Urmărește-ne în Social Media

London Grammar - Lord It's a Feeling

London Grammar continuă promovarea albumului "Californian Soil" cu single-ul "Lord It's a Feeling". Descrisă de vocalista Hannah drept "o piesă neobișnuită", melodia este acompaniată de un videoclip regizat de Dave Bullivant.

""Lord It’s a Feeling" este o piesă neobișnuită și este și emoționantă. Am simțit că acest videoclip are nevoie de mișcare pentru a transmite, nu doar de un video cu mine interpretând piesa.

Mulțumesc extraordinarei Sakeema Peng Crook care a însuflețit această emoție. A fost incredibil să urmăresc coregrafia prinzând viață și extraordinar, de asemenea, să-l văd pe Dave Bullivant regizând. A fost o zi de filmare foarte ușoară pentru mine. Un salut scurt și apoi am dispărut!"

Albumul "Californian Soil" a fost lansat pe 16 aprilie. Discul include și single-urile "How Does It Feel" și "Lose Your Head".

Tracklist London Grammar - "Californian Soil":

  1. 'Intro'
  2. 'Californian Soil'
  3. 'Missing'
  4. 'Lose Your Head'
  5. 'Lord It's A Feeling'
  6. 'How Does It Feel'
  7. 'Baby It's You'
  8. 'Call Your Friends'
  9. 'All My Love'
  10. 'Talking'
  11. 'I Need The Night'
  12. 'America'

London Grammar este una dintre cele mai îndrăgite trupe britanice ale noului val. Membrii formației, Hannah (voce, clape), Daniel (chitară) și Dot (chitară, tobe), s-au cunoscut în 2009, când Dan "răsfoia" paginile Facebook-ului în căutarea unui coleg de trupă care să scrie versuri. A văzut o poză cu Hannah cântând la chitară și de aici lucrurile au mers în direcția London Grammar. Pe Dot l-au întâlnit ceva mai târziu la o petrecere și așa s-a închegat trio-ul. Single-ul care i-a pus pe harta industriei muzicale -  "Hey Now" - a apărut în decembrie 2012, reacția publicului fiind neașteptat de bună.

Englezii de la London Grammar au susținut în 2018 primul concert în România. Trupa a venit la Electric Castle, din line-up-ul festivalului făcând parte și Wolf Alice , Damian Marley și Dubioza Kolektiv.

Comentarii