Urmărește-ne în Social Media

Nane x Delia - În Rai

Delia și Nane reușesc încă o dată să ajungă în trend, cu o nouă colaborare, pentru piesa "În Rai". Melodia îmbină influențe din pop, R&B și EDM, refrenul rămânând întipărit de la prima ascultare.

Compusă de Nane, Costel Domințeanu și Alex Cotoi, piesa "În Rai" a avut-o încă de la început pe Delia drept "muză".

"M-am gândit la Delia încă de când am scris versurile și am tras primul demo. Știam sigur că nu se poate da greș în combinația asta, mai ales după Cum era. În Rai vine acum cu un sound diferit și cu emoție. Sperăm să vă placă ", a declarat Nane, iar Delia a completat: "Trupa N&D se reunește - Nane & Delia! :))".

Clipul, realizat de NGM Creative (Bogdan Păun - regizor, Alexandru Mureșan - DOP) și Loops Production (producție), îi prezintă pe cei doi artiști în cadre care se succed dinamic și induc o stare de visare.

Lansat de doar câteva ore, noul videoclip "În Rai" se poziționează deja pe locul 6 în YouTube Trending, după ce melodia în format audio reușea de curând să urce până pe locul 9.

Delia și Nane lansau în urmă cu un an piesa "Cum Era", single ce a devenit hit în scurtă vreme. Videoclipul melodiei s-a bucurat, de asemenea, de succes, depășind pragul de 20 de milioane de vizualizări. Titlul acestui hit a dat și numele celor trei concerte pe care Delia le-a susținut anul trecut la Verde Stop, în luna iunie.

Delia reușește să se reinventeze în mod constant şi să încânte publicul prin apariţii spectaculoase, prezenţă scenică debordantă şi piese pe măsură. Prin cele patru albume ale sale, cântăreața a dominat topurile din România cu hituri precum "Cum ne noi", "Da, mama", "Gura ta", "Atât de trist", "Ce are ea", "Unde dragoste nu e", "Acadele", "Rămâi cu bine", "Pe aripi de vânt" și continuă să surprindă prin colaborări cu artiști consacrați precum Connect-R, Smiley, Puya, Mihai Bendeac, Carla's Dreams, Deepcentral sau The Motans.

Comentarii

Concerte & turnee

Electric Castle 2024 a anunțat un nou val de artiști; Paolo Nutini, Sevdaliza, Sean Paul fac parte din lineup

Festivalul Electric Castle își desăvârșește lineup-ul ediției din acest an. Organizatorii au anunțat o serie proaspătă de artiști care vor urca pe scenă cu cele mai tari show-uri. Te invităm să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Paolo Nutini, Fall in Love (Mogosoaia), 4 septembrie 2022 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Electric Castle revine anul acesta cu cea de-a zecea ediție, una aniversară, care va promite concerte de neratat și o atmosferă electrizantă. Evenimentul va avea loc în perioada 17-21 iulie. Organizatorii au completat lineup-ul cu noi artiști, astfel:

  • Sean Paul
  • Paolo Nutini
  • Sevdaliza
  • Kungs
  • L'entourloop
  • Apashe with Brass Orchestra
  • Hernan Cattaneo B2B Sasha
  • Honeyluv
  • Vama
  • Șuie Paparude
  • CTC
  • Delia
  • Andy Purnell
  • BAO G
  • Mel Woods
  • Aris & Edi
  • Azteka
  • Palaye Royale

Aceștia li se adaugă muzicienilor deja anunțați la sfârșitul anului trecut, printre care Massive Attack, Bring Me the Horizon, Queens of the Stone Age și Chase & Status.

Sean Paul este unul dintre cei mai importanți pionieri ai muzicii dancehall. Piesele "Get Busy/Like Glue," "Temperature", "Baby Boy" împreună cu Beyonce, "Rockabye" cu Clean Bandit sau "Cheap Thrills" cu Sia sunt hit-uri de neuitat. În 2004 a câștigat premiul Grammy pentru "Best Reggae Album", în 2005 la American Music Award a câștigat "Best Pop/Rock Male Artist", iar în 2009 a câștigat "Best Reggae Artist" la Soul Train Award. Sean a avut și alte nominalizări la unele dintre cele mai prestigioase gale de premii din muzică.

