Vița de Vie retrăiește un moment inedit petrecut în Vamă acum 4 ani. Prin versurile noul single ”Pe plajă-n Vamă la 5”, precum și videoclipul aparent static al melodiei, trupa aduce în prezent magia unei nopți în care timpul a stat în loc.
Piesa ”Pe plajă-n Vamă la 5” este compusă de Adrian Despot, tot el detaliind pentru fani povestea din Vamă care a dat naștere acestei melodii.
"În anul 2012 am cântat pentru prima oară la Folk You în Vama Veche. A fost unul dintre cele mai frumoase concerte acustice ale noastre. După concert, am rămas la scenă și, la un moment dat, am plecat spre hotel. Pe plajă, însă, am auzit o chitară acustică. Erau niște copii strânși în cerc, în jurul unui foc. Ne-am apropiat de ei, ne-am așezat, și am început să cântăm împreună. La un moment dat s-au făcut două tabere. Fiecare tabără cânta câte un cântec și pasa chitara mai departe. Anyway, ne-au prins zorii acolo, în Vama Veche, și am rămas cu un sentiment de bucurie, de infinit, din acel moment petrecut alături de niște necunoscuți.
Patru ani mai târziu s-a născut această melodie a noastră, ”Pe plajă-n Vamă la 5”. Apoi ce-am făcut? I-am căutat pe tinerii de atunci, din Vamă, i-am găsit, și ne-am strâns din nou împreună, de data asta în București, ca să facem o poză. Povestea acestei poze este videoclipul nostru." - Adrian Despot
Vița de Vie împlinește anul acesta 20 de ani de activitate. Formația va lansa în toamnă un nou album, pe care va fi inclusă și piesa ”Pe plajă-n Vamă la 5”.
Vița de Vie înseamnă: Adrian Despot, Sorin Pupe Tănase, Cezar Popescu, Adrian Ciuplea și Mihai Ardelean.
Concerte & turnee
Smiley, Carla's Dreams, Vița de Vie cântă la West Side Hallo Fest 2024
West Side Hallo Fest va reveni pe Insula Lacul Morii în perioada 25-27 octombrie cu cea de-a doua ediție. Concerte pline de energie, decoruri spectaculoase și mâncăruri delicioase sunt doar câteva elemente ce vor atrage participanți de toate vârstele. Te invităm să afli mai multe detalii.
West Side Hallo Fest, cel mai mare festival de Halloween din țară, revine pe Insula Lacul Morii cu cea de-a doua ediție. Decoruri spectaculoase, cu vrăjitoare și dovleci uriași, concerte live, ateliere pentru copii, concursuri, prezentare de modă și o paradă a costumelor vizitatorilor - sunt doar câteva dintre atracțiile de la West Side Hallo Fest.
Nu vor lipsi mâncarea bună, nici suvenirurile tematice, accesoriile, bijuteriile sau decorațiunile. Timp de trei zile, Insula Lacul Morii din Sectorul 6 va deveni polul distracției din Capitală.
Marile atracții ale West Side Hallo Fest
- Un dovleac gigant, cu diametrul de 2,5 metri, luminat la interior și construit din materiale naturale, pe structură de fier, va fi simbolul evenimentului;
- 45 de tone de dovleci vor ajunge pe insulă. 10.000 de bucăți vor fi folosite în cadrul atelierelor, iar alți 5.000 pentru decor;
- O vrăjitoare supradimensionată, de aproape trei metri înălțime;
- O casă a fantomelor amenajată la mausoleu;
- Un oraș pustiu și bântuit, reprodus într-o zonă a insulei;
- 1.000 de baloturi de paie, ciori, flori, schelete, păianjeni
Info acces:
- Copiii sub 12 au gratuitate pe toată perioada festivalului.
- Intrarea este gratuită vineri toată ziua, iar sâmbătă și duminică de la 10:00 la 14:00.
- În intervalul 14.00 - 23.00, este necesar să achiziționați bilet pentru a vă asigura accesul la acest eveniment. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Program West Side Hallo Fest 2024
- Vineri: 12.00 - 23.00
- Sâmbătă: 10.00 - 23.00
- Duminică: 10.00 - 23.00
Program artistic (după ora 17:00)
Vineri:
- Alexandra Crișan
- Alexandra Căpitănescu
- Trupa Zagan
Sâmbătă:
- Smiley
- Carla's Dreams
Duminică:
- Vița de Vie
- Robin & The Backstabbers
- Bucovina
- Scarlet Aura
- Patron
Concerte & turnee
Calum Scott, Editors, Faithless urcă pe scena CODRU Festival 2024
Calum Scott, Editors și Faithless sunt cei mai noi artiști care completează lineup-ul CODRU Festival, eveniment ce va avea loc între 30 august și 1 septembrie la Timișoara. Găsești în articol mai multe detalii.
CODRU, festivalul care plantează, aduce la Timișoara și anul acesta trei zile de muzică, artă și sustenabilitate. Ediția de anul acesta vine cu o altă surpriză pentru fani - CODRU Festival se mută din Pădurea Bistra în inima Timișoarei, în Parcul Central din oraș. Aflat la cea de-a patra ediție, CODRU a fost inclus de două ori în top 10 festivaluri din Europa la categoria Best Medium Festival în cadrul European Festival Awards. Peste 100.000 de persoane sunt așteptate la Timișoara între 30 august și 1 septembrie.
