara, telespectatorii își pot vota favoriții pe site-ul emisiunii sau prin SMS, la 1264.

Cei 12 concurenți din LIVE-urile de la Vocea României 2022

Echipa Smiley & Theo Rose

  • Winal Baldus
  • Eduard Stoica
  • Vlad Nicolici

Echipa Denis

  • Teodor Debu
  • Anastasia Budeșteanu
  • Cahayadi Kam

Echipa Irina

  • Andra Botez
  • Rianna Rusu
  • Theo Rusu

Echipa Tudor

  • Valeria Marcu
  • Ioana Vecerdea
  • Iulian Nunucă

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Albume noi

Guess Who a lansat albumul "Tot Ce Audio"; Ascultă colaborările cu Smiley, Misha Miller și Deliric

Guess Who lasă muzica să vorbească pentru el lansând "Tot Ce Audio", un material de studio care trece ascultătorul prin cele mai intense emoții ale rapper-ului. Cu 14 piese în tracklist, albumul oferă replici, ridică întrebări și prezintă adevărul văzut prin ochii lui. Colaborările cu Smiley, Misha Miller și Deliric se remarcă prin sound, senzualitate și mesaj.

Publicat

pe

Guess Who - "Tot Ce Audio" (copertă album)
Guess Who - "Tot Ce Audio" (copertă album) │ FOTO: Captură YouTube

"Eu încerc din răsputeri să fiu mai bun decât ieri", spune Guess Who în piesa "Ghici Cine?", a doua din tracklistul albumului "Tot Ce Audio". Acesta este motto-ul după care se ghidează rapper-ul și ni-l împărtășește pentru a-i lămuri pe cei care-l critică. Dorința de a demonstra că locul său în industrie e meritat se simte pe parcursul întregului album, cele 14 piese având, fiecare, rol de confesiune. De la piesa cu diss "Scandal", la piesa radio-friendly "Totul pe nimic" (feat. Smiley), publicul e părtaș la un jurnal audio în rime.

"Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au înțeles, m-au ajutat și m-au încurajat să duc albumul până la capăt. Am lucrat mult la el și sper să vă placă, să îl adăugați la colecție sau în playlist și să îl țineți pe repeat până în toamnă, când vine "Vol. II"", a spus Guess Who într-un mesaj postat online.

Tracklist "Tot Ce Audio" - Guess Who:

  1. Restart
  2. Ghici cine?
  3. Scandal (feat. Bahoi & IDK)
  4. Totul pe nimic (feat. Smiley)
  5. Eu sunt (feat. Satoshi & Iustin)
  6. Rewind
  7. Gândul (feat. Macanache)
  8. Știm deja (feat. Misha Miller)
  9. Până te-am găsit
  10. În prezent (feat. Deliric)
  11. Nimic nou
  12. Vorbești de bani (feat. Connect-R)
  13. Primul loc
  14. Visul ăsta

Albumul integral "Tot Ce Audio" a fost lansat pe 5 iunie și este disponibil online și pe majoritatea platformelor. Mai jos puteți asculta colaborările cu Smiley, Misha Miller și Deliric. Piesa "Totul pe nimic" ar putea călca pe urmele hitului "Pierdut buletin", colaborarea cu Misha Miller este, poate, cea mai senzuală lansare a lui Guess Who de până acum, iar piesa cu Deliric vine cu un mesaj introspectiv.

AUDIO: Guess Who și Smiley - "Totul Pe Nimic"

AUDIO: Guess Who și Misha Miller - "Știm Deja"

AUDIO: Guess Who și Deliric - "În Prezent"

După o perioadă de pauză, fără lansări muzicale, Guess Who a revenit în octombrie 2024 cu o piesă ce a oferit un răspuns fanilor și publicului interesat de incidentul de la UNTOLD 2024. În luna august, în baia din zona VIP a festivalului, rapper-ul a fost prins cu un plic ce conținea cel mai probabil cocaină. La momentul respectiv artistul nu a dorit să comenteze cele întâmplate. Single-ul "*exemplu" a oferit un răspuns celor interesați să-i afle poziția. A urmat apoi piesa cu mesaj politic "Nimic nou" și colaborarea cu Macanache pentru piesa "Gândul".

Citește în continuare

Concerte & turnee

Programul West Side Flower Fest 2026 din weekend-ul 5 - 7 iunie

West Side Flower Fest ajunge în 2026 la cea de-a 4-a ediție. Festivalul din Parcul Drumul Taberei va oferi publicului, timp de trei zile, expoziții florale inedite, spectacole de teatru și magie, concerte și ateliere creative și interactive pentru copii. Evenimentul este cu intrare liberă și se desfășoară în perioada 5 - 7 iunie.