De-a lungul carierei sale, Sean Paul s-a făcut remarcat drept un artist cu o abordare muzicală unică. Capacitatea sa de a arăta puterea și unitatea în muzică prin diverse colaborări, în mai multe genuri, i-a catapultat cariera în diferite topuri, aducându-i, în același timp, numeroase premii, dar și un fanbase uriaș.

Paolo Nutini este un cântăreț, compozitor și muzician scoțian. Albumul său de debut, "These Streets" (2006), a ajuns pe locul trei în UK Albums Chart. Următorul său disc, "Sunny Side Up" (2009), a debutat pe primul loc în UK Albums Chart. Cinci ani mai târziu, Nutini a lansat al treilea album de studio, "Caustic Love", în aprilie 2014. Materialul a primit recenzii pozitive din partea criticilor muzicali și a debutat pe primul loc în topurile albumelor din Marea Britanie. Cel mai recent album al artistului este "Last Night in the Bittersweet".

Paolo Nutini a concertat pentru prima dată în România în 2022, în cadrul festivalului Fall in Love.

Sevdaliza, pe numele real Sevda Alizadeh, este cântăreață, compozitoare, producătoare și regizoare irano-olandeză. A devenit activă pe scena muzicală în 2014, iar un an mai târziu a lansat două EP-uri, "The Suspended Kid" și "Children of Silk". Primul său album de studio, "ISON", a fost publicat pe 26 aprilie 2017 prin casa ei de discuri, Twisted Elegance. În 2018, a lansat un al treilea EP, "The Calling", urmat de al doilea album de studio, "Shabrang", în 2020.

Mai multe despre muzica Electric Castle 2024:

Electric Castle înseamnă 5 zile de party non-stop, întreținut, anul acesta, de regina muzicii techno, Nina Kravitz, Hernan Cattaneo, un nume important în progressive house, DJ Shadow, maestru în arta de sampling, Kungs, Todd Terje, și mulți alți DJi în premieră în festival. Revin la castel Sasha și Bonobo, producători descoperiți de fanii festivalului la primele ediții și mereu foarte bine primiți aici.

Pentru cei care își iau energia din rock, aventura muzicală va trece prin metal alături de frații Max și Igor Cavalera, fondatorii Sepultura, ce au reînregistrat două dintre albumele "clasice" ale trupei și le vor prezenta live, într-o formulă nouă, Sleaford Mods, probabil cea mai punk trupă din UK la ora actuală, sau garage rock cu Iguana Death Cult și She Wants Revenge. Palaye Royale adaugă un strop de eleganță în line up, cu stilul lor unic, autodefinit ca fashionart-rock.

Ritmuri latino, africane sau orientale își găsesc spațiu pe cele 10 scene ale festivalului și la ediția a 10-a. Fie că vor cânta în spaniolă, precum iLe, câștigătoare a Latin Grammys pentru cel mai bun album urban, în turcă, așa cum o fac Derya Yildirim & Group Șimșek, sau pe ritmuri congoleze, o premieră prin concertul Fulu Miziki, artiștii aduc o importantă contribuție la misiunea festivalului de a promova muzică de calitate din întreaga lume.

Artiștii români rămân în centrul atenției și la ediția a 10-a a festivalului: Subcarpați, Vița de Vie, Coma, Vama, Irina Rimes, Byron, Delia, Șuie Paparude, CTC și alte zeci de nume sunt confirmate de către organizatori.

Prețuri bilete Electric Castle 2024

Abonamentele pentru ediția 2024 a festivalului sunt disponibile online, la prețuri ce pornesc de la 493,02 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Muzică nouă

Vița de Vie a lansat "On And On", o colaborare cu NANE - AUDIO

Vița de Vie și NANE le prezintă ascultătorilor o colaborare muzicală neașteptată. Este vorba de piesa "On And On", disponibilă de ascultat în articol.

Publicat

pe

│ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Nu foarte mulți ar fi asociat Vița de Vie cu NANE, dar iată că artiștii au dovedit că, atâta vreme cât ai inspirație și creativitate, totul este posibil. "On And On" este o piesă distractivă, cu un ritm energic. Versurile sale spun povestea întâlnirii dintre Vița de Vie și NANE - într-un apartament la etajul 9, alături de pizza și vin, unde vecinii ar putea suna poliția.

