În umbra lunii totul e posibil, iar tu aștepți ca acea persoana specială să vină și să aveți curaj să trăiți viața pe care v-o doriți. Despre asta cântă și Zodier în noua sa piesă, "Curaj", care poartă ascultătorii prin momente de introspecție. Vocea caldă și sinceră transmite vulnerabilitate și speranță în același timp, amintindu-ne că uneori trebuie doar să ne deschidem inima și să ne asumăm riscuri pentru a trăi cu adevărat. Piesa a fost scrisă de Zodier (muzică, text) și produsă de Flat Beats.
"Dragostea nu doare, dar lipsa ei da...", spune Zodier, comprimând mesajul piesei "Curaj".
Zodier a descoperit pasiunea pentru muzică la vârsta de 10 ani, când mama sa i-a cumparat o chitară din supermarketul din oraș. A învățat singur să cânte la instrument și, câțiva ani mai târziu, a început să cânte pe străzile din Timișoara, cu intenția de a aduce măcar puțină lumină pe fețele trecătorilor.
Piesa lui, "Albastru răsărit", s-a aflat în Top 100 Radio Airplay România, pentru ca ulterior artistul să lanseze un întreg EP, intitulat "Mă auzi?". Colaborarea alături de YUKA, ,"La Sacou”, a stat timp de 6 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese de la radio, ajungând până pe locul #6. În 2024, artistul a colaborat alături Holy Molly pentru piesa "Fericit" și a lansat single-uri precum "Două vieți" și "Nu te las". Recent, artistul a colaborat cu Tania Turtureanu pentru piesa "O săptămână".
Muzică nouă
Ascultă prima colaborare Zodier și The Motans, "Telefonul" (Audio)
Zodier și The Motans, respectiv Eduard și Denis, au lansat prima lor piesă în colaborare. Melodia se numește "Telefonul" și este o piesă melancolică despre o iubire pierdută.

Compusă de cei doi artiști (muzică, versuri), "Telefonul" merge pe linia pieselor romantice și pline de nostalgie cu care Zodier și The Motans și-au câștigat ascultătorii.
"Sper să vă placă să o ascultați la fel de mult cum ne-a plăcut nouă să o facem. Piesa este disponibilă pe toate platformele de streaming", a anunțat Denis Roabeș, aka The Motans.
Producția este semantă de Vitalii Tsymba, iar artwork-ul a fost realizat de Alina Cotișel.
AUDIO: Zodier și The Motans - "Telefonul"
Zodier a descoperit pasiunea pentru muzică la vârsta de 10 ani, când mama sa i-a cumparat o chitară din supermarketul din oraș. A învățat singur să cânte la instrument și, câțiva ani mai târziu, a început să cânte pe străzile din Timișoara.
Influențat de artiști precum Ed Sheeran, Eric Clapton, Post Malone și The Motans, Zodier a început să-și scrie propriile versuri, trimițându-le apoi către The Motans prin intermediul social media. A fost invitat la scurt timp după de către acesta la o serie de sesiuni, unde a lucrat alături de producători precum Marci & Sebi (INNA, Carla's Dreams, The Motans, Irina Rimes), Alex Turcu (Carla's Dreams, Irina Rimes, Alina Eremia) și Damian Rusu (The Motans, Irina Rimes, Damian Drăghici, Connect-R).
Piesa sa, "Albastru răsărit", s-a aflat în Top 100 Radio Airplay România, pentru ca ulterior artistul să lanseze un întreg EP, intitulat "Mă auzi?". Piesa "La Sacou", alături de YUKA, a stat timp de 6 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese de la radio, ajungând până pe locul #6. În 2024, artistul a colaborat cu Holy Molly pentru piesa "Fericit" și a lansat single-uri precum "Două vieți" și "Nu te las". Anul acesta, artistul a colaborat cu Tania Turtureanu pentru piesa "O săptămână", și din nou cu YUKA pentru cântecul "Cioburi".
The Motans este proiectul muzical fondat de Denis Roabeș, unul dintre cei mai apreciați artiști și compozitori din România și Republica Moldova. În cei 10 ani de activitate, The Motans a lansat numeroase hituri care au dominat topurile radio și platformele de streaming, construind un univers artistic definit de sensibilitate, introspecție și poezie contemporană.
Prin piese precum "Versus", "August", "Înainte Să Ne Fi Născut", "Poem", "Jackpot" sau "Întâmplător", The Motans a devenit una dintre cele mai importante și autentice voci ale muzicii românești contemporane.
























