Urmărește-ne în Social Media

Sore - Bumba

Sore a lansat videoclipul celui mai recent single, "Bumba". Artista interpretează patru personaje simpatice și exuberante.

Piesa "Bumba" este compusă de Sore și Feli, alături de Șerban Cazan, Lucian Nagy și Florin Boka. În ceea ce privește videoclipul, Sore a colaborat la regie cu băieții de la Noaptea Târziu.

"Bumba" reprezintă un amestec de energie, efervescență, poftă de viață și de dans. Vizualul este plin de culoare, înfățișând patru tipuri de personaje, toate întruchipate de Sore. Cei care urmăresc clipul se pot bucura de multe outfit-uri din zone stilistice diferite, hairstyling-uri surprinzătoare, coregrafii energice și bună dispoziție.

Sore a lansat hituri ca "Inima", "Different", "Dor să-ți fie dor", "Când vremea e rea", cu primele locuri în topurile muzicale și milioane de vizualizări pe YouTube. La începutul anului a colaborat cu Feli pentru single-ul "Ce mai vrei?", compus în studiourile HaHaHa Production, iar recent i-a dat o super replică lui Smiley prin piesa "Știu de unde vii la ora asta", unul dintre cele mai bune remake-uri ale anului.

Comentarii

Muzică nouă

Vunk lansează "Suflet Digital" alături de o artistă surpriză

Vunk pregătește lansarea unei piese noi, melodia care poartă numele albumului și al turneului trupei. "Suflet Digital" se va lansa în colaborare cu o voce feminină din muzica românească.

Publicat

pe

Vunk lansează "Suflet digital"
Vunk lansează "Suflet digital" │ FOTO: Captură Instagram

Fără a dezvălui o dată oficială de lansare, Vunk incită fanii cu un anunț neașteptat. "Suflet Digital", piesa care denumește noul album al trupei, va fi lansată în colaborare cu o artistă surpriză.

"Povestea "Suflet Digital" prinde tot mai mult contur. În doar câteva zile se lansează piesa care poartă numele albumului și al turneului.

Suntem curioși… cine credeți că e vocea feminină care dă suflet poveștii?", a anunțat Vunk, dezvăluind și un fragment din piesă.

Sore, sugestia publicului la întrebarea trupei Vunk

Numele cel mai des menționat în comentarii este Sore, sugestia publicului potrivindu-se foarte bine în rolul acestei artiste surpriză. Timbrul feminin de pe refrenul piesei amintește, într-adevăr, de Sore, iar artista tocmai a anunțat recent că s-a întors în studio.

"Astăzi am avut prima zi de studio după foooooooarte mult timp. Cred că se poate citi pe fața mea bucuria de a face muzică din nou.

Vă țin la curent, every step of the way", anunța Sore pe Instagram în urmă cu două zile.

"Suflet Digital" pe scena Sălii Palatului

Pe 4 martie 2026, VUNK urcă pe scena Sălii Palatului cu "Suflet Digital", un spectacol concept care îmbină muzica live cu o poveste vizuală despre viitor, oameni și reconectare. Concertul propune o experiență diferită de un show clasic. Scena se va transfoma într-un spațiu narativ în care publicul va descoperi treptat cum comunitatea și colaborarea înving izolarea.

Despre Vunk

De mai bine de 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.

Citește în continuare