Concept nou la CODRU Festival 2024
Festivalul CODRU revine în 2024 cu surprize pentru fanii festivalului. Despre vorba de un nou concept de festival, care aduce farmecul naturii în centrul orașului. Conceptul creativ de anul acesta promite să aducă "Inima CODRULUI în inima orașului". Ediția de anul acesta, care va avea loc la kilometrul 0 al Timișoarei, în Parcul Central, pregătește multe activități pentru întreaga familie.
Ce artiști internaționali vin la CODRU Festival?
Ca în fiecare an, CODRU promite să fie o experiență multiculturală vibrantă. Programul va cuprinde două scene principale, concerte live, DJ set-uri, instalații artistice (land art), performance-uri și zone special amenajate pentru copii. Organizatorii au pregătit anul acesta o selecție a unora dintre cei mai îndrăgiți artiști de renume internațional din diferite genuri muzicale. Calum Scott revine în România, alături de Editors, Faithless, Patrice și Wilkinson.
Ce artiști români vin la CODRU Festival?
Încă de la început, festivalul CODRU și-a dorit să promoveze artiștii autohtoni. Pe lângă trupe deja consacrate, CODRU a lăsat scena deschisă și pentru artiștii locali. Lineup-ul internațional este completat de o serie de artiști îndrăgiți de la noi precum Vița de Vie, Vama, Erika Isac, Ian, Nane, Nouă Unșpe, Oscar, Puya, Rava care vor electriza atmosfera în cele trei zile de festival.
Bilete CODRU Festival 2024
- Abonamentele pentru CODRU Festival 2024 sunt disponibile online, la prețul de 281,75 lei, în perioada earlybird. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
rock
Adrian Despot (Vița de Vie): "Mă antrenez, repet, studiez și mă dedic artei mele de 35 de ani" - INTERVIU
Vița de Vie a mai adăugat în discografia sa un nou album, "Lacrimă și fier", a cărui tematică reprezintă parcursul ultimilor ani. Cele șapte piese poartă ascultătorul într-o călătorie cu suișuri și coborâșurile, accesând o gamă variată de stări și emoții. Despre acest material, dar și despre alte subiecte din lumea muzicii am stat de vorbă cu Adrian Despot, în cadrul unui interviu disponibil în articol.
"Lacrimă și fier" a fost lansat oficial pe 10 aprilie, având un tracklist format din șapte piese: "Lacrimă si fier", "Între valuri", "Fluturi", "Nimeni, nimic", "On And On", "Becule" (cover Timpuri Noi) și "Șambala (live)". Materialul cuprinde și o colaborare surprinzătoare cu NANE pentru melodia "On And On", și este disponibil pe toate platformele de streaming muzical.
Vița de Vie este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite formații de rock alternativ din România. Caracterizată de un amestec unic de profesionalism, sinceritate, emoție și energie, Vița de Vie este una dintre cele mai premiate trupe românești, fiind răsplătită de-a lungul carierei cu numeroase premii din partea industriei de specialitate.
Mereu în căutare de noi modalități de expresie, Vița de Vie și-a dezvoltat de-a lungul existenței mai multe personalități muzicale. ELECTRIC - formula de bază și epicentrul energiei recunoscute a trupei, ACUSTIC - o incursiune muzical eclectică către emoție, pe ritmuri care ajung uneori până la swing și bossa nova, făcută exclusiv prin intermediul instrumentelor naturale, ACU2TIC - varianta minimală, folk, susținută sincer în doar doua voci și două chitare, și SIMFONIC - cheia de boltă a trupei și colaborarea cu o orchestră simfonică.
Citește interviul acordat de Adrian Despot
InfoMusic: "Lacrimă și fier" este noul album semnat Vița de Vie, un material ce reprezintă parcursul ultimilor ani. Cum poate să inspire artistic pandemia și izolarea?
Adrian Despot: În cazul meu, nu a funcționat deloc. Primii doi ani, 2020 și 2021, abia dacă am atins chitara. Deși am nevoie de izolare atunci când compun, am realizat că ea trebuie să fie auto impusă că să fie fertilă. Abia pe final de 2022 am scos "Fluturi", prima piesă născută din acest întreg context.
InfoMusic: Cred că toți oamenii au perceput acea perioadă că fiind una greu de navigat, în care s-au pierdut multe, la propriu și la figurat. În același timp, cred și că "răul" este interconectat cu "binele", iar noi suntem fix în mijlocul acestui paradox existențial. Te-a învățat ceva izolarea? A reușit să aibă și o parte pozitivă?
Adrian Despot: La fel ca în filozofie, de la cunoașterea conceptului până la aplicarea lui, este o cale foarte lungă. Sigur, în orice rău e un bine, însă am trăit doi ani într-o stare de alertă permanentă, nu am avut răgaz să văd partea bună. Am instinct de supraviețuitor, însă nu e controlabil, în momentul în care preia conducerea, eu doar îl urmez teleghidat. Ca experiență generală, pandemia mi-a lăsat un gust amar, presărat cu pierderi și panică. Nu am ieșit din ea zen, cu zâmbetul pe buze.
InfoMusic: În perioada în care ai lucrat la album, te-ai confruntat cu blocaje creative și cum le-ai gestionat, în cazul în care au apărut?
Adrian Despot: Am început să lucrăm la album abia odată cu "Nimeni, nimic", în 2023. Fade in-ul în "normalitate" a fost lent, dar așa am funcționat tot timpul. Ne ia mult până ne încălzim, dar apoi funcționăm cu motoarele turate la maxim. "Între valuri" a apărut ca al treilea single de pe album, în toamna lui 2023, iar pe 10 aprilie 2024 albumul a apărut pe piață.
InfoMusic: "Lacrimă și fier" cuprinde și o colaborare surprinzătoare cu NANE, pentru piesa "On And On". Cum a fost să lucrați împreună și cu ce amintiri ai rămas din acea experiență?
Adrian Despot: Ca de obicei, negativul piesei era gata, linia melodică era schițată, iar eu eram în faza versurilor, fără să am idee despre subiect sau feat. Nu doar că au venit pe tavă dintr-o dată, dar au venit cu tot cu Nane în ele ("Mă sună Nane, zice-auzi, coane") și cu ideea de clip. Ca să înțelegi, îmi ia foarte mult să scriu versuri, nu sunt genul de artist spontan care scuipă într-o secundă rânduri nemuritoare. Aici, însă, a fost fix o extorsiune al unui degajament. Ba chiar am rupt clipul cu un moment live la filmări, pentru că lucrurile mi-au părut prea simple, prea mură în gură.
Cât despre Nane, ce să-ți spun... nu ne cunoșteam, l-am sunat, i-am prezentat ideea, a marșat din prima, ne-am văzut la studio în câteva zile, am făcut draftul și totul a decurs like wow. N-am să mai povestesc despre cum ne-a impresionat cât de profi a fost în toată colaborarea noastră, ci am să-ți spun despre momentul live din clip, piesa lui, "La piept". Nu aveam nimic repetat, am zis "hai să încercăm s-o dăm, dacă iese, fine, dacă nu, also fine". În momentul în care a început să o cânte am fost instantaneu toți cu zâmbetul pe buze, zâmbetul ăla de muzician care aude ceva bun. Amazing voice! Dude, wtf, cum de cânți așa, de unde e vocea asta? E nativ, n-a studiat canto o zi din viață lui. Ne-a dat pe spate, ton, feeling, vibe, tot.
InfoMusic: Cum crezi că ascultătorii voștri vor reacționa la noile piese? Ai anumite așteptări în legătură cu impactul lor muzical?
Adrian Despot: Nu. Nu fac muzică pentru așteptările publicului. Fac asta în mod terapeutic de 28 de ani cu Vița de Vie și sunt cel mai dur critic al meu.
InfoMusic: În perioada următoare aveți programate mai multe show-uri, atât de sine stătătoare, cât și în cadrul unor festivaluri. Cum te pregăteșți înaintea unui concert live și cum îți menții energia și concentrarea pe tot parcursul lui?
Adrian Despot: Pentru asta trăiesc. Mă antrenez, repet, studiez și mă dedic artei mele de 35 de ani. Concertul este bonusul pe care îl primesc pentru toată muncă din spate și mă bucur de fiecare secundă a lui. Următoarea provocare mare este concertul aniversar FENOMENTAL 25 de la Arenele Romane, pe 6 iulie, unde vom sărbători și cânta integral albumul nostru medicament. Hell yeah, abia aștept!
InfoMusic: Ce interacțiune cu publicul sau cu un fan s-a făcut remarcată și îți aminteșți cu drag de ea?
Adrian Despot: Ultima ar fi că am aflat sursa pentru cea mai bună dulceață de cireșe amare ever, în comunitatea noastră de fani. Primisem un borcan în 2022, era pe terminate și nu mai știam de unde îl am, am făcut o simplă postare pe facebook și eroul a apărut! Cluj, noiembrie 2022, concert Vița de Vie în Form Space. În momentul de față are peste 100 de cereri. :)
InfoMusic: Din cealaltă perspectivă, ce concert/festival la care ai participat că spectator și-a lăsat o amprentă asupra ta?
Adrian Despot: Atât de pe scenă, dar și din public, de departe, Electric Castle. De fiecare dată când mergem acolo, pentru 4 zile, am impresia că lumea asta este un loc safe și bun, în care muzică guvernează.
InfoMusic: Acest interviu s-a concentrat pe albumul "Lacrimă și fier" și mă gândeam să încheiem în aceeași notă, vorbind tot despre materiale discografice. Ce discuri muzicale te-au cucerit în ultima perioadă și le-ai recomanda și cititorilor noștri?
Adrian Despot: Am să menționez unul singur, pentru că merită toată atenția și nu vreau să diluez informația. NIDAL. Este un artist pe care l-am produs recent și al cărui album vă va rupe pe genunchi. Stați geană!