Cu ajutorul unui videoclip simplu, Paul McCartney reușește să ne facă să înțelegem mai bine mesajul din spatele noului său single, ”Fuh You”. Fostul membru The Beatles nu încerca neapărat să stârnească comentarii, ci să transmită mai curând ideea că se află într-o relație care îl face să se simtă din nou ca un adolescent, căruia îi place să spună lucrurilor pe nume, fără a-i pasă de ce ar putea spune cei din jur.
Clipul alb-negru ”Fuh You” ne prezintă un potențial Paul McCartney la vârsta pubertății, plimbându-se printr-un Liverpool cenușiu, dar înseninat de sentimentele sale pentru o tânără domnișoară. Noul single este, de altfel, ”un fel de piesă de dragoste, dar cu versuri explicite”, conform declarației lui McCartney. Pentru a nu fi taxat, totuși, de posturile de radio, artistul a folosit expresia ”Fuh You”, și nu ”F*ck you”.
Pe partea de compoziție, McCartney a lucrat împreună cu Ryan Tedder, astfel fiind explicată schimbarea de sound.
”Când am compus piesa asta eram în studio cu Ryan Tedder, în timp ce pentru celelalte piese de pe album am lucrat cu Greg Kurstin. Ne gândeam pur și simplu la idei și scurte bucăți de melodii și coarde, iar piesa a prins contur puțin câte puțin. Și apoi am încercat să găsesc un sens pentru poveste”, a detaliat Paul McCarteny într-o declarație de presă.
Noul single al lui Paul McCartney se regăsește pe albumul ”Egypt Station”, cel de-al 17-lea disc solo al fostului membru The Beatles. Materialul a fost lansat pe 7 septembrie, la 5 ani de la LP-ul anterior, ”New”.
McCartney va promova piesele de pe albumul ”Egypt Station” în cadrul unei serii de concerte ce vor avea loc în UK, în luna decembrie. Mini-turneul se va desfășura sub titulatura ”Freshen Up” (”Reîmprospătat”).
”Am împrospătat show-ul de la ultimele noastre concerte și suntem (McCartney și trupa sa) entuziasmați să cântăm câteva din piesele noi alături de favoritele publicului”, a declarat artistul.
Muzică nouă
Ascultă "Now And Then", ultimul cântec semnat The Beatles
Trupa The Beatles a avut întotdeauna talent pentru inedit, iar anul 2023 aduce una dintre cele mai așteptate lansări din istoria sa incredibilă. "Now And Then" este ultima melodie The Beatles - scrisă și cântată de John Lennon, dezvoltată și lucrată de Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr. O găsești disponibilă în articol.

"Now And Then", ultima melodie realizată de toți cei patru membri ai The Beatles, a sosit în forma sa completă. Povestea cântecului a început la sfârșitul anilor 1970, când John a înregistrat un demo cu voce și pian. În 1994, Yoko Ono le-a dat înregistrarea lui Paul, George și Ringo, împreună cu demo-urile lui John pentru "Free As A Bird" și "Real Love". Acestea două din urmă au fost lansate ca single-uri în 1995 și 1996, ca parte a proiectului "The Beatles Anthology".
Revenind la "Now And Then", Paul McCartney, Ringo Starr și George Harrison au încercat să termine melodia cu ajutorul producătorului Jeff Lynne, dar în cele din urmă au abandonat proiectul din cauza unui zumzet puternic pe înregistrarea originală a lui Lennon, care a făcut-o imposibil de folosit.
Mulți ani mai târziu, în 2021, celebrul regizor Peter Jackson a realizat documentarul "The Beatles: Get Back" și a uimit spectatorii pe partea audio. Echipa lui Jackson a folosit tehnologia AI care este capabilă să izoleze anumite melodii într-un mix. A fost oportunitatea perfectă de a elimina zumzetul din înregistrarea originală a piesei "Now And Then". Apoi, McCartney și Starr s-au întors în studio și au terminat piesa, combinând caseta demo cu înregistrări moderne, cu bucăți din sesiunea de înregistrări din anii '90 și mostre din melodii mai vechi ale trupei ca "Here, There and Everywhere", "Eleanor Rigby" sau "Because".
Lansarea muzicală este acompaniată și de un mini documentar, scris și regizat de Oliver Murray. "Now And Then - The Last Beatles Song" spune povestea din spatele ultimului cântec Beatles, cu filmări și comentarii exclusive de la Paul, Ringo, George, Sean Ono Lennon și Peter Jackson.
AUDIO: The Beatles - Now And Then
Muzică și film
Moartea lui John Lennon devine subiectul unui documentar narat de Kiefer Sutherland
Decesul tragic al liderului trupei The Beatles va fi documentat în "John Lennon: Murder Without a Trial". Seria din trei părți va fi disponibilă pe Apple TV+. Găsești în articol mai multe detalii.

