Urmărește-ne în Social Media

OneRepublic - Start Again ft. Logic

OneRepublic a lansat videoclipul piesei ”Start Again”, înregistrate în colaborare cu rapper-ul american Logic. Melodia este inclusă pe soundtrack-ul serialului ”13 Reasons Why”.

”Videoclipul oficial al piesei ”Start Again” ft. Logic este aici ! Suntem entuziasmați să vi-l împărtășim”, a transmis OneRepublic fanilor trupei.

Start Again” se regăsește pe coloana sonoră a celui de-al doilea sezon al serialului ”13 Reasons Why”.

Lansată la începutul anilor 2000, trupa OneRepublic a avut un parcurs impresionant, ajungând să se plaseze astăzi printre cele mai apreciate nume ale curentului pop-rock internațional. Trupa s-a născut în 2002 la inițiativa solistului Ryan Tedder și a chitaristului Zach Filkins, bucurându-se de notorietate încă de la debut, mai ales în cadrul unor platforme online de muzică. Interesul caselor de discuri nu a întârziat să apară, într-un final trupa alegând să semneze un contract cu Velvet Hammer (Columbia Records), definitivându-și astfel și formula: Tedder la voce, Filkins la chitară și backing vocals, Eddie Fisher la tobe, Brent Kutzle la bas și violoncel, iar Drew Brown la chitară. Din păcate acest parteneriat s-a încheiat mai repede decât fusese preconizat, albumul programat să iasă în vara anului 2006 fiind anulat cu doar două luni inainte de lansare. Debutul discografic a avut loc un an mai târziu, în 2007, materialul ”Dreaming Out Loud” având de această dată sprijinul Interscope Records. De aici până la succesul internațional nu a mai fost decât un singur pas.

OneRepublic a concertat pentru prima oară în România pe 4 iunie 2015. Evenimentul a avut loc la Arenele Romane.

Comentarii

Industria muzicala

David Guetta și OneRepublic au reînviat succesul piesei "Dragostea din tei" - VIDEO

DJ-ul David Guetta, în colaborare cu trupa OneRepublic, a lansat melodia "I Don't Wanna Wait", care include refrenul piesei "Dragostea din tei".

Publicat

pe

David Guetta & OneRepublic - I Don't Wanna Wait
David Guetta & OneRepublic - I Don't Wanna Wait │ FOTO: captură YouTube / David Guetta

Piesa lansată de David Guetta în colaborare cu OneRepublic marchează aniversarea a 20 de ani de la triumful internațional al piesei originale "Dragostea din tei". Dan Bălan, autorul hitului "Dragostea din tei", nu a fost inițial de acord să permită utilizarea melodiei sale de către David Guetta. Artistul a avut anumite rezerve, dorind ca piesa să fie ajustată conform viziunii sale artistice.

"Am permis acordul după ce s-au făcut câteva modificări în producție care, după părerea mea, trebuiau făcute pentru ca piesa să capete mai multă energie", a declarat Dan Bălan.

Între anii 2004-2005, "Dragostea din tei" a devenit un fenomen, fiind inclusă de revista Rolling Stone în top 50 cele mai vândute piese din toate timpurile, alături de nume legendare precum The Beatles, Queen, Michael Jackson și Nirvana. Melodia a ocupat locul întâi în clasamentele din 32 de țări timp de 16 săptămâni, un succes rar întâlnit în istoria muzicii pop.

În Franța, de exemplu, chart-ul Billboard a listat simultan cinci versiuni ale piesei "Dragostea din tei" în top 20, evidențiind un fenomen fără precedent în industria muzicală mondială. Varianta originală a trupei O-Zone s-a clasat pe primul loc, urmată de cover-ul trupei Haiducii pe locul doi, iar alte trei cover-uri ale aceleiași piese, interpretate în limba franceză, au ocupat, de asemenea, poziții în același top 20. Pentru autorul original al piesei, acest lucru ar fi însemnat că a scris simultan 5 hituri.

Au urmat numeroase versiuni în diverse limbi care au atins prima poziție în clasamentele țărilor de origine. De exemplu, varianta braziliană "Festa no Ape", interpretată în portugheză, a ajuns numărul 1 în Brazilia, fiind urmată de sute de adaptări în peste 35 de limbi străine.

Melodia a fost selectată pentru coloana sonoră a mai multor producții de la Hollywood, inclusiv în filme precum "Happy Feet", "Chicken Little" sau drama "It's Only the End of the World" al lui Xavier Dolan, distins cu Grand Prix la Festivalul de Film de la Cannes în anul 2016.

Succesul a continuat cu piesa "Live Your Life", unde Rihanna și T.I. au preluat refrenul "Dragostea din tei". Această colaborare i-a adus lui Dan Bălan o nominalizare la premiile Grammy, marcând o premieră pentru un artist din țara sa. "Live Your Life" a ocupat, de asemenea, prima poziție în Billboard-ul american, menținându-se în top timp de 6 săptămâni. Această versiune a fost inclusă și în mai multe filme de la Hollywood, cum ar fi "Hangover" sau "The Mitchells vs. The Machines".

David Guetta & OneRepublic - I Don't Wanna Wait

Citește în continuare