Urmărește-ne în Social Media

Killa Fonic x RAVA - Brasileira (Teambuilding OST)

Killa Fonic și RAVA lansează "Brasileira", o piesă pentru petreceri dezlănțuite. Melodia se regăsește pe coloana sonoră a filmului "Teambuilding", videoclipul incluzând fragmente din peliculă.

După colaborări de succes cu Smiley, Carla's Dreams sau Delia, dar și cu cele mai mari nume din lumea trap, Killa Fonic revine cu o un nou featuring, alături de RAVA. Cei doi artiști le aduc fanilor piesa "Brasileira", primul single de pe soundtrack-ul oficial al filmului "TEAMBUILDING", ce va fi lansat pe 30 septembrie. Noua producție cinematografică reunește nume celebre precum: Șerban Pavlu, Bromania, Micutzu, Adrian Nicolae sau Anca Dinicu, iar regia a fost realizată de Alex Coteț, BRomania și Micutzu.

""Brasileira" e despre petrecerile alea nebune unde toată lumea se distrează, dar a doua zi nu mai vrea nimeni să vorbească despre ce s-a întâmplat. Un fel de what happens in Vegas, stays in Vegas. Vă doresc doar petreceri dintr-astea!", declară Killa Fonic.

Piesa a fost scrisă și compusă de către Killa Fonic alături de RAVA și Mihai Alexandru Bogdan (Quick), iar producția finală a fost realizată de către Quick. Videoclipul piesei a fost regizat de Matei Dima, cu David Mogan DOP, și a fost produs de Loops Production. Videoclipul a fost inspirat de tematica filmului, fiind prezente și câteva din personajele „TEAMBUILDING".

"Mă bucur că am putut să colaborez alături de mulți prieteni din industrie pentru producția filmului "Teambuilding". Am râs mult la filmări, ne-am distrat, dar am și muncit. Iar rezultatul final sper să fie pe placut vostru. Cât despre "Brasileira", ascultați, dansați, simțiți-vă bine și, la final, repetați tot procesul de mai sus", ne spune BRomania.

Killa Fonic are un stil unic în România. Este descris de onestitatea sa brutală și videoclipurile artistice. Are capabilitatea de a se transpune în multiple genuri muzicale cu o lejeritate de neegalat.

RAVA își face mereu simțită prezența muzicală prin atmosfera misterioasă conturată în piesele sale. Gravitatea vocii artistului transpune orice ascultător în lumea creată prin versurile lui.

PUBLICITATE
Comentarii

Concerte & turnee

Red Bull SoundClash: Vama și Killa Fonic - program și reguli de acces

Vama și Killa Fonic se pregătesc pentru bătălia muzicală a anului, la Red Bull SoundClash 2023. Evenimentul are loc pe 11 mai, la Romexpo. Două scene față-n față, 4 runde în forță într-un show senzațional, o singură miză: aplauzele publicului! Află regulile de acces și alte informații utile.

Publicat

pe

Red Bull SoundClash 2023 poster
Red Bull SoundClash 2023 poster │ FOTO: Red Bull SoundClash

Red Bull SoundClash este o experiență unică, un moment de rivalitate artistică ce forțează adversarii să-și depășească cu mult zona de confort și să se arunce cu toată imaginația într-o luptă a ritmurilor și aranjamentelor muzicale. Două scene față-n față, 4 runde total diferite, care-i solicită creativ de fiecare dată altfel, un decibelmetru ce măsoară toate aplauzele: rețeta imbatabilă pentru un show inconfundabil!

Muzica lor poate fi diferită din foarte multe puncte de vedere, la fel și fanii. Ce au totuși în comun trupa Vama și Killa Fonic, două nume emblematice, obișnuite cu succesul și lumina reflectoarelor? Ambiția cu care abordează fiecare provocare, stilul unic, inconfundabil, dar mai ales polivalența.

