”Vă dăruiesc un ”Cosmos”, unul mic dar unic, frumos, consistent, plin de trăiri, în care veți resimți ecoul propriilor voastre experiențe! Aveți grijă de el . . .”, le-a scris Irina Rimes fanilor din online.
”Cosmos” continuă firul epic început cu ”Bandana” (feat. Killa Fonic) și ”Bolnavi amândoi”, cele trei piese fiind extrase de pe albumul ”Despre el”. Primul material discografic al artistei a fost lansat în Bucureşti, în cadrul unui concert la care au participat atât fanii, cât și apropiaţii Irinei: familia ei, dar și colegi de breaslă cu care a colaborat - Raluka, INNA, Alina Eremia, The Motans, ADDA, Nicoleta Nuca, AMI, Ana Baniciu sau Andi Bănică.
Albumul ”Despre el” conține 10 piese inspirate din trăirile și sentimentele Irinei. Pe partea de compoziție, Irina Rimes a colaborat cu Andi Bănică, Alex Cotoi, Costin Bodea, Zagga şi Cătălin Tamazlicaru, masteringul fiind realizat de Sergiu Musteaţă.
“Este povestea mea dar şi a voastră, cei care au respirat dragoste până în adâncul plămânilor. Sunt fericită că am ajuns în acest punct al cariereri şi le sunt recunoscătoare celor care mi-au fost alături. Visul meu este să fac muzică pentru cei care o ascultă cu sufletul.”, a spus Irina Rimes.
Irina Rimes a ajuns în atenția publicului odată cu lansarea hitului ”Visele”. Artista a fost revelația anului 2016, single-ul ”Visele” fiind urmat de trilogia ”Iubiri Secrete”, ce cuprinde piesele “Iubirea noastră mută”, “Da ce tu” și “Haina ta”. A urmat single-ul ”Ce s-a întâmplat cu noi”, toate videoclipurile lansate pentru aceste melodii strângând milioane de vizualizări pe Youtube.
Concerte & turnee
Irina Rimes, Golan, Mădălina Pavăl Orchestra cântă la prima ediție a festivalului DWMT la Conac
DWMT la Conac va avea loc pe 8 și 9 iulie la Conacul Udriște Năsturel și va fi un festival de două zile, o îmbinare a artei recente, new media și muzică eclectică, pe o moșie plină de castani și flori, care găzduiește cel mai vechi monument de arhitectură civilă românească din piatră.

DWMT la Conac aduce împreună cu POINT o experiență nouă și inedită pentru publicul din România, care caută să experimenteze ceva diferit. Acest eveniment este o combinație de artă, new media și muzică eclectică, menite să ofere o nouă perspectivă asupra entertainmentului. Printre elementele-cheie se numără instalații sonore, vizuale, sculpturi, cât și o expoziție temporară gândită și curatoriată de MARe, numită "Castelul destinelor încrucișate".
Festivalul de la Conacul Udriște Năsturel nu va fi doar un showcase muzical sincretic, ci și o oportunitate pentru publicul să descopere arta contemporană românească. Expoziția propusă și curatoriată de MARe/Muzeul de Artă Recentă conține și lucrări de artă din propria colecție.
Program muzical DWMT la Conac
La prima ediție a festivalului DWMT la Conac vor urca pe scenă Irina Rimes, Golan, Mădălina Pavăl Orchestra, Dora Gaitanovici, Cristina Lupu, Valeria Stoica, Astro Générale, Kadjavsi & Tajnic și Noidzsh.
Bilete DWMT la Conac:
Biletele pentru evenimentul DWMT (Diud, Where’s My Tune?) la Conac pot fi achiziționate online, la prețuri pornind de la 150 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Despre DWMT
DWMT este o platformă de nișă cu o abordare curatorială pentru artiștii muzicali în devenire (și nu numai). Platforma promovează și documentează muzica live prin intermediul unor producții cinematice de calitate, axate pe estetică. De asemenea, transmite conținutul prin evenimente experimentale și cu acces limitat. "Diud, Where's my tune?" este un sub-brand dezvoltat de Diud, cu o identitate și o poveste proprie, atât online, cât și offline.
Industria muzicala
Dora Gaitanovici a lansat o piesă în colaborare cu Irina Rimes - VIDEO
Dora Gaitanovici a readus albumul de debut în atenția publicului printr-o colaborare live cu Irina Rimes - "Luna". Piesa se găsește pe varianta deluxe a materialului discografic. Te invităm să o asculți în articol.