Publicat

pe

West Side Flower Fest 2026
West Side Flower Fest 2026 │ FOTO: Captură afiș

Ajuns la cea de-a 4-a ediție, West Side Flower Fest este evenimentul care reunește an de an, la debutul verii, peisagiști, florari, artiști și pasionați de natură. Festivalul este organizat în mod tradițional în Parcul Drumul Taberei și oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi grădini tematice și aranjamente florale spectaculoase. Adresat publicului de toate vârstele, evenimentul se bucură de zone speciale dedicate copiilor, unde cei mici pot participa la ateliere creative și activități educative.

Ca și în anii precedenți, intrarea la West Side Flower Fest 2026 este gratuită.

Care este programul West Side Flower Fest 2026:

  • Vineri (5 iunie ) - Festivalul este deschis între orele 16.00 - 22.00.
  • Sâmbătă (6 iunie) și duminică (7 iunie) - Festivalul este deschis între orele 10.00 - 22.00.

West Side Flower Fest 2026 - Programul spectacolelor, concertelor și atelierelor creative

Spectacole de circ oferite de Circul Metropolitan București

În zilele de 6 și 7 iunie, de la ora 12:00, scena West Side Flower Fest va găzdui unul dintre cele mai noi și spectaculoase show-uri pregătite de Circul Metropolitan București.

  • Acrobați, artiști și personaje fantastice vor transforma festivalul într-o experiență plină de surprize, emoție și momente memorabile pentru întreaga familie.
  • Spectacolul va începe chiar înainte de ridicarea cortinei. Pe aleile festivalului, actorii Circului Metropolitan București vor da viață unei parade pline de culoare, purtând costume spectaculoase inspirate de tema florală a evenimentului.
  • De la cei mai mici vizitatori până la bunici, toți vor avea ocazia să se bucure de un spectacol care aduce împreună eleganța, umorul, talentul și energia specifică circului modern.

Concerte cu coruri de copii

În zilele de 6 și 7 iunie, între orele 10:00 și 11:00, scena festivalului va fi animată de vocile minunate ale unor coruri de copii membre ale Programului Național Cantus Mundi, reunite sub spiritul și tradiția Corului Madrigal.

Peste 130 de copii vor urca pe scenă într-un spectacol plin de culoare, emoție și bucurie, purtând costume inspirate de frumusețea florilor și celebrând, prin muzică, natura, copilăria și comunitatea.

Cine urcă pe scenă:

  • Corul Balada
  • No Name
  • Sunete și Zâmbete
  • Voci de Primăvară
  • Allegra
  • Fantezia Lunii
  • Pasărea Măiastră

Concerte cu artiști români

Printre artiștii care vor susține recitaluri la West Side Flower Fest se numără Theo Rose și Jo. Aceste concerte vor avea loc sâmbătă (6 iunie) și dumincă (7 iunie). Mai jos este lista completă a artiștilor confirmați:

  • RVRSE
  • Theo Rose
  • JO

Yamaha Music School București susține ateliere interactive și mini-concerte

Între 5 și 7 iunie au loc ateliere interactive, mini-concerte, show de Musical și experiențe creative pentru copii și adolescenți oferite de Yamaha Music School București.

Atelier MUSIC Parade by Yamaha Music School - Sâmbătă, 6 iunie, ora 10:00, la standul școlii

  • Atelierul muzical dedicat copiilor de 4–5 ani, coordonat de prof. Denisa Macovei.
  • Prin povești, jocuri muzicale, mișcare, ritm și cântec, cei mici intră într-o lume magică în care muzica se învață natural, cu bucurie și imaginație.

Show-ul elevilor Music Parade pe scenă - Duminică, 7 iunie, ora 11:10

Atelierul "Prima mea lecție de instrument" - în fiecare zi, la standul Yamaha Music School București

  • Copiii și adolescenții pot încerca pian, tobe, vioară, chitară sau keyboard alături de profesorii Yamaha Music School.

Spectacole de dans oferite de Step Up Dance (de vineri până duminică, de la 17:00 la 18:00)

  • Timp de trei zile, scena din Parcul Drumul Taberei va fi animată de energia și talentul dansatorilor de la Step Up Dance, una dintre cele mai apreciate școli de dans pentru copii și tineri din București.
  • Cu spectacole pline de ritm, emoție și coregrafii spectaculoase, dansatorii vor aduce în festival pasiunea pentru dans, într-un show spectaculos.

Spectacolul Aladdin și lampa fermecată oferit de Trupa LumiLand

Un spectacol de teatru interactiv plin de magie, genii, zboruri cu covorul fermecat și momente haioase, special creat pentru copii.

  • Când are loc: Sâmbătă, 6 iunie 2026, la ora 16:30.
  • Locație: amfiteatrul din Parcul Drumul Taberei.

