Urmărește-ne în Social Media

Vohn Toe - Cardiology

Vohn Toe a lansat videoclipul primului single – „Cardiology”. Piesa este compusă și înregistrată în urmă cu nu mai putin de 4 ani, fiind un rezultat al colaborării dintre Vlad Constantin (voce) și Alex Turcu (chitară).

“Temele centrale ale piesei sunt disperarea, regretul și teama, convertite în convingerea de a alege un drum pe care să mergi mai departe […], traducerea a ceea ce simte un om când își vede predecesorul pășind spre final, cu regretele și revelațiile atașate […], momentul în care conștientizezi ca vei moșteni și responsabilitățile, fără să fii pregătit. Proiectul este un experiment: în funcție de reacția primită de la cineva care nu ne e nici prieten, nici membru al familiei și pe care nu-l putem șantaja emoțional, ne oprim aici sau dam drumul la restul de 11 piese pe care le avem gata.” – Vohn Toe

Piesa a fost înregistrată de Răzvan Ristea (Speakaspell Laboratory), mixată și masterizată de Michael Massier (Delia), cu participarea lui George Ioniță (Glitchclip/ Kurokuma) la tobe și a lui Șerban Ionuț-Georgescu (White Walls/ ASHA) la bas.

Videoclipul primului material Vohn Toe a fost realizat de Alexandru Das (Valerinne/ Soundscapes/ Modern Ghosts of the Road).

Comentarii