Urmărește-ne în Social Media

Zdob și Zdub x Irina Rimes - Sânziene

Zdob și Zdub și Irina Rimes ne cântă despre "Sânziene" într-un videoclip ce îmbină tradiția cu modernitatea. Melodia se regăsește pe albumul "Bestiarium" al trupei din Republica Moldova.

Zdob și Zdub continuă promovarea albumului "Bestiarium" lansând singura colaborare de pe acest material, respectiv piesa "Sânziene", înregistrată împreună cu Irina Rimes. Nu este pentru prima oară când Zdubii colaborează cu Irina - anul trecut, solistul și trompetistul trupei au dat curs invitației Irinei și au acompaniat-o pe Dora Gaitanovici în finala de la Vocea României.

"Bestiarium" este al zecelea material discografic din cariera formației Zdob și Zdub. Conceptul general al albumului are ca mesaj relația Omul și Natura, ca un Univers întreg. Majoritatea pieselor poartă titluri legate de lumea faunei și florei, iar unele melodii sunt inspirate din folclorul autentic și din patrimoniul basmelor românești. Materialul conține piese cu elemente rock, punk, ska, electronic, rock psihedelic, street music, acustic, trance, nuanțe din folclorul indian și afro.

De peste 20 de ani, Zdob și Zdub a găsit cheia către inima iubitorilor de sonorităţi inovative, cu un un mix muzical original, în care se întâlnesc intensitatea urbană și spiritul rural. Piesele Zdob și Zdub combină elemente etno, folclorice, hip-hop, drum'n'bass, jungle şi punk, într-un mod unic și captivant.

Zdob și Zdub a susținut sute de concerte în peste 30 de țări, a participat la zeci de festivaluri de importanță internațională, cucerind publicul prin energia și autenticitatea lor. Formația a cântat pe aceeași scenă cu mari artiști și trupe precum Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Red Hot Chilli Peppers sau Linkin Park.

Comentarii

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Concerte & turnee

Program muzical la Balkanik Festival 2026; Zdob și Zdub, Ladaniva, Baba Zula, printre artiștii confirmați

Balkanik Festival revine între 28 și 30 august 2026 cu cea de-a 13-a ediție și anunță un lineup care aduce împreună artiști din Armenia, Franța, Republica Moldova, România, Turcia, Polonia, Serbia și spații sonore cu rădăcini irakiene și yemenite. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Ladaniva / Taraf de Caliu / Zdob și Zdub / Cümbüş Cemaat
Ladaniva / Taraf de Caliu / Zdob și Zdub / Cümbüş Cemaat │ FOTO: captură YouTube

După anunțarea mutării în Parcul Tei, pe malul lacului, Balkanik Festival 2026 dezvăluie acum programul muzical al ediției: Ladaniva, Zdob și Zdub, Taraf de Caliu, Baba Zula, Bubliczki, Shiran & Bakal, Cümbüş Cemaat, Kristijan Azirović Orkestar și proiectul special Romica Puceanu Reimagined.

Sub tema "The Sounds of Heritage. The Rhythm of Now.", ediția din acest an explorează felul în care tradițiile muzicale continuă să circule, să se transforme și să aprindă scenele contemporane. Timp de trei zile, Parcul Tei devine un univers al muzicilor lumii, al dansului sub copaci, al apusurilor pe lac, al artei contemporane, gastronomiei internaționale, meșteșugurilor, activităților pe apă și întâlnirilor care fac din Balkanik mai mult decât un festival: o comunitate.

Mai multe despre artiștii Balkanik Festival 2026

Ladaniva (Armenia / Franța)

Ladaniva este una dintre cele mai iubite apariții ale noii scene world music europene. Duo-ul format din Jaklin Baghdasaryan și Louis Thomas a cucerit publicul printr-un amestec luminos de folclor armean, ritmuri balcanice, maloya, jazz, reggae și energie de petrecere fără granițe. După reprezentarea Armeniei la Eurovision 2024, Ladaniva a devenit un nume familiar și pentru publicul din România, mai ales prin reinterpretarea piesei "Șaraiman", din repertoriul Romicăi Puceanu. La Balkanik, Ladaniva aduce exact acel tip de concert care pare să fi fost inventat pentru vară: intens, liber, plin de culoare și imposibil de ascultat stând pe loc.

