Urmărește-ne în Social Media

Wolf Alice - Beautifully Unconventional

Wolf Alice ne duc în anii '50 prin noul clip al piesei "Beautifully Unconventional". E inedit să o vedem pe solista Ellie Roswell atât de feminină după imaginea dură pe care a etalat-o în ultimele videoclipuri.

Piesa "Beautifully Unconventional" debuta luna trecută, cu o percuţie sacadată şi un aer de baladă. E în alt registru decât punkul furios al lui "Yuk Foo" şi aminteşte mai mult de single-ul "Don't Delete the Kisses". Toate aceste release-uri sunt extrase de pe noul album "Visions of Life", care va sosi pe 29 septembrie. Revenind la noul clip, acesta este regizat de către Stephen Agnew, cunoscut pentru spoturi publicitare Nike sau videoclipurile celor de la Royal Blood.

Această creaţie vizuală este un total tribut vintage, de la decor la chitarele folosite şi la ţinuta solistei. O veritabilă Marilyn Monroe în varianta britanică, Ellie îşi cântă trilurile unduindu-se în faţa unui microfon clasic ce aduce aminte de epoca Buddy Holly şi Elvis. Restul membrilor Wolf Alice, Joff Oddie, Theo Ellis şi Joey Amey sunt îmbrăcaţi la costum şi au o atitudine sobră, dar în ritm cu muzica.

Solista Wolf Alice a descris melodia ca o "sărbătorire a tuturor prietenilor tăi nonconformişti". Inspiraţia din spatele single-ului este momentul când Ellie şi un prieten al său s-au îmbrăcat precum Christian Slater şi Winona Rider în filmul "Heathers". E interesant că artista a resimţit feedbackul negativ al publicului pentru coafura sa cu "chică" şi de aceea a dorit să poarte o perucă, după cum chiar ea declara recent.

Pentru trupă urmează o toamnă plină de concerte în Europa, urmată de reprezentaţii în Australia şi Noua Zeelandă la iarnă.

Comentarii