Reguli de acces Red Bull SoundClash 2023:

  • Accesul în cadrul evenimentului Red Bull SoundClash 2023 se va face începând cu ora 18:00, iar spectacolul va începe la ora 20:00.
  • Pentru a evita aglomerația, organizatorii îndeamnă toți participanții să ajungă la eveniment cât mai devreme și să acceseze Poarta A sau Poarta B, din spațiul Romexpo.
  • Accesul va fi permis exclusiv în baza biletului de eveniment, atribuit unei singure persoane, și a unui act de identitate valid.
  • Pentru a preîntâmpina anumite situații neplăcute, organizatorii recomandă ca fiecare persoană să păstreze biletul validat pe toată durata evenimentului.
  • Biletul nu poate fi înlocuit dacă este pierdut, furat sau distrus și este valabil pentru o singură intrare.
  • Biletul validat nu poate fi transferat către o altă persoană sau revândut. Reproducerea biletelor este ilegală.

Acces minori:

  • Evenimentul nu este recomandat copiilor sub 16 ani. Toți cei care aleg să vină la eveniment, indiferent de vârstă, o vor face pe propria răspundere. Accesul în zona de concert se va face doar în baza unui bilet valid, indiferent de vârstă.
  • Copii sub 14 ani trebuie să fie însoțiți de un adult (părinte, tutore, rudă de gradul I).
  • Participanții cu vârstă între 14 și 18 ani trebuie să prezinte o Declarație de Acord Parental, semnată de unul dintre părinți/tutore legal. Va fi refuzat accesul participanților cu vârste sub 18 ani care nu respectă regulile menționate, fără a returna contravaloarea biletului de acces.
  • Minorii vor primi brățări roz, care nu le va permite cumpărarea băuturilor alcoolice. Minorilor le este interzis consumul de băuturi alcoolice.
  • Din cauza sunetului puternic, recomandăm părinților să le asigure copiilor căști de protecție auditivă.

În zona de concert NU VA FI PERMIS accesul cu: băuturi și produse alimentare cumpărate din afara perimetrului locației, sticle, bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, lasere, scaune, arme de orice tip, obiecte contondente, lanțuri, umbrele, bagaje voluminoase, selfie stick-uri, trotinete, biciclete sau animale de companie. Participanților nu li se va permite accesul în incinta evenimentului cu astfel de obiecte și Red Bull România nu va fi sub nicio formă responsabilă de supravegherea acestor obiecte lăsate la intrarea în incintă.

În zona de concert VA FI PERMIS accesul cu: aparate de fotografiat compacte, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video de orice fel, laptopuri, căști de motociclist, brichete, medicamente (dacă sunt însoțite de rețeta, scrisoare medicală), spray inhalator pentru astm.

Alte informații utile:

  • Pentru siguranța publicului și bună desfășurare a evenimentului, participanții sunt de asemenea rugați să se supună controlului corporal amănunțit la cererea agenților de securitate.
  • Organizatorul își rezervă dreptul de a nu permite accesul în eveniment celor care refuză controlul de securitate sau persoanelor care sunt suspecte de punerea în pericol a celorlalți participanți sau a bunei desfășurări a evenimentului.
  • Organizatorul recomandă spectatorilor ca, odată intrați în spațiul de concert, să localizeze cea mai apropiată ieșire de urgență.
  • În timpul spectacolului este posibil să se folosească lumini stroboscop care pot dăuna persoanelor ce suferă de epilepsie fotosensibilă.
  • Red Bull România își rezervă dreptul de a folosi fotografii și înregistrări video cu participanții la eveniment în scop promoțional. Spectatorii își cedează - prin participarea la eveniment - toate drepturile pentru fotografii și înregistrări audio-video realizate în timpul concertului.
  • Înregistrarea în întregime a evenimentului, fără acordul prealabil al organizatorului, inclusiv fotografierea, înregistrarea video și audio nu este permisă.
  • Publicul este încurajat să vină la concert folosind mijloacele de transport în comun. Pentru cei care aleg transportul cu bicicleta sau trotineta, parcarea destinată acestora este în zona porții de acces A, Romexpo. Dacă spectatorii aleg totuși să vină cu mașina personală, există un număr limitat de locuri de parcare în spațiul Romexpo, contra-cost.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Red Bull SoundClash aduce cele mai neașteptate colaborări din industrie, cu Vama și Killa Fonic

Vama și Killa Fonic se vor dezlănțui muzical pe scenele Red Bull SoundClash, pe 11 mai 2023, la Romexpo.