Zdob și Zdub (Republica Moldova)

Zdob și Zdub este, de peste trei decenii, una dintre cele mai explozive trupe ale Europei de Est. Născuți la Chișinău și crescuți la intersecția dintre rock, punk, ska, hardcore, hip-hop și folclor, muzicienii au dus sunetul Moldovei pe scene internaționale și în fața a milioane de oameni, inclusiv prin participările la Eurovision. Muzica lor are ceva rar: poate fi în același timp ironică, politică, populară, punk și profund afectivă. La Balkanik, vin cu energia unei trupe care știe cum se pornește un dans colectiv și cum se transformă o scenă într-o sărbătoare.

Taraf de Caliu (România)

Taraf de Caliu aduce pe scena Balkanik o linie vie a muzicii lăutărești românești, purtată de muzicieni legați de legendarul Taraf de Haïdouks. În centrul grupului se află Gheorghe "Caliu" Anghel, violonist de o intensitate rară, alături de muzicieni pentru care lăutăria nu este arhivă, ci viață trăită în timp real. Muzica lor vine din Clejani și a traversat continente, scene, filme, festivaluri și colaborări internaționale, păstrând acea forță directă și sălbatică pe care nu ai cum să nu o simți când îi asculți.

Baba Zula (Turcia)

Baba Zula reprezintă una dintre cele mai importante și inconfundabile trupe ale undergroundului din Istanbul. Fondat în 1996, proiectul lui Murat Ertel și al colaboratorilor săi amestecă saz electric, percuții, dub, improvizație, psihedelie anatoliană, sunete urbane și o estetică live care face ca fiecare concert să pară o ceremonie electrică. Muzica lor nu descrie Istanbulul, ci îl face să vibreze: străzi, Bosfor, zgomote, ritualuri, ecouri orientale, distorsiuni contemporan și un twist subversiv. Baba Zula vin la Balkanik cu un concert hipnotic, intens și perfect pentru cei care caută muzica lumii în forma ei cea mai liberă.

Bubliczki (Polonia)

Bubliczki vin din regiunea Kashubia, în nordul Poloniei, și aduc cu ei una dintre cele mai energice formule ale scenei folk poloneze. Muzica lor combină tradiții kashubiene, armonii klezmer, sufluri balcanice și o poftă de scenă care transformă concertul într-un mic haos fericit. Fondată în 2007, trupa a devenit cunoscută pentru show-urile sale explozive, în care virtuozitatea merge mână în mână cu umorul și dansul.

Shiran & Bakal (rădăcini irakiene și yemenite)

Shiran & Bakal aduc la Balkanik un sunet magnetic, născut din rădăcini irakiene și yemenite, tradiții familiale, cântece arabe și producție electronică contemporană. Proiectul lor recontextualizează melodii și fragmente de memorie muzicală prin sintetizatoare analogice, basslines grele și groove-uri de club, construind o punte între cântecul de acasă și ringul de dans global. În muzica lor, tradiția nu apare ca decor, ci ca materie vie, personală, adusă în prezent cu eleganță și forță.

Cümbüş Cemaat (Turcia)

Cümbüş Cemaat este un colectiv muzical născut în jurul scenei universitare din Istanbul, cunoscut pentru felul în care adună cântece din Balcani și Orientul Mijlociu și le trece printr-o energie de comunitate, improvizație și petrecere. După ce au urcat pentru prima dată pe scena unui festival internațional la Balkanik în 2015, au compus muzică originală pentru filmul "Djam" al regizorului Tony Gatlif și au colaborat cu Shantel pentru albumul "Istanbul". Cümbüş Cemaat nu caută să fixeze tradiția într-o formă rigidă, ci o lasă să circule între voci, instrumente și ritmuri.

Kristijan Azirović Orkestar (Serbia)

Kristijan Azirović Orkestar vine din sudul Serbiei și aparține marii tradiții a fanfarelor balcanice. Condus de trompetistul Kristijan Azirović, premiat la celebrul Festival de Trompetă de la Guča, ansamblul este recunoscut pentru forța sa live, pentru energia brută și pentru felul în care transformă fiecare concert într-o sărbătoare a suflurilor, percuției și dansului. Muzica lor vine dintr-o zonă în care fanfara însoțește momentele importante ale vieții, de la nuntă la ritual comunitar.

