”Piesă de radio” este noul single Z.O.B. prin care formația continuă promovarea albumului ”Deviant”. Discul lansat recent în cadrul unui concert susținut în Fabrica marchează începutul colaborării trupei cu Universal Music România.
”Deviant” a fost înregistrat și mixat la Sysound Studio de către Mihai Pop, masterizat la Mastervargas NY de către Cristian Varga, în timp ce cover artwork-ul a fost realizat de Călin Răduță. Materialul conține 12 piese.

ZOB - Deviant (copertă album)
Z.O.B., în formula sa inițială, și-a început activitatea în 1988, în timp ce membrii săi erau încă în liceu. În 1993, după o serie de schimbări de nume și componență, cei patru - Moșu, Vlad, Lonți și Forrest - au devenit ZOB. Concertele lor i-au transformat curând în cea mai puternica forță din undergroundul românesc.
În 1996, au scos primul lor album, 'Parodisiac', cu cover-uri-parodii. În 1997, au semnat un contract cu Zone Records, urmând ca în 1998 să lanseze “Telenovelas”, unul dintre cele mai cunoscute albume ale grupului. “Telenovelas” le-a adus nominalizări, concerte, participări la spectacole tv și mai mulți fani.
În 2001, au deschis concertele formației Iris în cadrul turneului lor national, “Digital Athenaeum”. Trupa a cântat și în deschiderea concertele unor artiști străini ca Dio și Billy Idol.
În anul 2009, cei patru s-au întors pe scena muzicală cu albumul ZuluOscarBravo, creat în acelați stil care i-a făcut celebri: punk-rockul.
Concerte & turnee
Andrei Coman este vocea Bucharest Town Charity Run 2026
Andrei Coman, cunoscut publicului din producții precum "Transilvanian Ninja" și "Iubire cu parfum de lavandă", se alătură Bucharest Town Charity Run 2026. Festivalul este un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru secția de hematologie pediatrică din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Andrei Coman va fi Vocea Bucharest Town Charity Run 2026, rol în care va fi prezent pe scena principală a festivalului, în perioada 17 – 19 iulie 2026, la Arena Națională din București. Prin prezența sa, Andrei Coman va contribui la energia evenimentului și la transmiterea mesajului caritabil care stă la baza festivalului. Pe parcursul celor trei zile, acesta va prezenta artiștii, va transmite comunicările importante de la scenă, va aduce în atenția publicului activările din festival și va susține mesajul de solidaritate al evenimentului.
Andrei Coman: "Sunt onorat să fiu parte din acest proiect"
"Pentru mine, Bucharest Town Charity Run 2026 nu este doar un festival, ci un loc în care muzica, oamenii și energia bună se adună pentru copiii care au nevoie să fie auziți. Dacă vocea mea poate duce mai departe mesajul lor și poate aduce mai mulți oameni aproape de cauza secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni, atunci sunt onorat să fiu parte din acest proiect." - Andrei Coman, vocea Bucharest Town Charity Run 2026
Programul pe zile la Bucharest Town Charity Run 2026:
Line-up-ul ediției 2026 reunește artiști consacrați din zona rock și hip-hop, într-un program structurat pe trei zile:
- Ziua 1 – 17 iulie 2026: Dirty Shirt, Cozmetic, Talisman, ZOB, Alex & The Fat Penguins;
- Ziua 2 – 18 iulie 2026: Paraziții, Dan Gerosu, Cabron, Macanache, C.R.B.L.;
- Ziua 3 – 19 iulie 2026: Cargo, Jurjak, Anton, Natalia Bendre, Phoenix.
Programul festivalului include, pe lângă concerte, activări pentru public, zone dedicate copiilor, precum și o paradă moto organizată în București, element definitoriu pentru comunitatea din jurul evenimentului.
Prețurile biletelor la Bucharest Town Charity Run 2026:
- Abonament pentru cele 3 zile - 300 lei
- Bilet de o zi - 150 lei
*Toate încasările din bilete vor fi direcționate către achiziția de echipamente medicale necesare secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.
Bucharest Town Charity Run 2026 este un festival caritabil dedicat comunității moto, muzicii live și solidarității, organizat pe Arena Națională din București. Evenimentul transformă energia concertelor și a comunității într-o acțiune cu impact real: susținerea achiziției de echipamente medicale esențiale pentru copiii tratați în secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.
Concerte & turnee
Cargo și Paraziții cântă la Bucharest Town Charity Run 2026, un festival caritabil care susține achiziționarea de echipamente medicale
Arena Națională găzduiește între 17 și 19 iulie Bucharest Town Charity Run 2026, un festival caritabil ce oferă sprijin direct pentru copiii din secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni. Din lineup fac parte artiști consacrați precum Cargo, Paraziții și Phoenix.

