Urmărește-ne în Social Media

Parov Stelar - Everything Of My Heart

Parov Stelar a lansat videoclipul noului single ”Everything Of My Heart”. Piesa este extrasă de pe albumul "The Burning Spider”, disc promovat recent și la București.

Marcus Fuereder, sau Parov Stelar pe scenă, provine din Austria, însă e celebru în toată lumea. Considerat fondatorul stilului “Electro Swing”, Parov Stelar Band a creat muzică și pentru filme, reclame și seriale. "Kiss Kiss" și "Rough Cuts" i-au creat un traseu bine definit pe scena muzicii electronice, cu un sound unic și o abordare diferită asupra producției muzicale, precum și combinații surprinzătoare de stiluri. Au urmat apoi mai multe materiale discografice ca Seven and Storm (2005), Shine (2007), Coco (2009), The Princess (2012), The Invisible Girl (2013), The Art of Sampling (2013), The Demon Diaries (2015) și peste 20 EP-uri, ce i-au consolidat renumele deja împământenit în marile comunități de fani.

Peste 600 de show-uri live pe toate scenele lumii, dintre care o serie sold-out, toate marile festivaluri Coachella (US), Glastonbury (UK), Sziget (HU), Hurricane/Southside, Lollapalooza (DE), Rock Werchter, Pukkelpop (BE), Vieilles Charrues, Solidays (FR), Zurich Open Air, Untold (RO) i-au avut ca invitați, fiind cap de afiș în cadrul La Fete the L’Humanite din Paris, unde au concertat în fața a 100,000 de oameni. Până și colaborările îi fac cinste austriacului – Tony Bennett & Lady Gaga, Marvin Gaye, Lana Del Rey, Bryan Ferry, AronChupa. Cu peste 1 milion de fani pe Facebook și peste 100 milioane de vizualizări pe Youtube, piesele Parov Stelar sunt unice prin sound, fiind selectate în peste 700 de compilații.

Noul material discografic plimbă formația pe întreg mapamondul, din Australia și Noua Zeelandă în toată Europa. Noua experiență este conturată prin piesele de pe mult-așteptatul album "The Burning Spider” ca Grandpa's Groove, Mama Talkin' și Cuba Libre, plus ritmuri blues ce amintesc de Muddy Waters și Lightning Hopkins. Albumul a fost prezentat și publicului din România, în cadrul concertului susținut pe 16 iunie la Arenele Romane.

Comentarii