Dora Gaitanovici și Irina Rimes continuă frumoasa relație începută la Vocea României. Cele două artiste au colaborat pentru piesa "Luna", extrasă de pe albumul de debut al Dorei - "Descântec". Melodia a fost interpretată live în cadrul concertului de lansare din Expirat și beneficiază și de un videoclip filmat la eveniment.
"Descântec" prezintă o colecție de nouă piese inspirate din poveștile mitice și din folclor, printre care se numără piese despre personaje din povești și legende românești. Prima piesă de pe album, "Ana", a fost melodia participantă în cadrul Selecției Naționale Eurovision, cu care Dora a ajuns la sufletul telespectatorilor, poziționând-se pe primul loc în preferințele publicului, conform voturilor. De asemenea, "Ana" a fost pe prima poziție în topul Spotify Viral România, pentru trei săptămâni consecutiv.
Albumul este unul conceptual, în care Dora Gaitanovici prezintă dualitatea, fiecare piesă având corespondent, iar materialul se termină cu cea de-a noua piesă, "Descântec", care încheie lanțul referințelor mistice. Astfel, sunt prezentate piesele "Ana" și "Manole", "Făt-Frumos" și "Cosânzeana", "Soarele" și "Luna", "Miorița" și "Moldoveanu".
Lansarea albumului a avut loc pe 11 decembrie, în Expirat, unde Dora Gaitanovici i-a avut ca invitați pe Irina Rimes, Adrian Despot și Cezar Popescu, care au cântat în deschidere, dar și un public extraordinar care a fredonat alături de ea piesele deja lansate.
VIDEO: Dora Gaitanovici & Irina Rimes - Luna
Concerte & turnee
Carla's Dreams, Irina Rimes, The Motans revin la The Concert 2023
Carla's Dreams, Irina Rimes și The Motans vor urca din nou pe scena The Concert 2023. Evenimentul va avea loc pe 15 iulie, la Romexpo. Detalii și bilete în articol.

Ca în fiecare an, The Concert își așteaptă publicul la Romexpo, alături de unii dintre cei mai apreciați artiști. Carla's Dreams, Irina Rimes și The Motans promit să aducă trei show-uri individuale puternice, pline de dans și voie bună.
Prețuri bilete The Concert 2023 la Romexpo
Biletele pentru noua ediție The Concert se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 99 de lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesați agenda InfoMusic.
Info acces:
- Copiii sub 7 ani au intrarea gratuită, dar însoțiți de un adult posesor de bilet.
- Organizatorii recomandă fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le protejeze acestora urechile cu căști speciale. La concert, volumul va fi puternic și poate afecta auzul copiilor.
- Organizatorii vor pune la dispoziție suficiente puncte de vânzare a băuturilor pentru a evita cozile. Recomandă totuși să veniți la concert din timp și nu înainte de ultima trupă. Este normal ca la orele de vârf, când se atinge capacitatea maximă a spațiului, barurile să se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu câteva săptămâni înainte de concert.
- Accesul cu umbrele este interzis.
Despre Carla's Dreams, Irina Rimes și The Motans
Dacă în 2021 Carla's Dreams a dominat topurile radio din România cu piese precum "N-aud" alături de EMAA sau "Simplu și Ușor", în 2022 istoria s-a repetă cu single-ul "Victima", ce a reușit să fie No.1 pe radio săptămâni la rând. Piesa "Înapoi" s-a bucurat atât de susținerea fanilor din online, cât și de susținerea oamenilor de radio, plasându-se pe poziții fruntașe în topurile muzicale. Totodată, anul trecut s-au aniversat zece ani de Carla's Dreams, o decadă de când fanii emoției se pot bucura de muzica proiectului.
Concertele explozive Carla's Dreams, 100% live, nu se rezumă niciodată la un singur gen muzical. Combinând elemente de pop, hip-hop, dance și rock, sunt gata să uimească mereu fanii cu abilitatea maleabilă de a combina stilurile cu singurul obiectiv de a da o fărâmă de originalitate pe piața muzicală românească și internațională.
Irina Rimes este o apariție unică, plină de sensibilitate și înconjurată de o carismă aparte. Lansarea Irinei în România a fost cum nu se putea mai bine. Piesa "Visele" a fost lider în toate topurile muzicale autohtone timp de luni de zile. Anul 2020 a găsit-o pe Irina cu o schimbare consistentă de stil, dar nu și de conținut. Albumul "Pastila" a adoptat stilul pop-trap, dar mesajele sale puternice au fost în continuare regăsite printre rânduri.
În vara lui 2022, Irina a lansat albumul "Acasă" și mini seria de documentare "Pe drumul meu", ce s-au bucurat de un real suport atât în mediul online, în special din partea fanilor, cât și în offline.
The Motans este unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale din ultimii ani. Debutând în 2016 cu piesa "Versus", artistul a ajuns repede la inima publicului, prin hituri precum "Weekend", "Poem", "Jackpot", "August" sau "Înainte să ne fi născut". Lansările sale ocupă constant topurile radio. Primele sale două albume, "My Gorgeous Drama Queen (2018)" și "My Rhythm & Soul (2020)" s-au vândut în mii de exemplare fizice, iar cel de-al treilea, "Great Expectations", este în plină ascensiune.
Recent, artistul a lansat "Rehab", un EP conceptual care privește și analizează dragostea prin intermediul a diverse adicții.