Urmărește-ne în Social Media

What’s UP - Bine

După succesul piesei „Taxi”, care a ocupat primele poziții în topurile muzicale, What’s UP revine cu un nou single, intitulat „Bine”. Melodia se anunță a fi una dintre piesele de rezistență din acest sezon estival.

What’s UP a lansat alături de familie și toți prietenii piesa si videoclipul ”Bine”, regizat de către Iulian Moga, într-o locație din București. Emoțiile au fost foarte mari, mai ales că videoclipul piesei s-a filmat cu doar 12 ore înainte de lansare.

“Am avut destule zile proaste în viața mea și sunt sătul să văd oameni triști și necăjiți. Viața merge-n sus și-n jos, toate trec, așa că ar fi mai bine să uităm din când în când de probleme. Am scris versurile piesei din suflet, pentru fiecare om care a uitat să fie pozitiv și chiar sper să vă ajungă la inimă”, mărturisește emoționat What’s Up.

Ideea piesei “Bine” îi apartine lui Achi Petre, artist și producător DeMoga Music. What’s Up a auzit piesa în studio și a fost convins că ăsta trebuie să fie următorul lui single, așa că versurile au venit de la sine. Cei doi au compus piesa alături de Marius Moga, Marius Mirica (Narcotic Sound), Shift, Ionut Yogi Vasilache și Alex Cotoi.

Comentarii