Seria documentară va fi narată de actorul Kiefer Sutherland și va analiza crima premeditată de Mark David Chapman și consecințele tulburătoare care i-au urmat. John Lennon a fost împușcat în fața blocului său din New York, pe 8 decembrie 1980.
"John Lennon: Murder Without a Trial" va cuprinde interviuri exclusive ale martorilor și fotografii nemaivăzute de la locul crimei, care prezintă o nouă perspectivă asupra vieții și morții legendarului John Lennon, dar și asupra anchetei și condamnării lui Mark David Chapman.
"Murder Without a Trial" este prezentată drept cea mai amănunțită examinare a crimei lui Lennon deoarece echipa de producție a apelat la Legea privind libertatea informațiilor și a colaborat cu Departamentul de Poliție al orașului New York și cu Consiliul de eliberare condiționată. Pe lângă interviurile exclusive, seria va analiza motivațiile ucigașului prin intermediul unor discuții cu avocații lui Chapman, psihiatri, procurori și detectivi.
Regizat de Nick Holt și Rob Coldstream, documentarul "Murder Without a Trial" a fost produs pentru Apple TV+ de 72 Films. David Glover, Mark Raphael, Simon Bunney și Louis Lee Ray sunt producători. O dată de lansare nu a fost încă anunțată.
În altă ordine de idei, The Beatles pregătește una dintre cele mai așteptate lansări din istoria sa. "Now And Then" este ultima melodie The Beatles scrisă și cântată de John Lennon, dezvoltată și lucrată de Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr, iar acum finalizată de Paul și Ringo, patru decenii mai târziu. Cântecul va fi lansat oficial pe 2 noiembrie.
Muzică nouă
The Beatles anunţă lansarea melodiei finale "Now and Then", cu vocea lui John Lennon
The Beatles a anunţat în sfârşit lansarea legendarei piese "Now and Then", melodia sa finală. Ea va sosi împreună cu variante modernizate ale albumelor "Red" şi "Blue". Mai multe informaţii şi un trailer găsiţi mai jos.

Single-ul s-a lăsat aşteptat ceva vreme şi poartă semnătura lui Paul McCartney şi Ringo Starr. Ceilalţi membri Beatles, George Harrison şi John Lennon sunt înlocuiţi de... AI. Dorinţa a fost de a crea "ultima piesă cu toţi cei 4 Beatleşi". Vestea vine după o săptămână întreagă de teasere care implicau o casetă audio, postate pe conturile de social media ale trupei.
În plus imaginile erau proiectate şi în Liverpool, oraşul de baştină al acestui grup legendar. Melodia se numeşte "Now and Then" şi nu e chiar nouă. John Lennon a compus şi înregistrat un demo al său în anii 1970. Pe atunci era doar pian şi voce şi compoziţia lua naştere în New York. După moartea sa, soţia, Yoko Ono i-a oferit înregistrarea lui Paul McCartney, Harrison şi Starr. Asta se întâmplă în 1994, cei 3 primind şi alte demo-uri, "Free As a Bird" şi "Real Love".
Ambele au fost finalizate şi lansate ca melodii "noi" Beatles în anii 1990, ca parte a proiectului Beatles Anthology. De atunci până acum s-a lucrat şi la "Now and Then", dar limitările tehnologice au făcut imposibilă lansarea unei versiuni curate. S-a lucrat cu producătorul Jeff Lynne, dar pur şi simplu vocea lui Lennon şi pianul nu puteau fi separate pentru un mixaj mai curat.
Apoi în 2021 regizorul Peter Jackson, cunoscut pentru trilogiile "Hobbitul" şi "Lord of the Rings" a lansat documentarul Beatles "Get Back". Acolo a folosit tehnologia audio WingNut Filmas MAL pentru a de-mixa coloana sonoră mono a filmului. A izolat apoi instrumentele şi vocea şi a scos în evidenţă discuţiile din fundal.
Aceeaşi tehnologie avea să fie pusă la treabă pentru ediţia remixata a albumului Beatles "Revolver", lansat în 2022. Şi acum... la fel pentru piesă cu Lennon, "Now and Then". Vocea lui John se aude "cristal de clar", conform lui McCartney, care se declară emoţionat de proiect. Melodia include şi părţile de chitară acustică şi electrică înregistrate de Harrison în 1995, plus o înregistrare nouă de tobe de la Starr, care aduce şi backing vocals.
McCartney s-a ocupat de chitară bas şi backing vocals, plus o parte de chitară slide. Lansarea are loc pe 2 noiembrie 2023, cu încă o parte a discului incluzând single-ul "Love Me Do", primul lansat de Beatles în 1962.
Pe 3 noiembrie vine un videoclip pentru "Now and Then".