Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Ștefan Bănică - E beton coana mare

Ștefan Bănică ne deschide apetitul pentru dans cu o piesă rock'n'roll intitulată "E beton coana mare". Melodia este lansată împreună cu un videoclip cu o grafică haioasă.

Noua piesă "E beton Coana Mare" este compusă și produsă de Ștefan Bănică, fanii putându-l asculta pe artist interpretând și partitura de pian.

"Piesa "E beton Coana Mare" a fost înregistrată în studio, în luna februarie a acestui an și am avut alături muzicieni de prima mărime. De această dată, după mult timp, apar și eu pe înregistrare ca pianist, pentru că e o piesa rock'n'roll 100%, exact așa cum îmi place mie. E genul de piesă care îți dă o energie buna și te face să dansezi", a declarat Ștefan Bănică despre cel mai nou single al său.

Ștefan Bănică: "Cine nu ar vrea să aibă o bunică așa cum e Coana Mare?!"

Personajul principal al cântecului, este, evident, Coana Mare, despre care Ștefan Bănică spune că este inspirat din realitate.

"Coana Mare, personajul din cântec, este inspirat din realitate și dovedește că, la unii, vârsta e doar un numar, atunci când știi să te bucuri de viață. Cine nu ar vrea să aibă o bunică așa cum e Coana Mare?! Dar, pe vremurile astea, oare cine ar ține-o în casă pe Coana Mare?!"

Videoclipul este și el în ton cu piesa, extrem de amuzant și realizat în aceeași direcție cu vremurile pe care le trăim, în izolare, acasă.

"Modalitatea de realizare a videoclipului se potrivește exact cu această perioadă de criză, în care majoritatea dintre noi suntem nevoiți să stăm acasă, unde telefonul și mediul online sunt în prim plan. Grafica din videoclip e haioasă, digitală, reprezintă un telefon mobil, pe care mulți dintre noi ne petrecem foarte multe ore pe zi."

Cu o carieră impresionantă, de peste 30 de ani, în muzică, film, teatru și televiziune, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai iubiți artiști români, reprezentând un adevărat brand în showbiz-ul autohton.

Comentarii

Concerte & turnee

Ștefan Bănică aduce atmosfera de Crăciun la Sala Palatului, pentru al 22-lea an

Ștefan Bănică duce mai departe tradiția concertelor de Crăciun de la Sala Palatului și în 2025, anunțând deja datele evenimentelor de anul acesta. În plus, biletele de acces sunt deja disponibile pentru achiziționare, află la ce categorii de preț se găsesc.

Publicat

pe

Ștefan Bănică Concert Extraordinar de Crăciun 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Ștefan Bănică va reveni în luna decembrie la Sala Palatului cu celebrele sale concerte de Crăciun, o tradiție fără egal în showbiz-ul românesc. Muzicianul va concerta pe 5, 6 și 7 decembrie 2025, pentru al 22-lea an la Sala Palatului, o performanță unică a unui artist român. În premieră la Concertele de Crăciun, Ștefan Bănică va avea alături Orchestra Simfonică "George Enescu" Botoșani.

Luna decembrie înseamnă magia sărbătorilor de iarnă și Concertele de Crăciun Ștefan Bănică de la Sala Palatului. Familiile și prietenii se reunesc la Concertul Extraordinar de Crăciun Ștefan Bănică, cel mai așteptat eveniment al lunii decembrie, concert care a făcut istorie în industria muzicală româneasc, atingând recorduri imposibil de egalat de un alt artist român, atât ca număr de spectatori (peste 390.000), cât și ca număr de concerte sold-out (87 show-uri de Crăciun), însumând peste 170 ore de muzică live.

Ștefan Bănică: "Deși suntem în al 22-lea an de Concerte de Crăciun, sper să vă surprindem și de această dată cu ceva nou":

Sărbătoarea de Crăciun reușește să își păstreze magia în fiecare an, iar împodobirea bradului, împachetarea cadourilor și așezarea mesei festive sunt activități de care nu te plictisești niciodată. Pare o regulă nescrisă să simți încântarea și anticiparea ca pentru prima dată. Tot după această regulă funcționează și concertele lui Ștefan Bănică de la Sala Palatului. Chiar dacă au trecut 22 de ani de la debut, ele încântă, emoționează și bucură spectatori de toate vârstele, indiferent că participă pentru prima dată la un astfel de show sau au revenit pentru a nu știu câta oară.

"Pentru că am primit multe mesaje de la voi, atât din țară, cât și din străinătate și pentru că mulți dintre voi vreți să vă programați deplasarea în București, în luna decembrie, în funcție de perioada concertelor mele de Crăciun, lucru care mă onorează, vă anunț de pe acum că ne vedem și în acest an - pe 6 & 7 decembrie (sâmbătă și duminică) - în Concert Extraordinar de Crăciun, la Sala Palatului. Mi-e dor să ne revedem sau să ne întâlnim cu cei care vin pentru prima oară la concertul de Crăciun, să cântăm, să dansăm ca de obicei și să trăim împreună acele momente magice care se nasc atunci în sala de spectacol și care rămân în memoria noastră afectivă. Deși suntem în al 22-lea an de Concerte de Crăciun, sper să vă surprindem și de această dată cu ceva nou. Tot ce pot să vă dezvălui este că, pe lângă invitații speciali, anul acesta va fi alături de noi și Orchestra Simfonică <<George Enescu>> din Botoșani, iar unele cântece vor îmbrăca astfel o haină nouă, vor căpăta o altă sonoritate, cu emoția și bucuria Crăciunului. Eu și colegii mei din Rock'n'Roll Band și The 50'S vă asteptam cu toată dragostea, ca în fiecare an. Tradiția merge mai departe", a declarat Ștefan Bănică.

Ștefan Bănică a deschis drumul producțiilor muzicale de amploare în România în 2002 și a devenit singurul artist român care susține an de an un eveniment atât de complex. Concertele de Crăciun Ștefan Bănică sunt adevărate repere pentru luna decembrie prin autenticitate, spectaculozitate și complexitate. Muzică live, lumini și decoruri de poveste, ecrane uriașe, efecte speciale, invitați-surpriză din mai multe genuri muzicale - pop, rock, folk, folclor - zeci de dansuri și interpretări impresionante, într-una dintre cele mai mari producții muzicale din România.

În fiecare an, invitati-surpriză urcă pe scenă alături de Ștefan Bănică: de la Sofia Vicoveanca la Andra, de la Cristi Minculescu si Paul Ciuci la Paula Seling și Alina Eremia, de la Nicolae Botgros și Orchestra "Lăutarii" din Chișinău la Dan Bittman, de la Monica Anghel, Nico, Luminița Anghel la Delia, Cabron, Lidia Buble, de la Laurențiu Cazan la 3 Sud Est și Liviu Teodorescu.

Prețuri bilete Ștefan Banică - Concert Extraordinar de Crăciun 2025

  • Biletele de acces se găsesc online, la prețuri cuprinse între 170 lei și 370 lei în funcție de categorie. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII