"CuBANii" este una dintre acele piese cu mesaj care amintesc de valul de muzică al anilor '90. Clipul îi are ca protagonişti pe What's UP şi JO, care dansează în faţa unui munte de bani, în ceea ce pare a fi seiful unei bănci. Există şi o poveste centrală a clipului, cea a copilului care vrea atenţia părinţilor. Aceştia sunt prea ocupaţi cu munca pentru a îl băga în seamă.
Cel mic "împrumută" bani de la tată, care e mereu la telefon sau pe laptop încercând să obţină şi mai mulţi bani. Cu acelaşi infam ban cel mic are organizată o petrecere de zi de naştere, cu prietenii săi. Chiar dacă toţi cei apropiaţi sunt acolo, tatăl e absent. Este o poveste de când lumea: sacrificiul făcut de părinţi, care petrec prea mult timp la muncă şi prea puţin cu familia.
JO cântă la refren despre deşertăciunea banilor, cu care nu poţi plăti păcate. La final tatăl din clip înţelege că banii nu pot cumpăra iubirea fiului, care a folosit toate bancnotele subtilizate pentru a face avioane de hârtie. Lucrurile devin chiar tragice, pentru că familia este jefuită de hoţi, aflaţi în căutarea aceloraşi fatidici bani.
Fără stresul banilor cei 3 membri ai familiei vor fi acum mai uniţi, cam acesta ar fi mesajul. Clipul este regizat de Iulian Moga, iar actorii Ada Condeescu şi Andrei Roşu joacă rolurile principale. Noul single este compus de către What's UP, JO, Marius Moga, Robert Toma şi JUNO. Debutul melodiei s-a făcut printr-o petrecere specială organizată pe 7 februarie 2019.
În aceeaşi seară What's UP a avut o petrecere surpriză, pentru că împlinea 30 de ani. Au fost alături de el, Smiley, CRBL, Connect-R, Măruţă, DJ Sava, Shift, Adda, Dorian Popa, Marius Moga, AMI, Raluka şi Pepe. Artistul a cântat chiar la ziua să o serie de piese care l-au consacrat precum "Bine", "La Tine", "Iartă-mă, mamă" sau "Iarna pe val".
What's UP vine după un 2018 plin de lansări, între track-uri precum "Ora 2", "Hana", "Iartă-mă, mama", "Doar" sau "Cu tine pe mine".
Concerte & turnee
Programul West Side Flower Fest 2026 din weekend-ul 5 - 7 iunie
West Side Flower Fest ajunge în 2026 la cea de-a 4-a ediție. Festivalul din Parcul Drumul Taberei va oferi publicului, timp de trei zile, expoziții florale inedite, spectacole de teatru și magie, concerte și ateliere creative și interactive pentru copii. Evenimentul este cu intrare liberă și se desfășoară în perioada 5 - 7 iunie.

Ajuns la cea de-a 4-a ediție, West Side Flower Fest este evenimentul care reunește an de an, la debutul verii, peisagiști, florari, artiști și pasionați de natură. Festivalul este organizat în mod tradițional în Parcul Drumul Taberei și oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi grădini tematice și aranjamente florale spectaculoase. Adresat publicului de toate vârstele, evenimentul se bucură de zone speciale dedicate copiilor, unde cei mici pot participa la ateliere creative și activități educative.
Ca și în anii precedenți, intrarea la West Side Flower Fest 2026 este gratuită.
Care este programul West Side Flower Fest 2026:
- Vineri (5 iunie ) - Festivalul este deschis între orele 16.00 - 22.00.
- Sâmbătă (6 iunie) și duminică (7 iunie) - Festivalul este deschis între orele 10.00 - 22.00.
West Side Flower Fest 2026 - Programul spectacolelor, concertelor și atelierelor creative
Spectacole de circ oferite de Circul Metropolitan București
În zilele de 6 și 7 iunie, de la ora 12:00, scena West Side Flower Fest va găzdui unul dintre cele mai noi și spectaculoase show-uri pregătite de Circul Metropolitan București.
- Acrobați, artiști și personaje fantastice vor transforma festivalul într-o experiență plină de surprize, emoție și momente memorabile pentru întreaga familie.
- Spectacolul va începe chiar înainte de ridicarea cortinei. Pe aleile festivalului, actorii Circului Metropolitan București vor da viață unei parade pline de culoare, purtând costume spectaculoase inspirate de tema florală a evenimentului.
- De la cei mai mici vizitatori până la bunici, toți vor avea ocazia să se bucure de un spectacol care aduce împreună eleganța, umorul, talentul și energia specifică circului modern.