Spectacole de teatru și ateliere creative oferite de actorii Bibliotecii Metropolitane București

Sâmbătă, 6 iunie

  • 11:00 – Capra cu trei iezi (scena mare)
  • 12:00–14:00 – Ateliere creative pentru copii (zona șahiștilor)

Duminică, 7 iunie

  • 16:00–18:00 – Ateliere creative pentru copii (zona șahiștilor)
  • 16:30 – Fata moșului și fata babei (scena mare)

Muzeul Simțurilor vine la Flower Fest cu 3 camere de iluzie

Pe toată perioada festivalului, Muzeul Simțurilor aduce 3 camere spectaculoase de iluzii optice:

  • Caleidoscop – Intră într-o lume unde culorile și formele dansează în jurul tău într-un spectacol hypnotic.
  • Swap Face – Schimbă-ți fața cu a prietenilor, a familiei sau chiar cu o celebritate.
  • + a treia cameră surpriză

Magic Way – Spectacol de magie la Flower Fest

  • Magicianul Bogdan Muntean, actor al Operei Comice pentru Copii, pregătește pentru public un uimitor număr de magie. "Magic Way" este un spectacol perfect pentru copiii de toate vârstele și pentru părinții care vor să se bucure alături de cei mici. Va fi un show plin de iluzionism, umor și interacțiune.
  • Când are loc: Sâmbătă, 6 iunie 2026, la ora: 17:00.
Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Trupa Re-Born a câștigat trofeul Românii au talent 2026 și premiul de 120.000 de euro

Trupa Re-Born este marea câștigătoare a celui de-al 16-lea sezon Românii au talent și a premiului de 120.000 de euro. Descoperă cine sunt ceilalți doi concurenți care completează podiumul.

Publicat

pe

Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026
Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026 │ FOTO: PRO TV

Marea finală Românii au talent 2026 a avut loc pe 29 mai, pe scenă urcând pentru o ultima prestație 10 finaliști: Iosif Mândru, Lucas Moroșan, Bianca Muntean, Alexis Stan, trupa Re-Born, Rebeca Tomescu, Eric și Eduard, Mikhail Ermakov, Albert Oprea și Antonia Voroneanu. Aceștia s-au luptat pentru titlul de "cel mai talentat român", dar și pentru marele premiu în valoare de 120.000 de euro. Totuși, după votul publicului, doar unul dintre ei a ajuns să ridice trofeul deasupra capului.

Trupa de fete Re-Born a primit cea mai mare susținere de la cei de acasă și a fost declarată marea câștigătoare. Mai mult, cele 12 membre au fost onorate și cu Premiul de Originalitate în valoare de 10.000 de euro. La această categorie au fost nominalizate alături de Albert Oprea și Rebeca Tomescu.

Trupa Re-Born: "Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș"

În spatele succesului stau de cele mai multe ori sacrificii și dificultăți. Pentru tinerele dansatoare, repetițiile desfășurate la Palatului Copiilor din Târgu Mureș nu beneficiază de cele mai bune condiții: clădirea este veche, camerele sunt reci, iar oglinzile ciobite. Fetele din Re-Born au de gând să rezolve aceste probleme:

"Ne simțim extraordinar! Nu ne așteptam nici măcar o secundă. Am fost, puțin spus, surprinse. Chiar nu ne așteptam, dar suntem extraordinar de recunoscătoare. Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș, să-l renovăm și să continuăm cu ceea ce am promis publicului. Le mulțumim din tot sufletul celor de acasă pentru susținere. Dacă nu erau ei, nu ne gândeam că suntem atât de apreciate și, datorită lor, ne recunoaștem valoarea adevărată acum."

Trupa Re-Born a cucerit publicul și jurații încă din audiții:

"E un moment de dans pe care îl ții minte tocmai pentru că e altfel. Întotdeauna asta este o mare problemă. După ce v-ați definit, e foarte important cum vă diferențiați. Cum ține lumea minte momentul ăsta? După ce a văzut 14 momente de dans, pe care îl ține minte? Pe ăla care e diferit, care e deosebit. Iar momentul vostru e deosebit", le spunea Andi Moisescu fetelor după prima apariție pe scena Românii au talent.

VIDEO: Trupa Re-Born în finala Românii au talent 2026

Podiumul Românii au talent 2026 a fost completat de Albert Oprea și Antonia Voroneanu

Pe locurile 2 și 3, în preferințele publicului, s-au clasat Albert Oprea, care a plecat acasă cu un premiu în valoare de 20.000 de euro, și Antonia Voroneanu, câștigătoarea premiului în valoare de 10.000 de euro.

VIDEO: Albert Oprea în finala Românii au talent 2026

VIDEO: Antonia Voroneanu în finala Românii au talent 2026

Marea finală Românii au talent a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 - 24:24. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV a avut 5,8 puncte de rating și 24,2% cotă de piață, față de locul 2, care a avut doar 3,4 puncte de audiență și 14,1% share. De-a lungul difuzării, peste 1,1 milioane de români au trăit cu sufletul la gură alături de concurenții care urcau pe scenă, iar în minutul de aur, la ora 21:36, aproape 1,6 milioane de telespectatori erau cu ochii pe finalul sezonului.

Citește în continuare

Trending