Între 17 și 19 iulie 2026, la Arena Națională din București are loc Bucharest Town Charity Run 2026, un festival caritabil care aduce împreună muzica, comunitatea și dorința de a face o diferență reală pentru copiii aflați în tratament, în cadrul secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.
Pe parcursul celor trei zile, participanții se vor bucura de concerte live, activări dedicate publicului, zone de relaxare, food & drinks, spații pentru familii și o serie de experiențe construite în jurul unei comunități unite de aceeași cauză.
Toți banii obținuți din vânzările de bilete vor fi donați
Organizat de Big Red Crew Bucharest Town, cu sprijinul ONG-ului Oferă în Dar un Zâmbet, evenimentul își propune să transforme participarea publicului într-un gest concret de susținere: toate încasările din bilete vor fi direcționate către achiziția de echipamente medicale necesare secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.
Conceptul evenimentului a pornit dintr-o realitate personală, care a generat o inițiativă cu impact colectiv:
"O zi absolut obișnuită în parc, când copiii mei râdeau și se bucurau de libertate, m-a făcut să realizez că pentru alți copii această "zi obișnuită" este doar un vis, rostit în liniște lângă un pat de spital. Atunci am știut că trebuie să fac asta", declară reprezentantul organizatorilor.
Programul pe zile la Bucharest Town Charity Run 2026:
Line-up-ul ediției 2026 reunește artiști consacrați din zona rock și hip-hop, într-un program structurat pe trei zile:
- Ziua 1 – 17 iulie 2026: Dirty Shirt, Cozmetic, Talisman, ZOB, Alex & The Fat Penguins;
- Ziua 2 – 18 iulie 2026: Paraziții, Dan Gerosu, Cabron, Macanache, C.R.B.L.;
- Ziua 3 – 19 iulie 2026: Cargo, Jurjak, Anton, Natalia Bendre, Phoenix.
Programul festivalului include, pe lângă concerte, activări pentru public, zone dedicate copiilor, precum și o paradă moto organizată în București, element definitoriu pentru comunitatea din jurul evenimentului.
Prețurile biletelor la Bucharest Town Charity Run 2026:
- Abonament pentru cele 3 zile (presale) - 250 lei
- Biletele pot fi achiziționate online, în rețeaua Eventim.
Bucharest Town Charity Run este un festival caritabil dedicat susținerii copiilor aflați în tratament, construit în jurul ideii că implicarea colectivă poate genera schimbări reale. Evenimentul aduce împreună muzica live, comunitatea moto și publicul larg într-un format care îmbină divertismentul cu responsabilitatea socială.
Prin direcționarea fondurilor către achiziția de echipamente medicale, festivalul contribuie direct la îmbunătățirea condițiilor de tratament pentru copiii din secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni. În același timp, promovează valori precum solidaritatea, implicarea și puterea comunității de a face bine.
Albume noi
ZOB lansează "Greatest H/Tits" în Quantic, pe 18 iunie; Află detalii
33 de ani de ZOB vor fi sărbătoriți prin lansarea unui dublu vinyl intitulat "Greatest H/Tits". Aniversarea va fi marcată de un concert în Quantic pe 18 iunie, în cadrul căruia fanii formației vor putea asculta piesele ZOB care au scris istorie din anii '90 încoace.

Evenimentul din Quantic este prezentat de trupă printr-un mesaj în versuri, menit să relateze întregul parcurs al trupei. Evident, umorul face parte din ecuație, continuând să definească stilul ZOB.
"A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată.
Moșu, Xu’ și cu Vlase,
nici Feți-Frumoși, nici zmei adevărați, ci o arătare năzdrăvană,
lăsată liberă pe scenă de vreo 33 de ani - ZOB, frate cu Ninel, văr de-o seamă cu Bogdan și tovarăș bun cu Capra.
Cu ajutor de la voinicii de nădejde - Forrest, Lonți - Doru-
Au mers la mare și ploua,
au alergat Printre Nori
Și nu Doar în Vis,
Au salvat pinguinușii de la Polul Sud
și, din inerție, chiar și Planeta.
Au scos din drum câte un Killer și au zis că Există, chiar și oficial.
În urma lor s-au strâns fel de fel de făpturi:
iepurașe, brotăcei,
Zmei și Cosânzene,
Si au rămas...
Că li s-a promis, cu vorbă mare și fără dovezi,
Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de griji.
Și pentru că orice poveste trebuie să lase ceva în urmă, din toată această neorânduială nu s-a ales o învățătură, ci un lucru mai greu de ignorat: un dublu vinyl "Greatest Tits". E dovada că povestea a mers mai departe și se cântă la Quantic. Morala basmului de azi e foarte complicată, ce se va întâmpla vă spunem pe 18 iunie!" - ZOB
Bilete la concertul de lansare "Greatest H/Tits":
- Greatest Tits* - 99,69 lei
- Zmei și Cosânzene - 80,69 lei
- Brotăcei și Iepurașe - 69 lei
Fondată în 1993 şi debutând cu un concert organizat de fundaţia "Corrupted Morals", ZOB s-a impus ca un nume esenţial în peisajul muzical românesc. Trupa a atins apogeul succesului odată cu lansarea albumului "Telenovele", care s-a clasat pe prima poziţie în multiple topuri de specialitate şi a fost distins cu titlul de "Cel mai bun album de rock alternativ" la Premiile Industriei Muzicale 2001.
De-a lungul anilor, ZOB a navigat cu succes prin schimbări de componenţă, reuşind să-şi reinventeze constant sunetul şi să-şi menţină un loc de cinste în industria muzicală. În 2009, a lansat albumul "ZuluOscarBravo", iar în 2011 a sărbătorit 18 ani de activitate printr-un concert în clubul bucureştean Wings. În 2004, trupa a adus în atenţie un nou material discografic intitulat "Printre Nori", lansat prin Zone Records. Cinci ani mai târziu, în 2009, ZOB a surprins publicul cu albumul "Oscar Bravo Zulu", sub umbrela casei de discuri Roton. În 2015, trupa a lansat piesa "Arată-mi".
În 2023, ZOB a sărbătorit 30 de ani de carieră şi a adus o schimbare semnificativă în componenţă, aducându-l la tobe pe Dan Andrei Modrea, cunoscut sub numele de scenă "Xu". Acesta este şi membru al trupelor Recycle Bin şi Nişte Băieţi.



