Concerte cu coruri de copii
În zilele de 6 și 7 iunie, între orele 10:00 și 11:00, scena festivalului va fi animată de vocile minunate ale unor coruri de copii membre ale Programului Național Cantus Mundi, reunite sub spiritul și tradiția Corului Madrigal.
Peste 130 de copii vor urca pe scenă într-un spectacol plin de culoare, emoție și bucurie, purtând costume inspirate de frumusețea florilor și celebrând, prin muzică, natura, copilăria și comunitatea.
Cine urcă pe scenă:
- Corul Balada
- No Name
- Sunete și Zâmbete
- Voci de Primăvară
- Allegra
- Fantezia Lunii
- Pasărea Măiastră
Concerte cu artiști români
Printre artiștii care vor susține recitaluri la West Side Flower Fest se numără Theo Rose și Jo. Aceste concerte vor avea loc sâmbătă (6 iunie) și dumincă (7 iunie). Mai jos este lista completă a artiștilor confirmați:
- RVRSE
- Theo Rose
- JO
Yamaha Music School București susține ateliere interactive și mini-concerte
Între 5 și 7 iunie au loc ateliere interactive, mini-concerte, show de Musical și experiențe creative pentru copii și adolescenți oferite de Yamaha Music School București.
Atelier MUSIC Parade by Yamaha Music School - Sâmbătă, 6 iunie, ora 10:00, la standul școlii
- Atelierul muzical dedicat copiilor de 4–5 ani, coordonat de prof. Denisa Macovei.
- Prin povești, jocuri muzicale, mișcare, ritm și cântec, cei mici intră într-o lume magică în care muzica se învață natural, cu bucurie și imaginație.
Show-ul elevilor Music Parade pe scenă - Duminică, 7 iunie, ora 11:10
Atelierul "Prima mea lecție de instrument" - în fiecare zi, la standul Yamaha Music School București
- Copiii și adolescenții pot încerca pian, tobe, vioară, chitară sau keyboard alături de profesorii Yamaha Music School.
Spectacole de dans oferite de Step Up Dance (de vineri până duminică, de la 17:00 la 18:00)
- Timp de trei zile, scena din Parcul Drumul Taberei va fi animată de energia și talentul dansatorilor de la Step Up Dance, una dintre cele mai apreciate școli de dans pentru copii și tineri din București.
- Cu spectacole pline de ritm, emoție și coregrafii spectaculoase, dansatorii vor aduce în festival pasiunea pentru dans, într-un show spectaculos.
Spectacolul Aladdin și lampa fermecată oferit de Trupa LumiLand
Un spectacol de teatru interactiv plin de magie, genii, zboruri cu covorul fermecat și momente haioase, special creat pentru copii.
- Când are loc: Sâmbătă, 6 iunie 2026, la ora 16:30.
- Locație: amfiteatrul din Parcul Drumul Taberei.
Spectacole de teatru și ateliere creative oferite de actorii Bibliotecii Metropolitane București
Sâmbătă, 6 iunie
- 11:00 – Capra cu trei iezi (scena mare)
- 12:00–14:00 – Ateliere creative pentru copii (zona șahiștilor)
Duminică, 7 iunie
- 16:00–18:00 – Ateliere creative pentru copii (zona șahiștilor)
- 16:30 – Fata moșului și fata babei (scena mare)
Muzeul Simțurilor vine la Flower Fest cu 3 camere de iluzie
Pe toată perioada festivalului, Muzeul Simțurilor aduce 3 camere spectaculoase de iluzii optice:
- Caleidoscop – Intră într-o lume unde culorile și formele dansează în jurul tău într-un spectacol hypnotic.
- Swap Face – Schimbă-ți fața cu a prietenilor, a familiei sau chiar cu o celebritate.
- + a treia cameră surpriză
Magic Way – Spectacol de magie la Flower Fest
- Magicianul Bogdan Muntean, actor al Operei Comice pentru Copii, pregătește pentru public un uimitor număr de magie. "Magic Way" este un spectacol perfect pentru copiii de toate vârstele și pentru părinții care vor să se bucure alături de cei mici. Va fi un show plin de iluzionism, umor și interacțiune.
- Când are loc: Sâmbătă, 6 iunie 2026, la ora: 17:00.
Emisiuni radio-tv
România este alături de Alexandra Căpitănescu în semifinala Eurovision 2026; Mesaje multiple de la artiști și o postare emoționantă de la Mădălina Cârcotă
Artiștii din România sunt alături de Alexandra Căpitănescu în semifinala Eurovision 2026. Smiley, Lidia Buble, Grasu XXL, Feli și mulți alți artiști au postat pe rețelele de socializare mesaje care încurajează diaspora să voteze. Vocal coach-ul Alexandrei, Mădălina Cârcotă, i-a transmis, de asemenea, gânduri bune, printr-o postare emoționantă.