Publicat

pe

Killa Fonic / VAMA
Killa Fonic / VAMA

Noua ediție Red Bull SoundClash va fi o confruntare cu totul inedită, 1 la 1, în care misiunea e să cucerești iremediabil publicul. Vor fi combinații neașteptate, după cum e chiar asocierea Vama și Killa Fonic. Am stat de vorbă cu artiștii și i-am întrebat care-au fost până acum, în opinia lor, cele mai tari colaborări din industria muzicală românească.

Dintre colaborările din industria muzicală românească, membrii Vama le-au ales pe primele 5 în topul preferințelor lor. Sunt piese care reprezintă stiluri și perioade diferite, dar care se regăsesc, cu siguranță, în memoria iubitorilor de muzică:

„Să începem cu B.U.G. Mafia feat. Loredana - „Lumea e a mea”, primul mix între muzica pop și hip hop de la noi și totodată prima piesă din lumea hip-hop-ului din România lansată cu videoclip. Mircea Vintilă feat. Barac - „Dramă de cartier” (2005) este fără îndoială o piesă care-a rămas cu noi. În esență, o piesă surprinzătoare, de la versuri, la interpretare și până la ideea colaborării în sine. O altă colaborare care ne-a rămas în minte este „Vița de Vie feat. Paraziții - „Beat mort”, o piesă de spirit. Ar mai fi Cristi Minculescu feat. Dan Bittman - „S-Aprindem Torțele” (2016)., dar cu siguranță și Taxi feat Ana OdagiuImplacabil ”.

Killa Fonic este de părere că în muzică este loc de experimentat în ceea ce privește colaborările dintre artiști și stilurile pe care le abordează.

„Eu tind să cred că ar trebui să se întâmple mai multe colaborări decât se întâmplă deja. Când vine vorba de genurile muzicale, noi, artiștii, știm foarte bine granițele genului muzical pe care il practicăm. Și cred că e plictisitor. Sunt de părere că ar trebui să dezlănțuim acele granițe și să experimentăm mai mult. În ceea ce mă privește, de la noi, sincer, eu mi-am bifat toți artiștii care-mi sunt mie în suflet (n.r. De la Smiley, la Delia, la Carla’s Dreams și Damian Drăghici, lista colaborărilor lui Killa Fonic numără nu mai puțin de 53 de artiști). Din afară, sunt o sumedenie, mai ales dacă ne referim la artiștii vechi. Dintre artiștii noi, sunt câțiva care mă stimulează, însă mi-e foarte greu să dau un nume. Mă raportez la forme diverse, iar acum aș putea enumera câțiva artiști, dar după, cu siguranță, o să vreau să-mi aleg din jazz sau din rock, care îmi place foarte mult. Apoi îmi aduc aminte și că-n hip-hop sunt câțva tătici cu care aș vrea să colaborez înainte să se ducă, și așa mai departe. E foarte greu, spune Killa.

La Romexpo, pe 11 mai 2023, pe Killa Fonic și Vama îi așteaptă un meci intens, cu reguli bine definite: două scene diametral opuse, câte una pentru fiecare armată de suporteri, și 4 runde distincte, care solicită fiecare, în mod diferit, creativitatea artiștilor.

Vom avea „THE WARM UP” - rundă de încălzire, „THE COVER” - rivalii abordează un hit celebru în dulcele stil propriu, “THE TAKE OVER” - Vama începe o piesă, Killa Fonic o preia din mers pe cealaltă scenă şi o continuă în stilul propriu și invers, „THE CLASH” - artiștii reinterpretează 3 piese proprii în 3 stiluri muzicale diferite, și, nu în ultimul rând, „THE WILD CARD” - pe fiecare dintre scenele adversare își face apariția un invitat surpriză.

Red Bull SoundClash e, cu siguranță, locul colaborărilor neașteptate: una care va rămâne mult timp de-acum încolo în memoria colectivă este cea dintre Spike și Adrian Minune, de la Red Bull SoundClash 2022. Publicul pur și simplu a explodat când Spike l-a adus pe Adi Minune pe scenă în calitate de invitat special - vezi video aici. A fost o clipă de inspirație care-a jucat, probabil, un rol hotărâtor în ecuația victoriei lui Spike, care și-a adjudecat trofeul în fața Irinei Rimes la un scor foarte strâns.

Biletele pentru evenimentul de pe 11 mai sunt disponibile via agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Concerte & turnee

SAGA Festival 2023 anunță programul pe zile; Robin Schulz, Elley Duhe și Vintage Culture se alătură lineup-ului

SAGA Festival se apropie cu pași repezi de cea de-a treia ediție, care va avea loc la Romaero între 23-25 iunie. Sunt așteptați peste 150.000 de festivalieri care se vor bucura de muzica a peste 100 de artiști, producția grandioasă, experiențele imersive și scenele spectaculoase. Te invităm să afli programul pe zile și muzicienii care au fost adăugați în lineup.

Publicat

pe

Joel Corry la Saga Festival pe 4 iunie 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

SAGA Festival anunță programul pentru cele 3 zile și prezintă artiștii care s-au alăturat lineup-ului pe lângă cei deja anunțați. Pentru prima dată în România, Elley Duhé vine să bucure publicul cu hit-urile care au propulsat-o în topurile radio și TV mondiale, dar și pe magazinele digitale unde are peste 1.9 miliarde de streamuri: "Middle of the Night", "Happy Now" cu ZEDD sau "Bad Memories" cu Meduza, James Carter și Fast Boy.

Robin Schulz, DJ-ul câștigător a peste 450 de premii gold, platinum și diamond, cu peste 20 de milioane de discuri vândute și peste 10 miliarde de streamuri, revine la Romaero cu un show special din care nu vor lipsi piese ca "Sugar", "Waves" și "Sun Goes Down".

DJ-ul numărul 11 în lume și DJ-ul House numărul 1, conform Top 100 DJ Mag, Vintage Culture, vine din Brazilia pentru prima dată la București, iar fanii SAGA vor avea parte de un set spectaculos, creat special pentru fanii din România. DJ-ul și producătorul a colaborat cu artiști precum Maxi Jazz, Rufus Du Sol, John Summit, Meduza, The Martinez Brothers & Louie Vega, Diplo, Roland Clark, Aurora, Solardo, Claptone, James Hype și alții.

Tot din Brazilia, direct la SAGA Festival, în premieră în România, Mochakk va urca pe scena Spark pentru o seară memorabilă alături de fanii care și-au dorit să îl vadă.

Program SAGA Festival 2023:

Programul celor 3 zile de festival pentru scenele Source, Heat, Spark, Switch și Drift este împărțit după cum urmează:

Vineri, 23 iunie

  • Lil Nas X, Skrillex, Adriatique, Nina Kraviz, Richie Hawtin, Melanie C, Delia, Franky Wah, 999999999, Gordo, Hector Oaks, Hitty, Paula Temple

Sâmbătă, 24 iunie

  • Elley Duhé, Fisher, Robin Schulz, Gabry Ponte, Hot Since 82, Ida Engberg, Joel Corry, Justus, Paco Osuna, Subcarpați

Duminică, 25 iunie

  • Wiz Khalifa, Alan Walker, Tale of Us, Adam Beyer, B.U.G. Mafia, I Hate Models, Kevin De Vries, Mochakk, Sickick, Spike, Vintage Culture.

Artiștilor deja menționați li se alătură DJi din scena locală de EDM, tehno și house, dar și artiști de hip-hop și trap, care vor asalta Switch stage hijacked by Hustle, precum IAN, Deliric, Killa Fonic, Nane, Puya, Azteca, Gheboasă și alții.

Bilete SAGA Festival 2023:

  • Biletele sunt disponibile online și pot fi cumpărate la prețuri speciale: prețul unui bilet de o zi pornește de la 40 de euro, iar abonamentele de 3 zile mai pot fi achiziționate în rate, cu payment plan de 25 de euro depozit doar în luna aprilie. În plus, există și categoria de Under 21 la prețul de 55 de euro pentru festivalierii cu vârsta sub 21 de ani, dar și categoria de bilete VIP.
Citește în continuare