Vița de Vie este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite formații de rock alternativ din România. Caracterizată de un amestec unic de profesionalism, sinceritate, emoție și energie, Vița de Vie este una dintre cele mai premiate trupe românești, fiind răsplătită de-a lungul carierei cu numeroase premii din partea industriei de specialitate.

Mereu în căutare de noi modalități de expresie, Vița de Vie și-a dezvoltat în decursul celor 27 de ani de existență mai multe personalități muzicale. ELECTRIC - formula de bază și epicentrul energiei recunoscute a trupei, ACUSTIC - o incursiune muzical eclectică către emoție, pe ritmuri care ajung uneori până la swing și bossa nova, făcută exclusiv prin intermediul instrumentelor naturale, ACU2TIC - varianta minimală, folk, susținută sincer în doar doua voci și două chitare, și SIMFONIC - cheia de boltă a trupei și colaborarea cu o orchestră simfonică.

Vița de Vie se pregătește pentru lansarea unui nou material discografic intitulat "Lacrimă și Fier". Prima audiție va avea loc pe 10 aprilie, în cadrul unui eveniment în Expirat.

NANE este unul din cei mai importanți rapperi din România, cu o serie impresionantă de piese din zona hip-hop, rap, trap și r&b. Pasiunea sa pentru muzică a început încă din copilărie, fiind puternic influențat de muzica rock a anilor '90, dar mai ales de melodiile lui MC HAMMER. Nane a început să aibă colaborări importante încă din 2008, însă anul cheie pentru cariera sa rămâne 2015, atunci când și-a schimbat stilul spre trap.

A lucrat cu artiști renumiți din România, atât din zona pop, cât și din cea urbană. Stilul său muzical se caracterizează prin versuri inteligente, flow distinctiv și abilitatea de a transmite emoție prin muzică, de aceea, lansările sale au succes imediat, cucerind fanii de pe platformele de streaming și nu numai.

AUDIO: Vița de Vie feat. NANE - On And On

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Află când începe cel de-al 16-lea sezon iUmor

Cosmin Natanticu va porni în căutarea celui mai amuzant concurent al celui de-al 16 sezon iUmor, alături de Delia, Bordea și Cheloo, în vreme ce Emi și Cuza vor fi alături de participanți în culisele show-ului.

Publicat

pe

Emi și Cuza, prezentatorii iUmor
Emi și Cuza, prezentatorii iUmor │ FOTO: Antena 1

Cel de-al 16-lea sezon iUmor - O nebunie de comedie va avea premiera duminică, 18 februarie, de la 21:00, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY și va aduce în fața celor patru jurați și a telespectatorilor numere de umor din toate colțurile lumii, dar și numeroase surprize, printre care bonusuri atractive și alegerea unui Președinte iUmor.

"După 15 sezoane de iUmor, nu credeam că mă mai poate surprinde ceva, am crezut că se întâmplase cam tot ce se putea întâmpla pe scenă, dar se anunță un sezon surprinzător, cu participanți diverși, din toate ramurile artistice și cu multe momente spumoase. Doar până acum am cunoscut concurenți care au făcut parodii muzicale, oameni care fac show-uri de gimnastică, dar cu un twist funny, avem stand-uperii clasici, avem și povestitori, magicieni, avem un show complet, cu alte cuvinte. Iar filmările sunt în plină desfăşurare!", a spus Emi.

Cuza a adăugat:

"Misiunea mea și a lui Emi, în calitate de prezentatori, va fi una mult mai intensă în acest nou sezon, pentru că vom fi paznicii urnei de vot, iar noi vom fi responsabili cu buna desfășurare a voturilor, ca nu cumva să se fraudeze alegerile iUmor. Avem platou nou, locație nouă, vibe-ul este unul foarte mișto și se conturează o familie frumoasă, aici, la iUmor".

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.6 milioane de abonați la canalul de YouTube, aduce, la Antena 1, începând din 18 februarie, de la 21:00, cel mai antrenant spectacol, cu ingrediente pe toate gusturile.

Citește în continuare