În ultimele ore, pare că întreaga industrie muzicală din România s-a mobilizat pentru a o susține pe Alexandra Căpitănescu. Zeci de story-uri cu mesaje care încurajează diaspora să voteze au fost postate pe Instagram. Pe lista celor care au publicat imagini cu textul "Vote 03 for Alexandra Căpitănescu" se află artiști precum:
- Smiley
- Dorian Popa
- Liviu Teodorescu
- Lidia Buble
- Feli Donose
- Bianca Tilici
- Grasu XXL
- Ami
- Eneli
- Alessia Pop
- Aura Șova
- Emilian
- Iraida
- Trupa Vunk
- Holograf
- Olivia Addams
- Bubu Cernea
- Jo (Ioana Anuța)

Story cu Alexandra Căpitănescu postat de Lidia Buble │ FOTO: Captură YouTube
Anterior acestor postări, au publicat mesaje mai ample Theo Rose și Andia. Le puteți citi aici.
Susținere pentru Alexandra Căpitănescu de la case de discuri, televiziuni și posturi de radio din România
Același mesaj a fost repostat la Story și de către casele de discuri HaHaHa Production, Universal Music și MediaPro Music, precum și de către posturile de radio Pro FM, Kiss FM, Radio Impuls și Radio Zu. Canalul de Instagram al talent show-ului Vocea României a fost, de asemenea, alături de Alexandra, publicând mesajul care îndeamnă diaspora la vot.
Ce mesaj i-a transmis Alexandrei vocal coach-ul Mădălina Cărcotă
Cea care a avut grijă de vocea Alexandrei pe toată perioada repetițiilor, dar și înainte de ea, a fost Mădălina Cârcotă. Vocal coach-ul i-a transmis reprezentantei noastre gânduri bune, menite să-i reamintească de toată munca pe care a depus-o pentru a ajunge aici.
Mădălina Cârcotă: "De azi până sâmbătă să arăți lumii întregi geniul tău artistic"
"Draga mea Alexandra, azi încep cele 4 zile de foc pentru tine și gaşca. Ne-ai făcut atât de mândri în perioada asta și, de la primul până la ultimul om din echipă, ne-ai făcut să vibrăm alături de tine și să credem.
Începând din această seară până sâmbătă ai vreo patru concerte plus vreo patru repetiții, în care nu trebuie să faci nimic în plus decât ce faci în mod obișnuit. Ai repetat, ai studiat, te-ai șlefuit, ai ascultat și câte și mai câte ai făcut în toată perioada asta, ca de azi până sâmbătă să arăți lumii întregi geniul tău artistic.
Hai că ți-au organizat frumos concertele oamenii ăștia. Să strălucești!", i-a spus Mădălina într-un mesaj postat online.
Cum o poți vota pe Alexandra Căpitănescu în semifinala 2 a Eurovision 2026
Dacă ești din diaspora, Alexandra poate fi votată la numerele de telefon de mai jos cu indicativul "03". Votul se deschide după prestația ultimei țări participante și rămâne activ pentru o perioadă limitată, anunțată în direct în timpul transmisiunii. Fiecare utilizator poate acorda maximum 10 voturi, distribuite unui singur concurent sau mai multor participanți.

Numerele de telefon la care poate vota diaspora în semifinala 2 Eurovision 2026 │ FOTO: TVR
Dacă nu te afli în statele participante Eurovision 2026, o poți vota pe Alexandra în categoria Rest of The World, online. Link-ul de vot poate fi accesat aici.
Când și unde poți urmări show-ul României la Eurovision 2026
România va întra în concurs cu numărul 03, în prima parte a Semifinalei II, programată astăzi, pe 14 mai. Transmisiunea în direct va putea fi urmărită pe TVR 1 începând cu ora 22:00.
Emisiuni radio-tv
Cheloo este concurent la Asia Express 2026; Cine sunt celelalte vedete din competiție
Cel de-al 9-lea sezon Asia Express va pune în dificultate, încă o dată, artiști și vedete din România. Cheloo se numără printre concurenți, alături de partenerul său de la Dakar, Mihai Ban. Găsești în articol lista completă a participanților.

Asia Express 2026 va aduce la Antena 1 un mix de vedete menit să atragă cât mai multe segmente de public. Cei 18 concurenți vor pleca pe urmele negustorilor de altădată, pe un Drum al Mătăsii plin de pericole și frumuseţi neaşteptate, prin Uzbekistan şi China. Se vor aventura în mijlocul necunoscutului, fără telefoane şi fără bani, având la dispoziţie doar propria ingeniozitate şi bunătatea localnicilor, plus un Euro pe zi de la Irina, în încercarea de a ajunge la punctul final al călătoriei: Perla din Shanghai.