Romica Puceanu Reimagined (România)

Cea de-a 13-a ediție Balkanik Festival este dedicată memoriei și moștenirii muzicale a Romicăi Puceanu, una dintre marile voci ale muzicii lăutărești urbane românești. La 30 de ani de la dispariția sa și în apropierea centenarului nașterii, festivalul va prezenta în premieră proiectul special "Romica Puceanu Reimagined", o întâlnire unică între artiști români exploratori ai sunetelor tradiționale, ai world music-ului și ai fusion-ului contemporan. Pentru prima dată împreună pe aceeași scenă în această formulă, ei vor reinterpreta repertoriul Romicăi Puceanu ca gest viu de ascultare, revitalizare și creație.

Alte activități și experiențe propuse de Balkanik Festival 2026

Pe lângă programul muzical, Balkanik Festival aduce în Parcul Tei DJ seturi, târg meșteșugăresc, artă contemporană, activități pe lac, gastronomie internațională, video mapping, talks, ateliere sau zone de relaxare.

Noul spațiu al festivalului, pe malul Lacului Tei, deschide o altă relație cu orașul: mai multă natură, mai mult aer, mai multe zone de întâlnire și o atmosferă de final de vară care transformă Parcul Tei într-o oază urbană pentru publicul venit din București, din țară și din afara ei.

Prețuri bilete Balkanik Festival 2026

Biletele de acces sunt disponibile online, la următoarele categorii de prețuri:

  • Presale: 180 lei + taxe (iunie-august)
  • Acces general: 250 lei + taxe (la intrare)
  • Bilete pe zile: 130 lei + taxe (disponibile din august)
Citește în continuare

Muzică nouă

Irina Rimes lansează piesa "Aishiteru", al cărei titlu înseamnă "Te iubesc"

Irina Rimes are un nou single pregătit pentru lansare. Se numește "Aishiteru", care în limba japoneză înseamnă "Te iubesc". Melodia are și un videoclip filmat, ce va apărea odată cu piesa.

Publicat

pe

Irina Rimes în videoclipul "Aishiteru"
Irina Rimes în videoclipul "Aishiteru" │ FOTO: Captură YouTube

Deși se numește "Aishiteru", noua piesă are versurile în limba română. Irina Rimes ne arată, însă, cu prilejul acestui single, că are o afinitate pentru cultura japoneză, pe care ne-o arată și prin stilul vestimentar.

Titlul melodiei se traduce "Te iubesc", iar din fragmentele de videoclip împărtășite de artistă online înțelegem că iubirea ar fi o bombă cu ceas, gata să explodeze oricând. Tot în teaser-ul de pe Instagram putem asculta și un fragment din piesa "Aishiteru", care se va lansa "în curând".

Noul single se regăsește pe albumul "OAVCAM". Nu știm încă titlul complet, dar bănuim că acesta este un acronim. Materialul include 12 piese, titlurile lor fiind recent dezvăluite.

Tracklist "OAVCAM" - Irina Rimes:

  1. Gustos
  2. Există
  3. Muream
  4. Liber
  5. Tokyo
  6. Verde la semafor
  7. Racheta
  8. Aishiteru ("Te iubesc" în japoneză)
  9. Mai stai
  10. Psihedelic
  11. Picătura chinezească
  12. Iubire fără rez(olvare?) - titlul este scris incomplet în mesajul Irinei

Irina a anunțat printr-un mesaj care dintre aceste piese sunt finalizate. "Tokyo", "Racheta", "Aishiteru" și "Picătura chinezească" sunt gata. Piesa "Există" a fost deja lansată cu videoclip. Mai rămâne ca Andrei Comaroni să finalizeze producția pentru "Gustos", "Muream" și "Liber", iar Alex Turcu pentru "Verde la semafor", "Mai stai", "Psihedelic" și "Iubire fără rez(olvare?)".

Recent, Irina a cântat din nou pe aceeași scenă cu Killa Fonic. Cei doi au interpretat piesa "Bandana", o melodie reprezentativă pentru relația lor, chiar și după mulți ani de la încheierea ei. Urmărește live-ul în articolul nostru de pe InfoMusic.

Vara aceasta, Irina Rimes ajunge la Open Camp Vaslui 2026, Luminaria 2026 și la Nibiru Rock Days. Nu se știe momentan dacă artista va mai fi antrenor la Vocea României pentru sezonul din 2026, existând zvonuri că ar fi decis plecarea din juriu încă de anul trecut.

Citește în continuare