Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Dropkick Murphys a lansat piesa "Middle Finger", de pe viitorul album "Turn Up That Dial" - AUDIO

Era o perioadă când la mai toate rockotecile din România răsunau la maxim piesele celor de la Dropkick Murphys. Iar mulţi YouTuberi le preluau piesa "Shipping Up to Boston" ca generic. Ei bine băieţii au revenit, tot cu o piesă catchy numită "Middle Finger", care prefaţează un nou album, numit "Turn Up That Dial". Aflaţi detalii despre el în articol.

Publicat

pe

Coperta single Dropkick Murphys Middle Finger
Coperta single Dropkick Murphys Middle Finger │ FOTO: Dropkick Murphys

Dropkick Murphys va lansa noul album "Turn Up That Dial" pe 30 aprilie şi până atunci ne face antrenamentul pentru petrecerile de Saint Patrick's cu un single nou. Se numeşte "Middle Finger" şi are un aer festiv şi voios, de cântec de pahar, cu flăcăi veniţi de la meci. Între muzicuţe şi acordeoane, dar şi o percuţie ritmată apar numai versuri care îţi rămân în creier şi pe care le-ai auzi fredonate lejer de o galerie de fotbal. Formaţia care defineşte oraşul Boston şi irlandezii mutaţi în SUA îşi lansează noul disc prin casa de discuri Born & Bred Records.

Solistul Ken Casey a promis că acest LP ne va face să uităm de toate grijile şi problemele. Iată spusele artistului:

Suntem atât de norocoşi şi recunoscători să fim în poziţia de a partaja puţină fericire în modul nostru propriu. Nivelul de recunoştinţă e la maxim pentru noi. Cu 25 de ani în urmă cineva a pus pariu cu mine pe 30 de dolari că nu pot alcătui o trupă în 3 săptămâni pentru a pune în mişcare acest proiect. Ca nişte copii, nu ieşisem din New England şi acum iată-ne, am realizat 10 discuri şi am fost pe tot globul.

Dacă e un mesaj în acest album, acela este "ridică pumnul sus şi dă-l la maxim".

Casey a explicat şi faptul că spiritul îndrăzneţ al acestui material discografic este un antidot perfect pentru necazurile globale provocate de pandemie. Iată şi tracklist-ul lui "Turn Up That Dial":

1. Turn Up That Dial
2. L-EE-B-O-Y
3. Middle Finger
4. Queen Of Suffolk County
5. Mick Jones Nicked My Pudding
6. H.B.D.M.F.
7. Good Aş Gold
8. Smash Shit Up
9. Chosen Few
10. City By The Şea
11. I Wish You Were Here

Formaţia îşi va continua tradiţia de a ţine un concert de St. Patrick's Day, în ciuda pandemiei. Totul va fi transmis prin live stream, sub numele de "Still Locked Down" pe 17 martie la ora 7 PM ET, care devine în România 18 martie 01:00 ora locală. Fanii sunt încurajaţi să facă donaţii pentru staff-ul asociat trupei. În 2020 grupul a ţinut un concert similar prin livestream, dar şi un mega-gig pe legendarul stadion de baseball Fenway Park din Boston, de această dată unul gol de public.

Bruce Springsteen a avut o apariţie specială tot prin stream pentru o piesă împreună cu Dropkick Murphys.

Comentează

Trending