Cine sunt concurenții de la Asia Express 2026:
- Cheloo şi Mihai Ban, partenerul lui de la Dakar,
- Maurice Munteanu şi buna lui prietenă, designerul Connie Preda,
- Mirela Vaida şi prietena ei, cântăreaţa de muzică populară Oana Tomoiagă,
- Comediantul Radu Isac şi prietenul lui Eduard Hordilă,
- Fotbalistul Gabi Torje şi luptătorul de wrestling Alin Alexuc Ciurariu,
- Fostele asistente TV Loredana Chivu şi Anamaria Mocanu,
- Influencerii Valerie Lungu şi Alex Gâlcă,
- Mirela Retegan şi fiica ei Maya,
- What’s UP şi soţia lui Miky.
Declarațiile concurenților Asia Express 2026:
Cheloo şi Mihai Ban
"Avem o mie de motive să participăm, dar nu o să vă zicem niciunul."
Loredana Chivu
"Mă aştept la o experienţă intensă, care să mă scoată complet din zona de confort. Ştiu că va fi greu, cu multe provocări şi momente imprevizibile, dar tocmai asta mă motivează."
Anamaria Mocanu
"Sunt sigură că o să fie o experienţă care să-mi rămână în inimă pentru tot restul vieţii şi să fie plină de momente neaşteptate. PS: Pregătiţi-vă, pentru că o să râdeţi mult, rău de tot!"
Mirela Vaida şi Oana Tomoiagă
"Uneori, în viaţă, ajungi într-un punct în care simţi că ai nevoie să ieşi puţin din rolurile tale... Asia Express vine pentru mine ca o provocare personală şi ca o formă de libertate. Vreau să mă descopăr din nou."
Radu Isac şi Eduard Hordilă
"Aşteptările mele sunt să mă întorc acasă nevătămat, netraumatizat şi cu bani să-mi iau un Logan. N-am fost niciodată în Asia sau la o emisiune de succes şi aşa rezolv două dintr-odată. Plec un pic morcovit pentru că nu cred că ştiu în ce mă bag. Altfel, încrezător."
Gabi Torje şi Alin Alexuc Ciurariu
"Plecăm cu dorinţa de a trăi experienţa la maximum, fără să ne luăm prea în serios atunci când lucrurile nu ies cum ne dorim. Eu şi Gabi ne ştim de mult timp şi cred că asta o să fie unul dintre avantajele noastre în cursă. "
Maurice Munteanu
"În acest moment mă simt ca un personaj dintr-un roman de Jules Verne — undeva între Copiii căpitanului Grant şi vertijul unei călătorii cu balonul, în pragul unei aventuri care nu ţine doar de geografie, ci mai ales de interior. La 48 de ani, chiar dacă poate suna ca un clișeu, adevărul este că nu am ieşit niciodată cu adevărat dintr-o anumită zonă de confort. Mi-a plăcut întotdeauna să am controlul. De aceea privesc această experienţă, înainte de orice, ca pe o călătorie personală"
Connie Preda
"Mi s-a părut extrem de romantic să mă aventurez aşa în necunoscut împreună cu Maurice, noi fiind prieteni vechi, buni; dar şi pentru că simţeam nevoia să evadez dintr-un cotidian încărcat de responsabilităţi."
Valerie Lungu şi Alex Gîlcă
"Am ales să mergem la Asia Express pentru că simţim că e momentul să ieşim complet din zona de confort. Pentru noi e mai mult decât o experienţă, e o provocare personală să ne învingem fricile şi să vedem de ce suntem cu adevărat capabili."
What’s UP şi Miky
"Pentru familia noastră, această experienţă este un vis pe care l-am purtat amândoi în suflet de mult timp. Suntem pe acelaşi drum de 5 ani, iar acum se pare că viaţa ne poartă, la propriu, pe Drumul Mătăsii."
Mirela Retegan şi Maya
"Plec în Asia Express cu speranţa că voi trăi împreună cu Maya experienţa vieţii. Pentru mine, viaţa este un motiv în sine de bucurie şi vreau să mă asigur că nu las nicio întâmplare să strice această sărbătoare."
Asia Express sezonul nouă — Drumul Mătăsii – va readuce la viaţă ideea unei rute care, de secole, a conectat Estul şi Vestul, arătând cum influenţele comerciale, culturale şi tehnologice continuă să modeleze oamenii şi spaţiile pe care le traversează.






















